Avertizare: Minutele internaţionale nu pot fi utilizate în roaming

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Operatorii de telefonie mobilă vor reduce la 1 iulie, cu până la 27,3%, tarifele serviciilor de roaming

Utilizatorii de telefonie trebuie să ştie că apelurile efectuate din România către numere din alte ţări, inclusiv din Uniunea Europeană (UE), nu trebuie confundate cu apelurile efectuate în roaming internaţional.

Aceste servicii sunt tarifate diferit de către furnizori, avertizează Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

De exemplu, serviciul roaming îţi oferă posibilitatea să comunici direct de pe mobilul tău şi atunci când eşti în afara graniţelor României. 

În schimb, serviciul de apeluri Internationale îţi oferă posibilitatea de a apela direct de pe mobil, dar numai de pe teritoriul României, orice număr, oriunde în lume. Nu trebuie decât să formezi numărul astfel: „00 + codul ţării apelate + numărul celui pe care vrei să îl apelezi”.

Cum funcţionează roamingul

Astfel, serviciul de roaming internaţional le oferă utilizatorilor posibilitatea să folosească telefonul mobil atunci când călătoresc în afara ţării şi să sune de acolo către orice destinaţie (inclusiv în România).

Apelurile efectuate în roaming internaţional sunt tarifate diferit, în funcţie de ţara vizitată şi de numerele apelate (destinaţia apelurilor). Pentru apelurile efectuate în roaming în interiorul UE/SEE se aplică sistemul „roam like at home” (dacă utilizatorii nu au optat pentru un plan tarifar alternativ) şi se consumă din minutele naţionale incluse în planul tarifar (abonament/cartelă preplătită). Aceste apeluri nu consumă din minutele internaţionale incluse în planul tarifar.

De fiecare dată când un utilizator intră în roaming într-o altă ţară primeşte de la furnizorul său un SMS cu tarifele care i se aplică în roaming.

Cum sunt taxate apelurile internaţionale

Serviciul de apeluri internaţionale le permite utilizatorilor aflaţi în România să sune, de pe telefonul fix sau mobil, către numere din alte ţări.

Apelurile internaţionale sunt tarifate diferit, în funcţie de reţeaua din care se apelează (fixă sau mobilă) şi de numerele apelate. Există oferte cu minute internaţionale incluse, de cele mai multe ori către numere din UE. Minutele internaţionale nu pot fi utilizate în roaming. 

image
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite