Bancherii spun că digitalizarea sistemului a salvat vieţi şi locuri de muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Radu Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) consideră că digitalizarea sistemului bancar a salvat vieţi, punând umărul la implementarea măsurilor de distanţare socială impuse de ordonanţele militare.

„Introducerea tehnologiei noi, practic acoperirea produselor şi serviciilor noastre cu cât mai multe produse şi servicii electronice, şi, respectiv, creşterea digitalizării a făcut ca la acest moment de criză pandemică să fie salvate vieţi şi locuri de muncă... Digitalizarea în sistemul bancar a salvat vieţi, a contribuit la implementarea măsurilor de distanţare socială impuse prin ordonanţele militare”, a spus Radu Gheţea, citat de Agerpres.

Acesta a explicat că prin intermediul serviciilor de tip mobile banking clienţii nu au mai fost nevoiţi să vină la bancă şi, astfel, banca a contribuit la punerea în aplicare a distanţării sociale. De asemenea, angajaţii au putut lucra de acasă şi astfel contaminarea a fost mai redusă.

Radu Gheţea a afirmat că toate băncile erau preocupate de digitalizare înainte de criza sanitară, dar pandemia a accelerat acest proces.

În opinia lui, această perioadă a arătat că resursa umană, care este parte a planurilor de continuitate a afacerii, trebuie să fie analizată mult mai atent şi din mai multe unghiuri.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite