Următoarele cele mai căutate joburi au fost cele de contabili şi economişti, care au adunat, cumulat, aproape 3 milioane de căutări. Foarte activi anul trecut au fost şi inginerii, care vrut să-şi schimbe locul de muncă - pentru această specializare au fost înregistrate peste 1,2 milioane de căutări.
”Una dintre surprizele anului trecut a fost să observăm cât teren au putut să câştige joburile part time. Fie că vorbim de tineri studenţi care vor un program de 4 sau 6 ore pe zi, care să le permită să-şi continue studiile sau de specialişti care vor să îmbine un job stabil cu activităţi de freelancing, 2019 a venit cu o creştere a interesului pentru aceste locuri de muncă – am avut 1,6 milioane de căutări pentru job-urile part time”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.
Tot peste 1 milion de căutări au mai fost făcute şi pentru poziţiile de assistant manager, aproape 950.000 pentru cele de manager şi 750.000 pentru asistenţi medicali. La un nivel apropiat de acestea s-au aflat joburile destinate specialiştilor în resurse umane (aproximativ 750.000) şi cele de operatori call center (aproape 700.000).
”Un alt aspect interesant anul trecut a fost legat şi de limbile străine incluse în căutările candidaţilor. Contrar aşteptărilor, joburile care presupuneau cunoaştere limbii engleze s-au aflat pe ultimul loc, fiind devansate de cele pentru vorbitorii de germană (peste 300.000 de căutări), italiană (195.000 de căutări), spaniolă (159.000 de căutări) şi franceză (152.000 de căutări)”, a mai spus Bogdan Badea.
De cealaltă parte a clasamentului, a joburilor cu cele mai puţine căutări înregistrate, s-au aflat, în 2019, arhitecţii, consilierii juridici sau cele de secretară. Chiar şi aşa, acestea au adunat, fiecare, peste 100.000 de căutări, pe tot parcursul anului.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
0 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate