Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Ce efecte economice are primul caz de coronavirus în România

0
27 Feb 2020 19:34:15
Autor: Elena Deacu
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Impactul asupra economiei locale ale primul caz de coronavirus în România este în prezent nesemnificativ, arată o analiză a casei de brokeraj XTB.

Totuşi, în condiţiile în care situaţia cu riscuri reale dar şi o componentă emoţională importantă s-ar prelungi, am putea vedea o tendinţă de limitare a consumului pentru bunuri ne-esenţiale, o încetinire a activităţii în sectoare unde prezenţa fizică este necesară, şi o mai redusă atractivitate a călătoriilor şi pachetelor de turism fie la nivel internaţional, fie intern.

„Este, totuşi, mult prea devreme să vorbim despre o cuantificare în RON sau EUR a efectelor economice, cu toate că ar putea apărea în perioada următoare, din partea unor companii, revizuiri de aşteptări pentru anul în curs. Pentru moment nu se poate vorbi de un efect direct al apariţiei coronavirusului în România asupra cursului de schimb al leului în raport cu Euro. Cu toate acestea, mediul investiţional global s-a schimbat semnificativ în ultimele săptamâni, astfel încât curentul a mers împotriva monedelor care oferă încă plasamente cu un randament relativ ridicat, capitalurile preferând siguranţa. În situaţia în care s-ar ajunge la o epidemie de amploare, care să limiteze activitatea economică pentru mai multe săptămâni, împovărând în acelaşi timp bugetul de stat, am putea resimţi un impact suplimentar asupra leului. Ar fi probabil devansat astfel calendarul unui alt episod de ajustare nefavorabilă monedei naţionale”, este de părere Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul XTB România.

Raport special XTB: Ar putea epidemia de coronavirus să pună capăt unui deceniu de creşteri pe burse?

Pentru majoritatea pieţelor bursiere anul 2019 a fost foarte puternic, în ciuda economiei globale relativ slabe, iar anul curent a adus o continuare a acestei tendinţe. În ciuda riscului evident legat de coronavirus, piaţa companiilor de tehnologie din SUA (US100) înregistra un avans de peste 10% la un moment dat în februarie. Cu toate acestea, starea de spirit s-a deteriorat în ultima perioadă pe fondul răspândirii virusului în afara Chinei. S-ar putea schimba datele jocului pentru pieţe? Ar putea epidemia de coronavirus sa pună capăt unui deceniu de creşteri pe Wall Street?

Economia Chinei aproape s-a oprit

În timp ce încă ne aflăm în aşteptarea datelor importante din China, există tot mai multe dovezi despre amploarea „impactului” - şi pare a fi majoră. Se observă scăderi între 30 şi 95% anual pentru o serie de activităţi. Rata de exploatare a petrolului, cel mai larg indicator al activităţii de afaceri, este în prezent cu aproape 30% mai mică faţă de media din 2019 şi cu peste 35% mai mică faţă de decembrie, rafinăriile funcţionând la mai puţin de 50% din capacitate. Statisticile referitoare la consumatori sunt de fapt şi mai pesimiste. Vânzările de maşini din prima jumătate a lunii februarie au fost cu 92% mai mici faţă de perioada corespunzătoare din 2019. Vânzările de smartphone-uri au scăzut cu 36,6% YoY în ianuarie, iar anumiţi factori indică o scădere mai accentuată în ianuarie.

În perioada cuprinsă între 25 ianuarie (când au fost introduse măsuri de protecţie la nivel extins) şi 18 februarie, traficul feroviar şi cu metroul a scăzut cu 82% YoY, iar vânzările Adidas (un reprezentant al companiilor de îmbrăcăminte) au scăzut cu 85% YoY. Să luăm livrări de alimente drept exemplu. You China, lanţul de fast-food, a închis 30% din locaţiile sale, în timp ce vânzările la nivelul celor deschise au scăzut cu 50%. Acest lucru duce la o scădere a veniturilor de aproximativ 65%.

În cazul în care acest scenariu durează o lună (şi nu suntem departe de asta), ar trebui să scădem aproximativ o jumătate (aproximativ 4 puncte procentuale) din contribuţia unei luni la PIB-ul anual. Într-adevăr, potrivit Global Times, 6% dintre firmele chineze se confruntă cu falimentul, iar 60% din întreprinderile mici şi mijlocii  deţin numerar care ar putea să le ajungă până la 2 luni înainte de a intra în incapacitate de plată a costurilor fixe. Prin urmare, cum este posibil ca prognozele oficiale să sugereze o rată de creştere în China pentru anul acesta de peste 5% ?! Se presupunea că situaţia va fi ţinută sub control, iar pieţele se vor redresa într-un model de V ...

Pieţele încep să îşi piardă încrederea într-o recuperare în formă de V

... tocmai acesta este motivul pentru care chiar şi focare restrânse în Coreea de Sud şi Italia provoacă un nivel extins de panică. Orice pierderi la nivelul Chinei ar putea fi parţial compensate cu ajutorul cererii globale. Dar dacă aceste blocaje şi limitări ar fi introduse şi în alte state, am putea asista la o oprire a economiei globale. Ultima dată când s-a întâmplat (deşi din diferite motive) S&P500 a scăzut cu 666 de puncte. Temerile sunt reale - dacă Europa şi Asia sunt obligate să impună limitări pe o durată mai lungă de timp, o recesiune la nivel global ar putea deveni un scenariu foarte realist. Acesta este motivul pentru care cazurile noi din afara Chinei sunt cele mai urmărite statistici în acest moment. Pentru o perioadă considerabilă, această statistică a fost moderată şi, într-o oarecare măsură, explicată de situaţii excepţionale, precum noile cazuri de pe nava de croazieră. Numărul de ţări care au înregistrat cazuri a fost de 7. În weekend, această valoare s-a triplat şi continuă să accelereze. Luni, cazuri noi au fost înregistrate în 14 ţări (excluzând China), şi în 16 state noi în a doua zi a săptămânii.

Atâta timp cât acest număr continuă să crească, pieţele îl vor extrapola în daune economice. Putem vedea un grafic interesant de pe site-ul Tomtom care prezintă deja o scădere semnificativă a traficului în Milano. Pieţele sunt îngrijorate de faptul că limitările prelungite ar putea duce la recesiune.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii