Autostrada Transilvania: Lucrările pe lotul Câmpia Turzii-Cheţani au fost reluate de subcontractori. Constructorul e în insolvenţă FOTO VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrările pe lotul Câmpia Turzii – Cheţani au fost reluate de subcontractori, constructorul care a câştigat licitaţia, Straco, fiind în insolvenţă, a anunţat Asociaţia Pro Infrastructură.

„Lucrări reluate pe lotul de 15km Câmpia Turzii-Cheţani al Autostrăzii A3!

Antreprenorul general Straco, aflat în insolvenţă şi incapabil să continue lucrările cu efective proprii, a căzut la întelegere cu subcontractori specializaţi pe terasamente şi structuri.

Ne exprimăm speranţa ca aceştia să fie plătiţi la zi, fiind practic singura şansă de finalizare a acestui lot ce realizează conexiunea dintre porţiunile din Cluj şi Mureş ale Autostrăzii Transilvania. În acest scop CNAIR va trebui să achite lucrările executate cât mai prompt.

Pe lotul vecin în lungime de 18 km, Cheţani-Iernut, antreprenorul Astaldi se apropie cu lucrările de finalizare, fiind posibilă recepţia în 45-60 de zile. Din păcate acest lot va deveni utilizabil doar după finalizarea nodului rămas de executat pe lotul Straco (Câmpia Turzii-Cheţani).

Finalizarea celor două loturi de 33 km va oferi şoferilor parcursul neîntrerupt a 110 km din Autostrada Transilvania (A3) între Târgu Mureş şi Nădăşel”, arată asociaţia.

Imagine indisponibilă

Orban vorbea despre rezilierea contractului cu Straco

În urmă cu exact două luni, la data de 9 mai, premierul Ludovic Orban anunţa că cel mai probabil va fi angajat un alt constructor pentru lucrările de pe lotul Cheţani – Câmpia Turzii, al Autostrăzii Transilvania.

Imagine indisponibilă

„Din păcate, pe acest tronson stadiul lucrărilor este de numai 35%. În termen de maxim o lună ne asumăm o decizie. Avem sau nu capacitatea de a finaliza lucrările cu acest consorţiu? Analizăm să vedem dacă este necesar să licităm pentru a angaja un alt constructor”, a spus Orban, în cadrul unei vizite efectuate în Târgu Mureş.

Imagine indisponibilă

Lotul din Autostrada Transilvania, dintre Câmpia Turzii, judeţul Cluj şi Cheţani, judeţul Mureş, are o lungime de aproape 16 km şi este executat de asocierea SC Straco Grup SRL – SC Specialist Consulting SRL – SC Total Road SRL. Valoare lucrărilor din contract este de 236 de milioane de lei.

Imagine indisponibilă

Legat de primul lot din tronson, Tg Mures – Ungheni, a fost desemnat deja un câştigator şi urmează să se semneze contractul de lucrări, a mai spus premierul. Celelalte două loturi sunt în lucru, cel până la Cheţani  (pe care lucrează Astaldi), ar urma să fie finalizat până la 1 iulie.

Imagine indisponibilă

Segmentul Tg Mureş = Ungheni la care a făcut referire Orban include un drum de legătură cu Mureşul, de 4,7 km şi lotul Târgu Mureş -Ungheni de 4,5 km. Strabag a câştigat contractul pentrul pentru această porţiune, la o valoare de 228,6 milioane lei (49,3 milioane euro).

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite