Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Beneficiile extra-salariale acordate angajaţilor au scăzut dramatic în pandemie

5
29 Nov 2021 17:21:04
Autor: Melania Agiu
Foto: Pillar Global
Foto: Pillar Global

Tipurile de beneficii extra-salariale acordate angajaţilor, precum masaj şi masă la birou, au scăzut cu 95% în 2020 faţă de 2019, arată o analiză publicată, luni, de compania de consultant Mazars.

Potrivit specialiştilor, din luna ianuarie 2021 şi până în prezent, aceste beneficii nu au mai fost acordate deloc.
 
„Dacă ne raportăm la evoluţia pachetelor de beneficii în ultimul an, constatăm dispariţia anumitor tipuri de beneficii acordate salariaţilor înainte de pandemie, precum masaj şi masă la birou. Acest fapt se datorează, în mod principal, implementării programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu. Astfel, în anul 2020, scăderea era de 95% în comparaţie cu anul 2019. În perioada ianuarie 2021 – prezent, aceste beneficii nu au mai fost acordate deloc.”, informează sursa citată.
 
Conform sursei citate s-a mai constatat şi diminuarea anumitor pachete de avantaje în natură, precum abonamentele la sală şi petrecerile de Crăciun. 
 
„Putem considera că pandemia de COVID-19 şi închiderea sălilor de fitness în anumite perioade, a avut un impact şi în sfera activităţilor sportive şi recreative. Anul 2021 a înregistrat o scădere cu încă 40% faţă de valorile înregistrate în anul 2020.”, susţin analiştii.
 
Alte elemente care au afectat veniturile salariaţilor sunt legate de plafonarea anumitor beneficii (tichete de masă şi pensii facultative).
 
În acelaşi timp s-a constatat o creştere a acordării anumitor pachete de beneficii salariale, precum asigurări de sănătate şi asigurări de viaţă. 
 
Dacă la începutul anului 2019, asigurările de viaţă erau beneficiile cel mai rar întâlnite în cadrul companiilor, la finalul anului 2020 s-a înregistrat o creştere în acordarea acestora cu 50% faţă de anul 2019. 
 
În ceea ce priveşte datele înregistrate în anul 2021, valoarea asigurărilor de sănătate a crescut cu 17% faţă de valorile înregistrate în anul 2020, în timp ce sumele aferente asigurărilor de viaţă s-au dublat faţă de valorile înregistrate în această categorie în anul 2020.”, au explicat autorii studiului.
 
Potrivit acestora, o creştere accelerată s-a înregistrat şi în cazul acţiunilor oferite de societăţi salariaţilor proprii. În anul 2020, s-au acordat sume mai mari cu 23% faţă de anul precedent, iar în 2021 cu 70% mai multe acţiuni decât în 2020.
 

Modul de lucru hibrid susţine bunăstarea angajaţilor

Conform datelor publicate de Mazars, pe măsură ce procesul de vaccinare continuă şi mulţi angajaţi încep să se întoarcă la birou, conversaţia despre lucrul de acasă continua şi ea. 
 
Multe companii mari din România au adoptat modalităţi de lucru hibride, pe care intenţionează să le păstreze şi după încheierea pandemiei de COVID-19.
 
Potrivit unui studiu realizat de Salesforce, 59% dintre respondenţi privesc modalităţile de lucru hibrid ca un avantaj
pentru bunăstarea angajaţilor, prin urmare, acesta este un beneficiu pe care angajatorii de astăzi îl caută.
 

Programul de lucru flexibil, cel mai căutat beneficiu pentru angajaţi în 2021

Autorii analizei mai arată că, deşi este încă un subiect dezbătut în spaţiul public, modul în care vom lucra în viitor va fi cu totul diferit faţă de cel cu care eram obişnuiţi înainte de începerea pandemiei. 
 
„În condiţiile în care 75% dintre angajaţii intervievaţi de Gartner au declarat că se aşteaptă la un program flexibil de muncă, cele mai multe companii au încorporat deja această flexibilitate în lista de beneficii.
 
Angajatorii care vor insita să revină integral la birou, vor avea de gestionat demisiile a 40% dintre angajaţi, care şi-au exprimat intenţia de a părăsi angajatorii care nu vor integra programul de lucru remote sau în sistem hibrid. I
nclusiv angajaţii care lucrează în sectorul de retail şi-au exprimat dorinţa de a-şi alege programul de lucru în ture, în loc de a le fi impus, ceea ce va pune o mare presiune pe marii jucători din acest sector. 
 
De asemenea, presiunea adaptării programului de lucru la nevoile angajaţilor se resimte şi în sectorul de construcţii, precum şi în sectorul telecom.”, mai susţin specialiştii.
 
În România, Mazars are o experienţă de peste 25 de ani în audit, servicii de consultanţă fiscală, financiară, contabilă, HR şi salarizare. 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

5 Comentarii

plavanu'
29.11.2021, 18:21:16

Beneficiile extrasalariale au scazut pentru sclavii de la privati, aia de la stat primesc tichetele alea de vacanta de 1500 lei iar sclavii de la privati le platesc caci doar ei produc in tara asta aialalti sug din munca lor. JOS MAFIA NOMENKLATURISTO_BUGETARA.

plavanu'
29.11.2021, 18:27:09

JOS CIUMA ROSIE! JOS MAFIA PORTOCALIE!

plavanu'
29.11.2021, 18:29:01

JOS CENZURA!

plavanu'
29.11.2021, 18:29:32

ACEST MESAJ A APARUT LA A 7 POSTARE. JOS CENZURA!

muresan anna
29.11.2021, 18:51:36

Fals, beneficiile extra-salariale ale bugetarilor au crescut! Si numarul lor este in continua crestere. La privat nu pompeaza nimeni bani, asa ca se descurca cum pot.

+8 (8 voturi)
Modifică Setările