BNS: În 21 de judeţe, salariul brut realizat în 2021 a fost mai mic decât în 2019. Ce propun sidicaliştii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul
Foto: Arhivă Adevărul

Peste 1,1 milioane de angajaţi cu contract individual de muncă cu normă întreagă au avut în iunie 2021 venituri brute realizate mai mici decât 2.350, cât este salariul minim pentru studii superioare, arată datele publicate, marţi, de Blocul Naţional Sindical (BNS).

De asemenea, alţi 460.954 angajaţi cu contracte de muncă cu timp parţial au avut venituri realizate în aceeaşi perioadă, sub aceeaşi limită de 2.350 lei.

Totodată, sindicaliştii anunţă că, în 21 de judeţe, salariul brut realizat în 2021 a fost în termeni reali mai mic decât cel realizat în 2019. „Situaţia nu mai poate continua în acest mod, este nevoie de o abordare responsabilă pentru a reduce sărăcia în muncă”, apreciază sindicaliştii.

Potrivit sindicaliştilor, peste 90% din persoanele care în luna iunie 2021 au avut timpul de muncă redus, conform OUG 132/2020 şi implicit cu venituri diminuate, fac parte din grupa persoanelor cu veniturile salariale în jurul salariului minim.

Creşte numărul angajaţilor cu contracte de muncă cu timp parţial

Datele BNS mai arată că, în iunie 2021, numărul angajaţilor cu contracte de muncă cu timp complet era cu 139.945 mai mic decât cel existent în iunie 2019 (5.084.694 în iunie 2021 faţă de 5.224.639 în iunie 2019). A crescut însă semnificativ numărul angajaţilor cu contracte de muncă cu timp parţial, cu aprox 36%, de la 429.295 la 585.858 persoane.

„Precarizarea locurilor de muncă în această perioadă nu se caracterizează doar prin transformarea contractelor de muncă cu timp complet în contracte de muncă cu timp paţtial, ci şi prin reducerea veniturilor medii în cazul celor cu contracte parţiale de muncă. 

În iunie 2021 venitul salarial mediu realizat de angajaţii cu contracte de muncă cu timp parţial a fost de 1.910 lei, în timp ce în aceeaşi perioadă a anului 2019 venitul salarial mediu realizat de această categorie a fost de 2.118 lei.”, explică sindicaliştii

Potrivit acestora, trebuie menţionat şi faptul că rata sărăciei în muncă pentru angajaţii cu contracte de muncă cu timp parţial era în Romania de 65,9% în 2020 (în creştere faţă de 2019) fiind de peste 4 ori mai mari faţă de media UE 19, la un nivel dublu chiar şi faţă de Bulgaria. 

„Este de departe cea mai mare rată a sărăciei în muncă dintre statele membre UE dar şi statele cu statut de candidat la UE.”, transmite sursa citată.

Creşterea inegalităţilor s-a accentuat în perioada pandemiei

În profil teritorial creşterea inegalităţilor s-a accentuat în perioada pandemiei şi a afectat cu prioritate zonele sărace ale ţării. 

„Dacă avem în vedere salariile brute realizate de angajaţi în luna iunie 2021, faţă de iunie 2019, putem constata că deşi la nivel naţional acestea au crescut în termeni reali cu 23%, la nivelul judeţelor situaţia este extrem de diferită. 

În 21 de judeţe din România salariul brut realizat în 2021 a fost în termeni reali mai mic decât cel realizat în 2019. Bistriţa, Hunedoara, Suceava şi Vaslui sunt judeţele în care salariul brut realizat a fost în termeni reali în 2021 cu aprox 10% mai mici decât în 2019. 

Discrepanţele între Bucureşti şi restul ţării continuă să se adâncească, 20 de judeţe aveau în iunie 2021 salarii medii brute realizate situate la mai putin de 60% din media Bucurestiului. Cu excepţia judeţului Cluj discrepanţa salarială între Bucureşti şi restul ţării s-a adâncit în ultimii 2 ani în toate celelalte 40 de judeţe.”, explică specialiştii BNS.

Potrivit acestora, dacă avem în vedere

- că o familie de salariaţi este în medie formată din 2,883 persoane, 

- că o familie de salariaţi are în medie 1,639 persoane cu statut de salariat, 

- că pragul de sărăcie /persoană din 2018 (750 lei) actualizat cu rata inflaţiei la nivelul anului 2021 (11,04%) este de 833 lei.

Rezultă că pentru o familie medie de salariaţi în 2021 pragul de sărăcie este situat la aprox 2.401 lei, adică nivelul minim al veniturilor per persoană salariată ar trebui să fie de aprox 1.465 lei net. Astăzi salariul minim net este 1.386 lei.

„Actuala coaliţie de guvernare a propus în 2019, pentru anul 2020, o formulă de calcul a salariului minim luând în calcul creşterea reală a productivităţii în anul 2018 faţă de 2017 şi indicele preţurilor octombrie 20019 / octombrie 2018. Pentru 2021, deşi după acelaşi mecanism de calcul salariul minim ar fi trebuit să crească la 2380, s-a preferat în mod arbitrar păstrarea acestuia la 2300 lei.

Din punctul nostru de vedere situaţia nu mai poate continua în acest mod, este nevoie de o abordare responsabilă pentru a reduce aceste disparităţi, pentru a reduce sărăcia în munca şi totodată pentru a asigura un nivel adecvat al veniturilor din salarii.”, menţionează sindicaliştii.

Având în vedere adâncirea discrepanţelor salariale în profil teritorial dar şi semnele de precarizare accentuată a condiţiilor de muncă, precum şi condiţiile economice „extrem de favorabile” aşa cum sunt acestea prezentate de Guvern, reprezentanţii BNS cnsideră că pentru anul 2021 stabilirea salariului minim ar trebui să ţină cont de un set de indicatori, respectiv:

- Evoluţia productivităţii reale a muncii (valoarea adăugată brută/ populaţie ocupată) pentru perioada 2019 – 2020 şi prognoza pentru 2021 - 2022.

- Rata inflaţiei pentru perioada 2019 – 2020 şi prognoza pentru perioada 2021 – 2022, decembrie / decembrie.

- Pragul de sărăcie pentru o familie de salariaţi pentru 2022  (1.465*1,031) – 1.510 lei net.

- Prevederile Cartei Sociale europene revizuite, ratificată de România conform căreia salariul minim trebuie să fie situat la un nivel adecvat, respectiv raportul între salariul minim brut şi câştigul salarial mediu brut să fie de de cel puţin 50%.

România are nevoie de forţă de muncă calificată şi bine platită

Potrivit sindicaliştilor, pentru creşterea competitivităţii economiei României este nevoie de forţă de muncă calificată şi bine platită. 

„Acest poate fi sprijinit prin păstrarea unui salariu minim diferenţiat pentru cei cu studii superioare şi pentru lucrătorii calificaţi. Eforturile sectorului economic trebuie sprijinite în acest caz şi de o politică fiscală adecvată pentru salariul minim.

Ca urmare, propunem ca deducerea personală de bază să se dubleze – de la 350 la 700 lei, pentru salariile aflate sub şi la nivelul salariului minim, urmând ca întreaga grilă de deduceri pentru celelalte tranşe de venit să se ajusteze în mod corespunzător. O astfel de măsură ar permite creşterea salariului minim net în 2022 la 1530 lei.”, au precizat sindicaliştii.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite