Avertismentul experţilor: Pilonul 1 şi pilonul 2 nu vor putea asigura un trai decent. Pensia publică viitoare va fi mai mică, mai scumpă şi va veni mai târziu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO 123RF
FOTO 123RF

O serie de experţi din piaţa financiară avertizează că actualul sistem de pensii, doar prin Pilonul 1 şi pilonul 2, nu va putea asigura un trai decent la pensionare şi că viitorul ar putea veni cu creşterea taxării, majorarea vârstei de pensionare, plafonarea sau scăderea pensiilor publice.

„Este nevoie să creştem nivelul de educaţie financiară atât la nivelul populaţiei, cât şi la nivelul decidenţilor. Este nevoie ca populaţia să fie informată. Avem nevoie de decizii acum, clare şi coerente întrucât sistemul de pensii este extrem de complex şi trebuie văzut în totalitatea lui. Nu este o maşinărie care poate fi oprită pentru a o înlocui sau repara”, arată experţii.

Cum funcţionează sistemul de pensii

Actualul fond de pensii este de fapt un sistem de redistribuire care se numeşte CAS, afirmă Claudiu Vuţă, analist economic, Project-E. Urmând modelul ţărilor europene occidentale, în 2007 România a organizat sistemul de pensii astfel încât românii să aibă posibilitatea să redistribuie o parte către Pilonul 2, care este privat, dar şi obligatoriu. Cota CAS de 25% se aplică salariului brut şi se duce 21,25% către Pilonul 1 şi 3,75% către Pilonul 2.

„3,75% nu sunt suficienţi bani pentru a întări Pilonul 2. 6% trebuia să fie legal. Astfel, devine urgent ca pentru Pilonul 2 statul, împreună cu specialiştii din domeniu, să caute soluţii, să gândească pe termen mediu şi lung, pentru ca şi actualii angajaţi să beneficieze de pensii decente când se retrag din activitate. Vreau să văd soluţii, nu populism, să văd oameni care se implică, nu demagogi. Doar promiţând bani pensionarilor vom reuşi un singur lucru – să aruncăm fondul de pensii şi mai mult în deficit”, afirmă Vuţă.

Conform datelor Ministerului Muncii în România sunt 4,7 milioane de pensionari şi 5,6 milioane de salariaţi activi. „Să ne uităm cu atenţie la acest sistem public şi să înţelegem că este sustenabil doar când numărul angajaţilor îl depăşeşte pe cel al pensionarilor, când există mai mulţi oameni aflaţi în câmpul muncii decât cei ieşiţi din activitate.  În prezent, tendinţa este de creştere a numărului de pensionari şi de scădere a angajaţilor activi. Avem din ce în ce mai puţini angajaţi, adică cei care plătesc pensiile. În lipsa contribuţiilor sociale, sistemul nu poate exista. După 2030 numărul pensionarilor va creşte vertiginos, în acel an vor ieşi la pensie peste 1,5 milioane de români şi statul va trebui să le plătescă pensia. Imaginaţi-vă intervalul 2030 - 2035 când statul va trebui să plătescă pensiile a peste 6-6,5 milioane de pensionari şi numărul angajaţilor va fi de cel mult 4,5 milioane”, afirmă Vuţă.

Horia Gustă, Preşedinte Asociaţiei Administratorilor de Fonduri, sistemul de pensii Pilon 1 este construit în mod diferit faţă de toate celelalte sisteme. „Nu se bazează pe ceea ce contribui tu efectiv, ci pe nişte formule, pe nişte puncte de pensie de care beneficiezi la data ajungerii la pensie. Este important ca oamenii să înţeleagă că nu trebuie să se bazeze doar pe acel pilon, ci trebuie să ia în calcul să aibă un contract de muncă şi să se asigure că îi este virată contribuţia la pilonul 2. Trebuie să cerem să fim informaţi despre pilonii de pensie şi să şi contribuim la ei”, afirmă Gustă. Potrivit lui, „a bântuit” foarte mult fantoma naţionalizării pilonului 2 de pensii şi în acest caz soluţia rămâne pilonul 3. „Totodată, recomand tuturor celor care lucreză în sistemul privat ca în momentul în care apar fonduri de pensii ocupaţionale să discute cu angajatorul care sunt condiţiile pentru a avea o astfel de pensie”, afirmă expertul.

El subliniază să nu uităm de economisire şi investiţii ca potenţiale soluţii. Un studiu al bursei a arătat că dacă economiseşti 100 de lei pe lună, în 20 de ani ar însemna 24 mii lei cash. „Investind folosind un indice bursier, suma ar fi 149 mii lei în 20 ani cu tot cu dividende. Pilonul 2 sau 3 nu îţi poate da un randament de aprox 600% în 20 de ani niciodată. Astăzi sunt fonduri de investiţii care replică indicii bursieri şi pot da randamente foarte bune. Singura soluţie este să ne educăm în această direcţie”, afirmă Gustă.

Ce poate face Guvernul? Potrivit lui Gustă, este esenţial să vină cu măsuri concrete pentru a deveni competitive contractele de muncă şi astfel să crească numărul angajaţilor. O variantă ar fi să ofere avantaje fiscale pentru o perioadă determinată de timp aşa cum s-a întâmplat şi în IT.”

„Pensia publică va fi mai mică, mai scumpă şi va veni mai târziu”

Adrian Codirlaşu, Vicepreşedinte CFA România, este de părere că Pilonul 1 şi pilonul 2 nu vor putea asigura un trai decent la pensionare pentru actualii contribuitori. „Astfel, trebuie investit în educaţie financiară, în sensul că oamenii să fie conştienţi de ceea ce îi aşteaptă atunci când se vor pensiona pentru a lua măsuri în timpul vieţii active. Ce se poate face în plus faţă de pilonul 3? Economisirea şi investiţiile sunt răspunsul. Pilonul public este foarte dezavantajos, se vede că este o taxă, nu primim înapoi nici măcar jumătate din cât contribuim”, afirmă Codirlaşu.

Potrivit lui, soluţiile pe care le are la îndemână statul, folosite şi pe plan internaţional, şi din care cel mai probabil va implementa un mix sunt: creşterea taxării, majorarea vârstei de pensionare, plafonarea sau scăderea pensiilor publice.

„Oricare ar fi mixul, este cert că pensia publică viitoare va fi mai mică, mai scumpă şi va veni mai tarziu. Soluţia este să mergem treptat către un sistem privat de pensii  şi să creştem ponderea alocată din salariu către sistemul privat”, susţine Codirlaşu.

Vasile Strat, Decan Bucharest Business School, este de părere că pensia noastra depinde de stat şi de noi înşine, prin urmare e nevoie de educaţie în rândul populaţiei, încă de la grădiniţă şi de o educaţie serioasă şi în rândul celor care iau decizii.

„Trebuie să găsim soluţii acum ca sistemul să funcţioneze. Ne uităm acum şi vedem că în 5-10 ani nu o să mai funcţioneze. Este clar că este nevoie de angajaţi astfel încât numărul lor să depăşească cu mult numărul pensionarilor. Văd 2 soluţii – facilităţi pentru ca România să fie mai atractivă pentru angajaţi, dar însoţite de o strategie clară care să producă valoare adăugată mai mare, şi educaţie financiară, informare a populaţiei. Autorităţile trebuie să comunice mai bine, constant, să pună toată lumea la masă şi să construiască o strategie pentru a ne convinge de ce este bine să contribuim la pilonul 3”, afirmă Strat.

Daniela Şerban, profesionist în finanţe, afirmă că pensia noastră este cea care va conta pentru a ne păstra nivelul de trai pe care îl aşteptăm şi pentru care muncim întreaga viaţă. „Auzim adesea vorbindu-se în rândul populaţiei despre nesiguranţă, incertitudine privind pensia, mulţi spun că nu «vor mai apuca pensia». Cu fiecare zi care trece, devine certitudine faptul că statul nu va putea să ne asigure acel nivel de trai pe care noi îl dorim şi care este dreptul nostru în urma contribuţiilor. Trebuie să ne gândim pentru pensie încă de la primul salariu, să ne informăm şi să vedem care este şi responsabilitatea noastră, să conştientizăm noi importanţa economisirii. Trebuie să existe o discuţie serioasă legată de soluţii la nivelul decidenţilor, e timpul să gândim pe termen lung şi să cerem acest lucru de la agenda publică.”

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite