Câciu, despre retragerea din cele două bănci ruseşti: Românii nu au de ce să se teamă. Administratorii de fonduri de pensii ştiau aceste lucruri de două luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Câciu foto facebook

​Guvernul a aprobat retragerea României din cele două bănci cu capital rusesc, Banca Internaţională de Cooperare Economică şi Banca Internaţională de Investiţii, a anunţat miercuri ministrul de Finanţe, Adrian Câciu, spunând că românii nu au de ce să se teamă.

„Respectăm angajamentul pe care l-am luat. Ne coordonăm cu celelalte ţări membre. În toată această perioadă, până Parlamentul va aproba cele două proiecte de legi vom începe negocierile de ieşire”, a spus ministrul.

„Românii nu au de ce să se teamă de retragerea României din cele două bănci ruseşti. Administratorii de fonduri de pensii ştiau aceste lucruri de două luni. Negocierile care se vor purta au în vedere tocmai acest lucru: ca impactul să fie neutru. Nu vă pot da detalii privind negocierile care vor avea loc”, a adăugat el.

Alte declaraţii ale oficialului:

- Nu este momentul să facem o risipă financiară pe bunuri şi servicii în acest an complicat (legat de reducerea cheltuielilor publice). Nu uitaţi că 10 milioane de persoane depind de bugetul de stat

- Creşterea economică se traduce fără inflaţie. Nu e creştere nominală, ci e creşterea reală, fără inflaţie!

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite