Bas Eickhout, candidatul Verzilor la preşedinţia Comisiei Europene: „E timpul să terminăm cu monopolurile energetice şi relaţia lor cu politicul!”
0
România este prinsă în capcana unei agende interne toxice, fiind total deconectată de marile subiecte care sunt pe agenda europeană. În condiţiile în care tranziţia energetică devine din ce în ce mai pregnantă pe masa instituţiilor europene, România, o ţară cu 20 de milioane de locuitori, este absolut pe dinafară, având o prestaţie palidă şi ştearsă, atât în Consiliu, cât şi în Parlamentul European.
La finalul primelor 100 de zile din mandatul Ursulei von der Leyen vom afla ce schimbări sistemice se vor produce în economiile ţărilor europene şi spre ce tip de proiecte economice se vor îndrepta majoritatea liniilor de finanţare din noul buget UE.
Acesta este unul dintre motivele pentru am vrut să port o discuţie cu Bas Eickhout, absolvent al Universităţii Radboud, acolo unde a studiat chimia şi mediul înconjurător. În 2007, a fost unul dintre co-autorii raportului IPCC cu privire la schimbările climatice, care a câştigat şi premiul Nobel. Doi ani mai târziu, el era ales pe listele Verzilor în Parlamentul European.
În această primăvară, el a fost desemnat de Verzi să intre în cursa electorală pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene. Sistemul Spitzenkandidaten a căzut în Consiliul European, dar rezultatele peste aşteptări obţinute de ecologişti i-au consolidat poziţia lui Bas Eickhout în comisia ENVI. Acum, la al treilea mandat de parlamentar, a ajuns şi vice-preşedintele acestui comitet.
Discuţia s-a concentrat în jurul tranziţiei energetice de la resurse poluante la resurse de producţie a energiei curate, cu emisii scăzute sau zero de carbon. Fiind nevoie de un efort investiţional consistent, am fost curios să aflu cum putem evita ca această tranziţie să nu se regăsească, integral, în factura consumatorilor.
„Trebuie să spargem monopolurile de pe piaţa de energie!”
Astăzi, economia zonei euro înregistrează un ritm modest de creştere economică, Germania este aproape de recesiune iar nivelul inflaţiei este sub ţinta asumată de Banca Centrală Europeană. Pot declanşa investiţiile în proiectele verzi un restart economic? „Această tranziţie va necesita foarte mulţi bani, dar ştim că economia noastră are nevoie de aceste investiţii. Uitaţi-vă la situaţia economică şi veţi vedea că avem nevoie de un stimul. Dacă facem o agendă de investiţii, haideţi să o direcţionăm spre ceva anume. Astăzi, ne bazăm pe Banca Centrală Europeană care aruncă bani fără nicio direcţie”, spune el, referindu-se la programul de relaxare cantitativă. „Politicienii pot da o direcţie şi avem nevoie şi de solidaritate în Uniunea Europeană.”
Solidaritatea chiar a lipsit în ultima perioadă, mai ales pe teme fundamentale cum tinde să devină tranziţia energetică. Aşa că îl întreb pe Bas Eickhout cine crede că va suporta costul tranziţiei energetice? „Suntem conştienţi că unele regiuni au un avans în acest proces şi au dezvoltat un model economic care a permis crearea de locuri de muncă, producţie, precum Danemarca, Germania... Pe de altă parte, sunt regiuni care se bazează pe combustibili fosili, iar România este una din aceste ţări. În acele regiuni care trebuie să se adapteze mai mult trebuie să ne asigurăm că tranziţia este una justă. Deocamdată, însă, aşa cum am spus, aceste lucruri nu sunt clare şi aşteptăm Comisia să comunice.”
Bine, dar nu numai solidaritatea dintre state este importantă, ci şi relaţia dintre consumatori şi investitori. În Estul Europei, chiar şi în România, există această temere că tranziţia energetică va aduce creşteri de preţ la energie şi şomaj. Ce facem aici? „Unul dintre punctele asupra cărora trebuie să ne orientăm atenţia este sistemul energetic, care este învechit. Provocarea este să ne asigurăm că infrastructura este mult mai conectată. Ţările de-aici au reţele de distribuţie învechite şi care nu sunt foarte bine conectate. Cu cât veţi dori să modernizaţi aceste aspecte, cu atât trebuie să vă interconectaţi, pentru a preveni oscilaţii de preţ.”
Prima soluţie propusă de Bas Eickhout este una abruptă: „Spargerea unor monopoluri de pe piaţa de energie pe care le vedem conturate!” Îl rog să detalieze. „Sunt unii jucători care adoră să rămână în control deoarece ei determină acum preţurile, unele fiind mari într-un mod absolut nejustificat. Este consecinţa unei pieţe disfuncţionale! Cred că spargerea puterii acestor monopoluri trebuie să fie parte din Green Deal. Dacă includem şi aceste monopoluri şi faptul că reţeaua de distribuţie nu este interconectată, atunci avem aceste explozii de preţ de pe urma cărora unii profită şi unii le plătesc!”
Sună familiar, nu? Hai să ne uităm la companiile româneşti de stat din cărbune cum au fost căpuşate ani la rând în loc să fie eficientizate, la băieţii deştepţi care au gravitat în jurul Hidroelectrica, la toate discuţiile legate de OUG114, la monopolul OPCOM de pe piaţa de electricitate sau la distorsiunile provocate pe piaţa furnizării de gaze naturale. „Vedem cazul unor guverne naţionale care au probleme de corupţie şi unde factorul politic nu binevoieşte să se confrunte cu unele din aceste monopoluri din energie deoarece, de-asemenea, profită de pe urma lor! Avem nevoie de o politică mai curată, pentru a ne asigura că şi aceste relaţii dintre mediul politic şi aceste monopoluri din energie vor fi rupte. Este o agendă asupra cărora noi, Verzii, insistăm, dar depindem de politica naţională. Nu putem schimba totul de la suprafaţă. În România, vedem semnale puternice din partea societăţii civile, care cere schimbări, iar acesta este un lucru bun.”
Bine, îi spun eu, dar am văzut cu toţii, în Franţa, cum a reacţionat publicul atunci când guvernul a impus acele taxe pentru combustibilii fosili. Mi s-a părut important să îl întreb dacă el crede cu adevărat dacă europenii sunt pregătiţi să plătească pentru această tranziţie energetică. „Primul pas este că oamenii au devenit îngrijoraţi de impactul schimbărilor climatice şi că trebuie să se întâmple ceva la nivel politic. Dacă, acolo, se face greşeala de a pune doar pe seama consumatorilor factura tranziţiei energetice, atunci avem o problemă! Şi aici cred că a greşit Emmanuel Macron. El a fost la putere câţiva ani şi prima lui măsură ecologică a fost o creştere a taxelor pentru consumatori!”
Este just şi ajungem să vorbim, din nou, despre solidaritate, dar şi despre echilibrul pe care un guvern, aşa cum este cel al României, ar trebui să-l asigure. „Dacă există sentimentul că acele câteva companii care produc cea mai mare cantitate de poluare, mai ales acele monopoluri din energie, nu plătesc pentru tranziţia energetică şi se încearcă a se transfera efortul financiar numai în factura consumatorilor, atunci vei primi rezistenţă. Şi pe bună dreptate!”
Adică, dacă Guvernul României chiar se va trezi că este indicat să le impună românilor în factura de la energie o taxă care este, de fapt, o subvenţie pentru producţia de cărbune, s-ar putea să avem o problemă. „Când politicienii spun că poluatorul plăteşte, de fapt, nu este aşa! Foarte multe companii care poluează, de fapt, nu plătesc! În schimb, primesc subvenţii pentru inovare, bani care provin de la consumatori! Aici lucrurile nu merg bine şi, acest capitol, Macron l-a învăţat pe calea dură. Dacă pui factura doar pe seama cetăţenilor, acest lucru se va întoarce împotriva ta! Dacă vrei să pui factura tranziţiei energetice numai în braţele consumatorilor, lucrurile scapă de sub control. Vestele Galbene nu sunt împotriva acţiunilor climatice, ci împotriva injustiţiei sociale!”
Totuşi, trebuie să privim şi de cealaltă parte a baricadei. „Din perspectiva verde există o distribuţie socială. Dacă implementăm doar acţiuni climatice şi punem costurile în factura consumatorilor, vom pierde toată susţinerea”, spune Bas Eickhout.
Se încarcă comentariile...
