Când vor fi realizate primele schimburi comerciale de energie electrică cu Ucraina, după sincronizarea cu reţeaua europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul
Foto: Arhivă Adevărul

Operatorii de Transport şi Sistem (OTS) din Europa Continentală au confirmat marţi faptul că au fost îndeplinite condiţiile tehnice preliminare pentru a permite schimburile comerciale de energie electrică între Ucraina şi statele vecine, informează reprezentanţii Transelectrica.

Potrivit sursei citate, acest proces urmează sincronizării cu succes a sistemelor electroenergetice, realizată în data 16 martie 2022, şi a acceptării Ukrenergo ca membru observator al ENTSO-E, pe 26 aprilie 2022. 

„Aceste realizări au fost obţinute în urma unor eforturi intense din partea tuturor OTS-urilor din Europa, în special ale Ukrenergo şi ale operatorilor din statele învecinate. Schimburile comerciale de energie electrică cu Ucraina/Republica Moldova sunt planificate să înceapă pe data de 30 iunie 2022 pe interconexiunea dintre Ucraina şi România. Comercializarea energiei electrice pe celelalte interconexiuni (Ucraina-Slovacia, UcrainaUngaria şi Moldova-România) va urma ulterior, după definitivarea aspectelor legate de regulile de licitaţie.”, transmite Transelectrica.

Capacitatea comercială totală va fi limitată în primă fază la 100 MW, iar după această etapă iniţială, este de aşteptat ca valorile comercializate să crească treptat, în urma unei evaluări lunare a impactului volumelor schimbate asupra stabilităţii şi securităţii sistemului energetic. 

Sursa citată menţionează că această realizare reprezintă pas suplimentar, atinsă la mai puţin de patru luni de la sincronizarea de urgenţă a sistemelor Ucrainei şi Republicii Moldova cu reţeaua europeană şi, în plus, demonstrează angajamentul puternic al operatorilor de transport şi sistem europeni faţă de Ukrenergo (Operatorul de Transport şi Sistem din Ucraina) şi Moldelectrica (Operatorul de Transport şi Sistem din Republica Moldova). 

„Apreciem că în perioada imediat următoare, se va finaliza şi procesul de armonizare a detaliilor tehnice şi comerciale privind schimburile între România şi Republica Moldova.”, mai transmit reprezentanţii societăţii.

Transelectrica este operatorul reţelei electrice de transport şi sistem din România, care funcţionează interconectat cu sistemul electroenergetic european, prin interconexiunile cu ţările învecinate: Ungaria, Serbia, Bulgaria, Ucraina şi Republica Moldova. În prezent, reţeaua gestionată de Transelectrica are o capacitate transfrontalieră totală de circa 3000 MW, urmând ca aceasta atingă până în 2030 valoarea de 7000 MW.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite