Blocajul de la APIA sau cum aleargă statul de unul singur şi ajunge mereu ultimul

Fermierii nu şi-au primit subvenţiile pentru că la APIA încă nu sunt puse la punct softurile de distribuire

A devenit o obişnuinţă ca procedurile pentru contractarea diferitelor servicii de către instituţii întârzie. Astăzi ne confruntăm cu întârzierea de la APIA: plata subvenţiilor în avans pe suprafaţă în agricultură are loc peste tot în Europa în perioada 16 octombrie-30 noiembrie, dar APIA a contractat softul de gestionare a acestor plăţi abia pe 10 noiembrie, după care a transmis specificaţiile de dezvoltare a softului pe 17 noiembrie.

E un fel de deja-vu: ani la rând, serviciile de deszăpezire au fost contractate pe la sfârşitul iernii, iar procedura pentru manuale digitale a fost finalizată anul trecut la două luni după începutul anului şcolar.

Dar situaţia întârzierilor de acest fel, devenite regulă, e mai complicată decât pare la prima vedere.

Una din cauze pare să fie tocmai drenarea sistemului de achiziţii: după ce DNA a intrat puternic în dedesubturile achiziţiilor făcute pe şest, funcţionarii publici sunt mult mai grijulii cu procedurile şi au grijă ca ceea ce semnează să fie nu doar corect, ci exagerat de corect, pentru că au văzut posibilele urmări în breaking news-urile cu cătuşe.

Frica păzeşte pepenii, am putea spune, şi aici avem un punct câştigat, dar frica de greşeli şi mai ales teama de interpretări penale ulterioare se traduce şi prin prelungirea termenelor, pentru că nimeni nu mai vrea să semneze niciun fel de acte.

Dacă singura corectitudine credibilă se dovedeşte a fi neasumarea şi nesemnarea hârtiilor, nu e de mirare că acest fenomen a dus la blocaje în multe instituţii ale statului.

Procedurile sunt şi aşa destul de complicate, verificarea lor şi teama funcţionarilor ca nu cumva ceva să iasă greşit sau să fie interpretabil duce la o durată şi mai mare a desfăşurării întregului proces.

Apoi, să nu uităm că au fost schimbări politice. Într-o perioadă în care se schimbă Guvernul, toţi funcţionarii ştiu că scaunele sunt în joc şi că nu mai pot fi siguri pe ziua de mâine.

Nu neapărat că îşi vor pierde jobul, dar e de aşteptat că se vor schimba ordinele, şi ce era bun ieri poate nu va mai fi bun mâine, pentru că va reprezenta „greaua moştenire“ a vechiului Guvern.

Din nefericire pentru fermieri, demisia lui Ponta şi căderea Guvernului a avut loc într-o perioadă în care se aflau în plină desfăşurare procedurile de contractare a softului pentru plata subvenţiilor, contractare care a avut loc abia pe 10 noiembrie.

Busculada guvernamentală a început însă înainte de această dată, iar votul de învestitură al noului Guvern a venit pe 17 noiembrie. În total, două săptămâni în care aparatul public din România a intrat în logica narativă cunoscută despre cine va veni, ce va face, cum se vor schimba directivele, cât de rău va fi ceea ce am făcut până acum şi cum va trebui schimbat totul.

Mai important, în scandalul curent de la APIA, este însă altceva: odată contractat serviciul respectiv, lucrurile nu se încheie, ci de-abia încep. În mod uzual, timpul de realizare a programului este undeva la trei luni de zile după primirea specificaţiilor, adică începând cu data de 17 noiembrie.

Iar efectuarea plăţilor trebuie finalizată până pe 30 noiembrie!

Altfel spus, contractarea şi trimiterea specificaţiilor respective nu înseamnă că gata, totul s-a rezolvat, ci că abia se poate demara construcţia softului respectiv. Iar efectuarea plăţilor, atât cât va putea fi făcută până pe 30 noiembrie, se va face din mers, adică în timpul efectiv al construirii softului cu pricina.

Să mergi cu o maşină în timp ce o construieşti este o aventură pe care o trăim mereu în România, din cauza acestui cumul de factori descris mai sus.

Pentru a ne încadra într-un calendar al normalităţii, ar trebui umblat la fiecare dintre etapele descrise.

Altfel o să repetăm aceste poveşti, cu deszăpezirile de la sfârşitul iernii, cu manualele apărute după primul trimestru, dar şi cu eternul spectacol al legilor de prevenire promulgate după ce se întâmplă tragedia.

Sau, ca în cazul nostru, istoria unui soft a cărui construcţie începe în mod oficial pe 17 noiembrie, dar care trebuie să efectueze sute de mii de plăţi până în 30 noiembrie.

În toată administrarea treburilor publice, statul român nu concurează cu nimeni, dar este în situaţia tragicomică în care aleargă de unul singur şi ajunge mereu ultimul.