Biriş (MFP): Formularul 088 de înregistrare în scop TVA va fi modificat în aproximativ o săptămână

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Modificarea formularului 088 în scopuri de TVA va avea loc în cel mult o săptămână, deoarece este excesiv şi tratează doar efectele evaziunii fiscale, nu şi cauza, a declarat Gabriel Biriş, secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice, într-un forum organizat de Profit.ro.

Gabriel Biriş a vorbit în cadrul forumului cu tema „Strategia de dezvoltare a României, regionalizare şi convergenţa la euro” despre formularul de înregistrare în scop de TVA, 088. Acesta a declarat că a susţinut acest introducerea unui formular asemănător, foarte necesar României, însă „nu m-am gândit la 088. Nu m-am gândit că o să trecem de la nimic la prea mult”. Gabriel Biriş nu priveşte acest formular ca fiind principalul responsabil al creşterii evaziunii pe TVA, ci „cauza este în altă parte, la modul cum funcţionează TVA în Europa”.

Totodată, Biriş consideră că evaziunea fiscală pe TVA, ce a ajuns să însumeze între 4-6 miliarde de euro pe an, de când România a intrat în Uniunea Europeană, poate fi eliminată prin taxare inversă. „Dacă avem un sistem care funcţionează la achiziţiile intracomunitare, dacă TVA este nul pentru business, de ce nu o facem în toate tranzacţiile. Dar noi punem costuri de genul 088 în sarcina firmelor, reducem competitivitatea businessului ca să reducem efectele, nu să eliminăm cauza evaziunii”, a precizat secretarul de stat în MFP.

Oficialul MFP consideră că ţara noastră ar trebui să fie mai implicată în discuţiile  referitoare la Directiva TVA de la nivelul UE, pentru a reuşi să simplifice şi să eficientizeze mecanismele, notează Agerpres.

De asemenea, pe site-ul maisimplu.gov.ro, formularul 088 a ajuns să fie cel mai reclamat document de către oamenii de afaceri din România.

Formularul 008 a fost conceput pentru a combate evaziunea fiscală pe TVA. Acesta este depus pentru înregistrarea sau reînregistrarea în scopuri de TVA.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite