Cât câştigă omul de care depind autostrăzile din România: mai mult decât preşedintele ţării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Narcis Neaga FOTO Arhivă
Narcis Neaga FOTO Arhivă

Narcis Neaga, şeful Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a încasat venituri lunare de peste 22.400 de lei, în 2018, adică mai mult decât preşedintele României.

Narcis Neaga şi-a desecretizat luni veniturile salariale încasate anul trecut din funcţia de director general al CNAIR, după ce anterior a publicat o declaraţie de avere în care a mascat această sumă.

Declaraţia de avere arată astfel că Narcis Neaga a încasat venituri salariale de 179.134 lei, anul trecut, din data de 7 mai, când a fost numit în funcţia de director general, şi până în 31 decembrie 2018.

Mai precis, Neaga a încasat un salariu lunar de aproape 22.400 lei din funcţia de şef al Companiei de Autostrăzi. Spre comparaţie, salariul lunar al preşedintelui Klaus Iohannis a fost de 13.758 lei.

Pe lângă salariu, Neaga a mai încasat în 2018 şi 4.584 de lei în calitate de membru în Consiliul de Administraţie al CNAIR.

Alte venituri ale lui Neaga, anul trecut, au fost un venit de 16.191 lei din calitatea de consilier personal la cabinetul ministrului Transporturilor. De asemenea, el a mai încasat 40.575 lei în calitate de membru în Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.

Soţia lui Neaga a încasat din pensie 13.799 lei anual, iar cei doi au mai încasat 19.200 lei din din închirierea unui apartament.

Neaga a mai notat în declaraţia de avere că are un teren intravilan în Tuzla, de 1.237 mp, două case de vacanţă în Avrig, un apartament în Sibiu şi unul în Bucureşti şi un credit de 203.000 lei scadent în 2020.

Duminică seară, premierul Dăncilă a declarat, la Antena 3, că ia în calcul demiterea lui Narcis Neaga pentru că nu va reuşi să inaugureze cei 100 de kilometri promişi până la sfârşitul anului.

Guvernul nu a reuşit să inaugureze niciun kilometru de autostradă în anul 2019 şi estimările arată că în acest an s-ar putea deschide, în cel mai bun caz, 69 de noi kilometri de autostradă, în timp ce estimarea mai puţin optimistă este de numai 43 de kilometri. 

Declaratie avere Narcis Neaga

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite