Câciu: Pentru rectificare s-a avut în vedere modul în care au fost finanţate pachetele de măsuri pentru populaţie. Cu cât cresc cheltuielile pentru investiţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Mediafax
Foto: Mediafax

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu a declarat, joi, în şedinţa Executivului, că pentru această rectificare bugetară s-a avut clar în vedere modul în care au fost finanţate pachetele de măsuri pentru populaţie şi economie, iar cheltuielile pentru investiţii cresc cu 3,4 miliarde de lei.

„Pentru această rectificare s-a avut clar, în vedere, pe de o parte, modul în care au fost finanţate pachetele de măsuri (..) şi în mare parte ceea ce vedem în această rectificare vedem finanţarea acestor pachete”, a spus oficialul, potrivit News.ro. 

Câciu a anunţat că, prin rectificarea bugetară, cheltuielile pentru investiţii cresc cu 3,4 miliarde de lei, ajungând la 93,1 miliarde de lei, o creştere cu 0.1% din PIB, de la 6,7% din PIB, la 6,8% din PIB.

Deficitul bugetului general consolidat se menţine ca procent din PIB la acelaşi nivel ca bugetul iniţial, respectiv 5,84% din PIB, iar ca valoare nominală creşte de la 76,9 miliarde de lei la 80,1 miliarde de lei.

„Principalele sume care sunt suplimentate pentru ordonatorii de se regăsesc la Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, cu o suplimentare per sold cu 5,25 miliarde de lei din care Asistenţa socială primeşte 7,3 miliarde de lei, destinate drepturile de asistenţă socială pentru familii şi copii, compensarea preţurilor la energie şi indemnizaţiilor şi drepturilor cu effect raparatoriu ca efect al măsurilor aprobate în acest an”, a spus ministrul Finanţelor.

Acesta a arătat că aici este şi o creştere a veniturilor din contribuţii de asigurări sociale, faţă de estimarea iniţială, ceea ce a determinat diminuarea transferurilor pentru echilibrarea bugetului asigurărilor sociale cu suma de 1,94 miliarde de lei.

De asemenea, au fost majorate transferurile din bugetul de stat către bugetul asigurărilor pentru şomaj, cu suma de 418.7 miliarde de lei.

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene primeşte în plus 2,72 miliarde de lei pentru derularea proiectelor cu finanţare din fonduri externe, nerambursabile şi din PNRR, Ministerul Sănătăţii primeşte 2,53 miliarde de lei, pentru Fondul Naţional unic de Asigurări de Sănătate, a mai spus ministrul Finanţelor, el adăugând că ministerul Energiei primeşte suma de 2,5 miliarde de lei, pentru compensarea preţurilor la energie şi gaze. 

Ministerul Transporturilor primeşte 2 miliarde de lei pentru investiţiile din PNRR, subvenţiile pentru Metrorex şi CFR şi pentru întreţinerea infrastructurii de transport, iar Ministerul Dezvoltării primeşte 1,28 miliarde de lei pentru PNDL, ANL şi Compania Naţională de INvestiţii. 

Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului primeşte 1,15 miliarde de lei, pentru programele Agrifood, Start-Up Nation şi alte programe. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite