Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Blue Air solicită Guvernului să aprobe în regim de urgenţă ajutorul de stat către companie

1
31 Jul 2020 15:23:01
Autor: Elena Deacu

În contextul celei mai grave crize din istoria aviaţiei şi a pierderilor de 1,4 miliarde de dolari cauzate de scăderea veniturilor generate de liniile aeriene pe piaţa din România, conform estimărilor IATA, Blue Air se alătură apelului de salvare a aviaţiei româneşti lansat de Rafael Schvartzman, Vice-Preşedinte IATA pentru Europa.

Oana Petrescu, Blue Air, declară: „Rugăm Guvernul României să permită continuitatea activităţii Blue Air prin aprobarea în timp util a Actului  Normativ necesar pentru emiterea garanţiei de stat. Garantarea de către stat reprezintă o condiţie esenţială pentru acoperirea, printr-un împrumut bancar, a pierderilor generate de situaţia de forţă majoră creată de pandemia de COVID-19 şi pentru succesul planului de redresare al Blue Air în condiţii de concordat preventiv”.

Reprezentanţii Blue Air afirmă că au construit în ultimii 15 ani cea mai mare companie cu capital privat din industria aviatică românescă, care serveşte peste 4 milioane de pasageri pe an. În ultimii patru ani, compania a plătit către statul român impozite, taxe şi contribuţii către statul român care au depăşit 500 milioane lei şi a devenit o companie critică pentru aviaţia românească.

După trei ani de investiţii masive în rute şi sloturi pe marile aeroporturi europene, compania a devenit profitabilă anul trecut, acţiunile sale fiind evaluate, în luna decembrie 2019 la 1,6 miliarde de lei (peste 350 milioane de euro).

În situaţia actuală, pe fondul limitărilor legate de starea de urgenţă instituită de către autorităţi, Blue Air a fost nevoită să suspende zborurile regulate în perioada 20 martie – 30 iulie 2020 şi să-şi reducă semnificativ nivelul de operare pentru întregul an 2020.

Confruntată cu această situaţie de forţă majoră, pentru a putea acoperi pierderile create şi a putea continuă activitatea, în dată de 13 martie 2020 Blue Air a solicitat formal sprijin statului român.

Şase săptămâni mai târziu, după finalizarea tuturor procedurilor interministeriale şi pre-notificarea Comisiei Europene, Guvernul a aprobat, prin Memorandumul adoptat în şedinţa din 23 aprilie 2020, acordarea unui împrumut de 300 milioane Ron către Blue Air în scopul acoperirii pierderilor directe generate de situaţia de forţă majoră generată de pandemia de Covid-19.  

„În cadrul acestui proces Blue Air a demonstrat faptul că are capacitatea să reia activitatea în condiţii profitabile şi să ramburseze acest împrumut în maxim 6 ani, conform  Cadrului Temporar stabilit de Comisie în acest scop”, afirmă reprezentanţii companiei.

În plus, pentru a evita închiderea activităţii în perioada de stare de urgenţă, în data de 29 aprilie 2020, Comitetul Interministerial pentru Finanţări, Garanţii şi Asigurări de stat a aprobat acordarea de către Eximbank a unui credit-punte de 30 milioane lei pentru Blue Air pentru plata certificatelor de carbon necesare îndeplinirii obligaţiei de conformare care derivă din condiţionalităţile europene, cu sursă de rambursare din creditul acordat de stat.

Compania susţine că, în acest timp, deşi în permanenţă peste 90% din angajaţi au fost în şomaj tehnic, echipa operaţională a răspuns promt tuturor solicitărilor statului român pentru a organiza zboruri de repatriere, echipa financiară s-a asigurat că drămuieşte fiecare ban şi îşi asigură sprijinul fiecărui furnizor pentru a câştigă timp esenţial supravieţuirii până la reluarea activităţii, echipa tehnică a remodelat aeronavele necesare pentru transporturile de măşti, echipamente sanitare şi alimente, iar piloţii au zburat peste tot unde a fost nevoie – către destinaţiile tradiţionale din Europa, dar şi pe rute noi în Italia (Veneţia), Franţa (Marsilia), Serbia (Belgrad), Olanda (Amsterdam), China (Shanghai, Tianjin, Shenzhen), Kuweit, Emirate (Dubai), Iraq (Erbil).

În plus, pentru a putea asigura reluarea în bune condiţii a zborurilor regulate începând de la 1 iulie, în dată de de 29 iunie Blue Air a depus la Tribunalul Municipiului Bucureşti cererea de deschidere a procedurii de concordat preventiv - cerere admisă de judecător în dată de 6 iulie 2020. Acest demers asigura protejarea companiei şi onorarea tuturor obligaţiilor asumate către pasagerii, angajaţii şi partenerii săi, şi da acestora şi statului român un confort suplimentar privind capacitatea Blue Air de a îşi continua activitatea în conditiii profitabile. Potrivit termenelor legale, Blue Air are obligaţia să depună Oferta de Concordat în termen de maxim 30 de zile.

„Între timp, discuţiile cu reprezentanţii Ministerului Transporturilor şi ai autorităţilor şi industriei aviatice din România au avansat, iar în cadrul întâlnirii la nivel înalt cu Prim-ministrul României Ludovic Orban, Ministrul Finanţelor Publice Florin Cîţu şi Ministrul Transporturilor Lucian Bode de luni, 27 iulie, la Palatul Victoria, aceştia au reconfirmat angajamentul statului român de a sprijini Blue Air – prin garantarea de către stat a unui împrumut bancar de 300 milioane lei, rambursabil în 6 ani, destinat exclusiv acoperirii pierderilor generate de deciziile autorităţilor române şi europene de limitare a liberei circulaţii şi transaportului aerian, potrivit prevederilor Cadrului Temporar.

Precizăm faptul că prin această soluţie impactul asupra bugetului României este strict pozitiv, întrucât finanţarea va fi asigurată de către sistemul bancar iar statul român nu este nevoit să aleagă între a împrumuta Blue Air şi a majora alocaţii sau pensii, aşa cum s-a vehiculat”, afirmă compania.

Reprezentanţii Blue Air susţin că, dimpotrivă, prin această măsură statul român se asigură că Blue Air va continua să opereze şi să conecteze regiunile româneşti, între ele şi cu Europa, să susţină aviaţia românească, să transporte cei peste 4 milioane de antreprenori şi cetăţeni români care lucrează în străînătate - iar taxele aferente, care în anul 2020 sunt deja de 58 milioane lei, şi care vor continua să crească odată cu ieşirea din criză,  vor continua să fie plătite în România.

Avem capacitatea de a rambursa împrumutul bancar şi dobânzile aferente, aşa cum am demonstrat atât reprezentanţilor Comisiei Europene, cât şi Eximbank şi administratorului concordatar, KPMG. În data de 13 martie 2020, am depus la Guvern solicitarea noastră formală de a fi sprijiniţi în această perioada de forţă majoră – când, pentru prima dată în istoria aviaţiei internaţionale, întreagă flota a lumii s-a oprit din zbor. Astăzi, 31 iulie 2020, după 20 de săptămâni de la solicitarea noastră formală, rugăm Guvernul României să accelereze procesul de adoptare a actului normativ necesar pentru continuarea procedurii de concordat şi contractarea împrumutului bancar”, afirmă Blue Air.

Compania susţine că, în caz contrar, pasagerii, micul antreprenoriat şi diaspora română, vor călători cu alte linii aeriene low cost - care nu vor contribui la bugetul de stat al României şi nu vor lua în considerare în luarea deciziilor interesele României şi ale cetăţenilor săi.

„Vom asista cu tristeţe la irosirea eforturilor unei generaţii de români iubitori de zbor şi de aeronave, la dispariţia unei companii româneşti reputabile, care concurează de la egal la egal cu marile linii aeriene europene. Veţi pierde mii de locuri de muncă de înalta calificare, atât direct la Blue Air cât şi la companiile de pe fluxul nostru de valoare adăugată, aeroporturi, operatori la sol. Veţi asista la pierderea efectului de multiplicare în economie creat de existenţa unui operator de transport local cu cota de piaţă semnificativă”, susţine Blue Air.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Mihai Popescu
31.07.2020, 15:38:22

La noi peste 1 milion de pensionari aleg daca sa-si cumpere medicamente sau mincare sau peste 200.000 de copii se culca seara flaminzi si voi vreti ajutoare de la stat. Este posibil sa le primeasca pt. ca traim intr-un stat 101% mafiot.

+2 (2 voturi)