Autrostrada Transilvania. A fost semnat contractul pentru prima secţiune din Sălaj. Cine o va construi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
autostrada transilvania

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunţat, vineri, că semnarea primului contract de proiectare şi execuţie a primei secţiuni de autostradă din judeţul Sălaj este „un moment istoric”, fiind vorba despre un tronson de 12 kilometri, între Zimbor şi Poarta Sălajului. El a spus că în acest an vor fi daţi în folosinţă 25 de kilometri din Autostrada Transilvania.

„Asistăm astăzi la un moment istoric în ceea ce priveşte dezvoltarea infrastructurii de transport rutier din judeţul Sălaj. Mă refer la semnarea primului contract de proiectare şi execuţie a primei secţiuni de autostradă din judeţul Sălaj. Este vorba despre primii 12 kilometri de autostradă care se vor construi în Sălaj între localităţile Zimbor şi Poarta Sălajului. La 17 ani de la semnarea contractului Bechtel, când ne propuneam să realizăm 415 de kilometri de autostradă între Braşov şi Oradea. La şapte ani de la rezilierea acelui contract, când reuşisem să dăm în circulaţie 51 de kilometri de autostradă, astăzi pot să afirm că Autostrada Transilvania prinde viaţă în judeţul Sălaj”, a declarat Bode, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Prefectura Sălaj.

El a afirmat că în acest an vor fi daţi în folosinţă 25 de kilometri din Autostrada Transilvania şi au fost semnate contracte de proiectare şi execuţie pentru alţi 52 de kilometri.

„Vom da în trafic în acest an 25 de kilometri din Autostrada Transilvania, sectoarele Iernut-Cheţani şi Biharia-Borş. Am semnat contractele pentru proiectare şi execuţie pentru alţi 52 de kilometri din Autostrada Transilvania, mă refer la Târgu Mureş/ Ungheni, Zimbor- oarta Sălajului astăzi şi Chiribiş-Biharia în urmă cu câteva zile la Oradea. Toate tronsoanele cuprinse între Nădăşelu şi Borş au fost deblocate. Tot ce am prezentat aici s-a întâmplat din noiembrie 2019 până astăzi. Când spun că au fost deblocate spun Nădăşelu-Zimbor, cei 30 de kilometri, are termen pentru depunerea ofertelor 6 iulie. Contractul fără contestaţie îl vom semna în luna septembrie”, a precizat ministrul Transporturilor.

El a anunţat că săptămâna viitoare va fi anunţat câştigătorul licitaţiei pentru cei 14 kilometri ai autostrăzii din sectorul Nuşfalău-Suplacu de Barcău, dar şi că a fost reluată licitaţia pentru tronsonul dintre Suplacu de Barcău şi Chiribiş.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite