Bursă emergentă, ştire pentru o zi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

La aproape 10 ani de când s-a pus pentru prima dată pe agenda Bursei de Valori Bucureşti promovarea pieţei la o clasă superioară, luni, 22 septembrie, acest deziderat a fost parţial îndeplinit. Seamănă destul de mult această reuşită cu cea a inaugurării metroului din Drumul Taberei cu o întârziere de 9 ani.

Bursele din regiune - nu foarte departe de noi ca dimensiune - sunt acolo încă din 2007. Numeroase guverne se laudă că au pus umărul la acest succes, dar care o fi acesta?!

Realist vorbind, principalul succes este că o ştire bună despre România a făcut înconjurul lumii acum un an când s-a decis această promovare. Însă, până la a vedea rezultate palpabile şi de substanţă ar trebui să ne facem temele. Ar fi necesară debirocratizarea pieţei, să fie uşor să deschizi un cont de tranzacţionare (ca pe Revolut), să fie simplu să te înregistrezi fiscal şi să tranzacţionezi online.

Mai spun că este un deziderat parţial îndeplinit, pentru că doar una din cele trei instituţii care evaluează şi clasifică pieţele – FTSE Russell – a dus la îndeplinire promovarea pieţei româneşti. Instituţiile care evaluează şi clasifică pieţele sunt MSCI, FTSE Russell şi S&P Dow Jones. În pieţele de frontieră şi emergente majoritatea o deţin primii doi, iar diferenţa de bani alocaţi între cele două este de numere de peste 8 zerouri. Asta înseamnă că cei mai mulţi bani ai fondurilor de investiţii din lume sunt administraţi, urmărind la virgulă, indicii MSCI şi FTSE, indici care sunt trecuţi în documentele lor drept benchmark - de referinţă. Acest benchmark este piatra de temelie pentru administratorii de fonduri, practic nu se pot abate de la el, dacă adoptă o administrare pasivă a banilor. Astfel, cum Banca Transilvania, Nuclearelectrica şi Teraplast sunt în acest indice FTSE, fondurile vor cumpăra acţiuni în aceste 3 companii.

Ştirea anului a fost peste tot în 22 septembrie. Până şi PROTV a acoperit subiectul sau chiar National FM, unde am fost invitată să explic fenomenul. E clar că e de bine, nimeni nu contestă asta, însă cred că s-a vorbit prea puţin până atunci şi după ziua respectivă. Rămân fără răspuns clar unele întrebări: Cum ne va influenţa pe noi, investitorii de rând, acest lucru? Ve ce devine piaţa mai atractivă? Va fi acum mai ieftin şi mai simplu să te finanţezi prin bursă?

Dar de ce ne-ar păsa în general de vreun subiect legat de investiţii?

Pentru că o economie bazată pe consum este una în care banii se termină repede şi rămânem cu puşculiţa goală; în timp ce, dacă investim, creăm un izvor de valoare adăugată pe termen lung.

Pentru că am ajuns în situaţia în care nu mai avem companii medii, ci doar puţine foarte mari şi multe foarte mici; pe termen lung, lipsa producţiei autohtone ne va forţa să importăm din ce în ce mai mult.

Pentru că nu prea contăm în lumea afacerilor internaţionale, cu prea puţine companii româneşti care au ieşit în afara graniţelor; obosiţi de birocraţie şi şicane mulţi antreprenori au preferat să vândă la prima ocazie.

Pentru că ne-au plecat din ţară milioane de oameni din lipsă de oportunităţi; dacă îi vrem înapoi trebuie să facem ceva radical diferit.

Pentru că ne pleacă toţi tinerii la studii „de afaceri” în străinătate şi prea puţini revin ca să devină antreprenori în ţara noastră.

Visez la o zi în care bursa să fie pentru oameni, aşa cum era sloganul ei în urmă cu câţiva ani. O zi în care copiii să înveţe ce să facă cu banii din prima clasă, una în care toţi românii să aibă bani puşi deoparte pentru pensie, una în care bursa chiar să finanţeze companiile româneşti. Putem face asta cu un plan bun de ţară, o echipă de proiect profesionistă, un marketing pe măsură şi o implementare impecabilă.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite