Budăi intră în război cu Băsescu pe tema pensiilor: Uită să spună că le-a tăiat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul Muncii si Justitiei Sociale Marius Budai FOTO Mediafax / Alexandru Dobre

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a reacţionat dur faţă de afirmaţiile privind pensiile ale fostului preşedinte Traian Băsescu, sugerând că minte prin omisiune, având în vedere că nu aminteşte de pensiile care au fost tăiate pe când era şeful statului. Marius Budăi uită să spună însă că măsurile de austeritate au fost luate din cauza crizei econmice şi nu au fost aplicate pensiilor, ci salariilor bugetarilor.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a reaţionat în direct, la România TV, după afirmaţiile făcute de Traian Băsescu pe pagina sa de Facebook, cu privire la creşterea pensiilor.

”Dacă nu ar fi problema atât de serioasă, şi ştiţi cu câtă aplecare ne gândim noi, PSD, la pensionari, practic ar fi de râs această chestiune. Acelaşi domn Băsescu care nu a avut nicio problemă să le taie pensionarilor cu veniturile cele mai mici, pensiile, acum nu mai poate de grija lor. Domnul preşedinte face ce a făcut tot timpul, adică minte prin omisiune. Nu spune că face raportarea la salariul mediu brut într-o perioadă în care contribuţiile angajatorilor nu erau introduse în salariul mediu brut, cu altă perioadă în care contribuţiile angajatorului sunt introduse în salariul mediu brut. Deci compară mere cu pere domnul preşedinte. Dezinformează din nou, aşa cum a făcut tot timpul”, a declarat ministul Muncii, Marius Budăi, în direct la România TV. 

Traian Băsescu a susţinut pe pagina sa de Facebook că, ”raportat la pensia medie anuală, creşterea punctului de pensie nu a acoperit valoric indexarea”.

Fostul preşedinte Traian Băsescu susţine că, deşi afirmă că au crescut pensiile actualii guvernanţi i-au privat pe pensionari de indexarea care trebuia să fie 7 la sută de la 1 ianuarie 2018 şi 9 la sută de la 01 ianuarie 2019, statul economisind astfel sume considerabile. „Dragnea şi clica lui pur şi simplu îi fură pe tăcute, prin propagandă şi înşelăciune pe pensionari”, spune Băsescu,

„Propaganda şi minciuna nu plătesc factura la încălzire. De mai bine de un an, liderii PSD rostesc formula magică aducătoare de voturi sigure: «Cresc pensiile».

Tot omul a aflat cum punctul de pensie va creşte în 2018 la 01 Iulie de la 1000 la 1100 RON şi a crescut, iar în 2019 va creşte la 1 Septembrie de la 1100 la 1265 RON şi foarte probabil va creşte. Nicio clipă nu le-a trecut pensionarilor prin cap că ţeparii Dragnea şi Budăi îi vor lipsi de indexarea ce trebuia să fie 7 la sută de la 1 ianuarie 2018 şi 9 la sută de la 01 ianuarie 2019. Raportat la pensia medie anuală, creşterea punctului de pensie nu a acoperit valoric indexarea. Astfel, în 2018 fiecare pensionar a pierdut 258 RON, iar în 2019 suma pierdută de fiecare pensionar este de 564 RON”, scrie fostul preşedinte pe Facebook.

El susţine că, prin neacordarea indexării, statul a economisit 1,21 miliarde RON în 2018 şi 2,64 miliarde RON în 2019, bani care „au fost pur şi simplu furaţi din banii pensionarilor”.

„În total, în 2018 şi 2019 pensionarii au fost văduviţi de 3,84 miliarde RON. Prin „grija” PSD, punctul de pensie reprezintă azi 21 la sută din salariul mediu brut pe economie. Este cel mai scăzut nivel din ultimii 18 ani. În timpul crizei economice din anii 2009 – 2011, punctul de pensie reprezenta între 36 şi 43 la sută din salariul mediu brut. La adăpostul unei formidabile campanii de dezinformare legată de creşterea pensiilor, pensionarii au pierdut, cumulat în 2017 şi 2018, 16 la sută la fiecare pensie. În acest timp, preţurile cresc galopant la gaze, energie electrică, alimente, încălzire, benzină, moneda naţională se depreciază, dobânzile la credite cresc exploziv, Iar Dragnea şi ai lui nu recunosc încă eşecul şi falimentul politicilor economice şi sociale pe care le-au impus populaţiei”, argumentează Băsescu.

„Azi, când ţara este pe creştere economică, Dragnea şi clica lui pur şi simplu îi fură pe tăcute, prin propagandă şi înşelăciune pe pensionari pentru a-şi crea surse de finanţare destinate clientelei politice în an electoral. Având în vedere afirmaţia guvernului că anul acesta vom înregistra o creştere economică de 5.5 la sută dar şi creşterea explozivă a preţurilor, guvernul are obligaţia să acorde imediat indexarea cu 9 la sută a pensiilor din sistemul asigurărilor sociale de stat pentru anul 2019, în conformitate cu art.102, alin.2 din Legea 263/2010. Altfel, Dragnea şi clica lui îşi consolidează imaginea de mincinoşi şi hoţi", spune Traian Băsescu.

Într-un Post scriptum, el ţine să remarce: „Pentru că ceva tot trebuia indexat, Dragnea şi clica lui au indexat vârtos subvenţia pentru partidele politice parlamentare, făcând ca PSD-ul să încaseze lunar 7,5 mil. RON. Asta da indexare".

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite