Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

BNR: Majorarea plafonului la programul „Noua Casă“ va antrena inevitabil o creştere a preţurilor

1
15 Jul 2020 20:26:20
Autor: Elena Deacu

O majorare a plafonului de garantare în Programul „Noua Casă” trebuie tratată cu foarte multă prudenţă, deoarece ea ar antrena în mod inevitabil o tendinţă de creştere a preţurilor, a afirmat, miercuri, într-o conferinţă de specialitate, Eugen Rădulescu, director al Direcţiei de Stabilitate din Banca Naţională a României (BNR), scrie Agerpres.

„Propunerea pe care o are Guvernul în momentul de faţă de majorare a plafonului pentru noua primă casă are în vedere a păstra o piaţă care poate, altminteri, să fie sub presiune, legat de faptul că unii oameni câştigă mai mult, alţii mai puţin, unii stau pe ajutoare de şomaj... Situaţie care nu încurajează, în orice caz, investiţiile imobiliare. Punctul de vedere al Direcţiei din care fac parte este că o majorare a plafonului trebuie tratată cu foarte multă prudenţă. A existat chiar şi în CNSM o propunere în acest sens, respectiv de transformare mai degrabă într-un program cu caracter social a sistemului de «Prima Casă». El se transformase într-un program care ducea la cumpărarea de case de vacanţă, case pentru închiriere, or nu aici este obiectivul pe care l-a avut Guvernul în momentul în care a lansat acest program”, a declarat Rădulescu.

Reprezentantul Băncii Naţionale a menţionat că, în măsura în care se va majora plafonul de garantare din fonduri publice la acest program, „va antrena în mod inevitabil o tendinţă de creştere a preţurilor pieţei, nu putem să evităm aşa ceva”.

„Sigur că, în măsura în care se va majora plafonul de garantare din fonduri publice, va antrena în mod inevitabil o tendinţă de creştere a preţurilor pieţei, nu putem să evităm aşa ceva şi numai dacă are o amploare mare. Dacă se vor da 10.000 de credite este una, dacă se vor da 50.000 de credite este alta. Personal, aş fi mai prudent, nu aş merge la ideea de dublare a plafonului de la 70.000 la 140.000 de euro. Ar trebui să o luăm uşor-uşor, în cazul în care va mai fi nevoie. Să nu uităm că înainte de apariţia acelei blestemăţii care a fost darea în plată, piaţa imobiliară se aşezase foarte bine, iar «Prima Casă» putea foarte bine să dispară. A apărut acea ciudăţenie ca nicăieri pe faţa pământului şi piaţa imobiliară s-a blocat în ultimul hal. Nu suntem acum în această situaţie, dar oricum ar fi mai e de lucru până să avem o piaţă funcţională a creditului ipotecar”, a subliniat oficialul BNR.

Pe data de 9 iulie, Guvernul a aprobat, în primă lectură, Programul „Noua casă”, una dintre prevederile acestuia fiind majorarea plafonul pentru creditele pentru achiziţia de locuinţe noi de la 70.000 de euro la cel puţin 140.000 de euro. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

imsi imsi
16.07.2020, 10:35:10

Acum incep sa apara motivele pt care BNR si Isarescu sunt atacati. Sub pretextul majorarii plafonului se incearca directionarea acestora dinspre social spre cei cu bani si spre investitorii imobiliari cu legaturi in pnl. O familie tanara nu si va putea permite un credit de 140000 euro si va ramane alaturi de parinti si bunici reinnodind traditia familiei cu 3 generatii si punind bazele celei cu 4 generatii.