CCR a admis sesizarea lui Iohannis. Modificările aduse la legea Curţii de Conturi au fost adoptate cu depăşirea termenului constituţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Constituţională a României (CCR) a admis marţi sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind modificările aduse la legea Curţii de Conturi, hotârând că a fost depăşit termenul constituţional de adoptare.

Klaus Iohannis a sesizat Curtea Constituţională, la finalul lunii iulie, în legătură cu modificările aduse legii Curţii de Conturi. Preşedintele afirma că legea de modificare a fost adoptată în condiţiile depăşirii termenului constituţional de adoptare tacită, respectiv de 60 de zile, cu consecinţa încălcării principiului bicameralismului. Preşedintele a mai criticat însă şi alte prevederi ale legii.

Marţi, CCR a decis să admită sesizarea formulată de preşedinte şi a constatat că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi este neconstituţională, în ansamblul său.

CCR a constatat că Legea pentru modificarea Legii Curţii de Conturi a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de primă Cameră competentă, cu încălcarea termenelor stabilite de art.75 alin.(2) din Constituţie. Mai precis, legea a fost adoptată depăşind acest termen constituţional de adoptare tacită de 60 de zile.

De asemenea, Klaus Iohannis mai avea 21 de obiecţii legate de textul legii, toate vizând puncte ale articolului 1 al documentului. Acestea nu au mai fost luate în discuţie, însă, deoarece legea a fost declarată neconstituţională în ansamblu.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite