Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Ce înseamnă pentru România ruperea contractului cu Gazprom

34
22 Feb 2021 14:53:56
Autor: Afrodita Cicovschi

Contractul dintre Transgaz şi Gazprom pentru tranzitul gazului pe teritoriul României, între Ucraina şi Bulgaria, a încetat în urma negocierilor dintre cele două companii şi Comisia Europeană.

Transgaz a informat luni Bursa de Valori Bucureşti cu privire la încetarea, de comun acord, a contractului de transport al gazelor ruseşti livrate de Gazprom prin conductele de la graniţa cu Ucraina şi Bulgaria. „SNTGN TRANSGAZ SA (TGN) informează asupra faptului că, în scopul aplicării reglementărilor europene pe conductele de transport gaze naturale T2 şi T3, al încheierii cu operatorii de transport adiacenţi a acordurilor de interconectare aferente punctelor de intrare/ieşire ale acestor conducte, contractul istoric pentru transportul gazelor naturale prin conducta de tranzit T3 pe teritoriul României către terţe ţări, încheiat cu Gazprom Export LLC (GPE) şi valabil până la data de 31.12.2023, a încetat prin acordul părţilor”, arată un raport transmis Bursei de Valori Bucureşti.

„Acordul de Încetare a Contractului istoric între SNTGN Transgaz SA şi Gazprom Export LLC creează cadrul necesar pentru încheierea Acordurilor de Interconectare pentru Punctele de Interconectare Isaccea 2,3 şi Negru Vodă/Kardam 2,3, asigurarea accesului liber al terţilor la rezervarea de capacitate pe conductele de tranzit T2 şi T3 asigură încasarea sumelor rămase de achitat din contractul istoric şi creează premisele creşterii gradului de utilizare a infrastructurii de transport al gazelor naturale din România”, a subliniat Transgaz, adăugând că încetarea contractului a avut loc  în urma „negocierilor intense purtate între Comisia Europeană (DG-ENER), SNTGN Transgaz SA şi Gazprom Export ”.

Nicolescu: Trebuie găsite soluţii pentru transportul altui gaz

Contactat, fostul ministru al Energiei Răzvan Nicolescu a declarat pentru „Adevărul” că trebuie găsite soluţii pentru transportul altui gaz decât cel rusesc. „Nu e o surpriză (încetarea contractului – n. red.). Era de aşteptat să se întâmple acest lucru. Încetarea acestui acord nu este nicio o problemă pentru Transgaz dacă prin conductă va circula alt gaz. Dacă va rămâne goală se vor pierde nişte venituri. Eu cred şi sper că se vor găsi soluţii pentru ca aceasta infrastructuăa să fie folosită”, a afirmat fostul ministru.

Întrebat dacă Transgaz ar putea folosi conducta pentru a transporta gaz românesc către alte state, Nicolescu a afirmat că şi aceasta poate fi o soluţie, la fel de bine putându-se folosi conducta pentru tranzitul gazelor dinspre Grecia spre Ucraina sau spre Republica Moldova.

Primul contract a fost încheiat în 1987

Dobrogea este traversată, de la nord la sud, între Isaccea şi Negru Vodă, de gazoductul Transbalcanic, un sistem de trei conducte de tranzit prin care Gazprom transporta gazele necesare Europei de Sud-Est. El a fost construit în perioada comunistă, cu finanţare de la Gazprom, iar gigantul rus avea dreptul de a folosi exclusiv această conductă.

Contractul cu Gazprom pentru conducta Isaccea - Negru Vodă 2 a fost semnat iniţial de România în 1987, cu valabilitate până în 2011, însă de atunci a fost prelungit succesiv an de an, cu toate că prevederile sale încălcau normele UE privind liberul acces concurenţial la interconectările transfrontaliere ale conductelor de gaze europene, partea rusă neacceptând modificarea sau rezilierea.

Cel pentru conducta Isaccea - Negru Vodă 3, care conferă de asemenea Gazprom monopol pe capacitatea de transport, a fost semnat în 1999 şi urma să fie valabil până în 2023.

Din cauza contractelor dintre Transgaz şi Gazprom, semnate în baza unor acorduri internaţionale încheiate între România şi Rusia în 1970, 1986 şi 1996, Comisia Europeană a declanşat în 2012 o procedură de infringement împotriva statului român , suspendată între timp înainte ca România să fie chemată în judecată la Curtea Europeană de Justiţie.

România a denunţat convenţiile cu Rusia în 2011, însă, ca urmare a mecanismelor de denunţare prevăzute în textele convenţiilor, contractele semnate în baza acestora au rămas în vigoare.

Transgaz vrea să modernizeze staţiile de măsurare de la Isaccea şi Negru Vodă

Conducta de tranzit T3 face legătura între Bulgaria şi Ucraina, tranzitând România de la Isaccea la Negru Vodă (culoarul transbalcanic). Planul de dezvoltare a sistemului naţional de transport gaze naturale  pe perioada 2020 – 2029, întocmit de Transgaz, prevede că pentru asigurarea curgerii bidirecţionale la graniţa cu Ucraina şi Bulgaria pe conducta de tranzit T3 este necesară modernizarea staţiilor de măsurare gaze naturale SMG Isaccea 3 şi SMG Negru Vodă 3.

Conectarea Conductei de transport Gaze naturale Isaccea 1–Negru Vodă 1 (T1) la Sistemul Naţional de Transport gaze naturale a fost o cerinţă a Comisiei Europene şi unul din angajamentele solicitate de DG Competition şi dă posibilitatea curgerii fizice a gazelor din conducta de transport internaţional spre SNT (nu şi invers).

Activitatea de transport internaţional gaze naturale este efectuată prin două conducte de transport internaţional gaze naturale pe direcţia Ucraina – România – Bulgaria – Turcia – Grecia (UA-RO-BG-TK-GR – conductele T2 şi T3) fiecare cu următoarele caracteristici: L=186 km şi capacitate tehnică de 9,579 mld. Smc/an (T2) şi L=183,5 km şi capacitate tehnică de 9,679 mld. Smc/an (T3).

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

34 Comentarii

Lucifer
22.02.2021, 15:02:55

Conductele pot fi folosite prin legătura de gaz metan la conducta americană de gaz lichefiat din Grecia, trecând prin Bulgaria. Asta să fie chestia?

-9 (17 voturi)
Yagil Demsky
22.02.2021, 15:08:05

romania isi da cu tezla-n degete gratuit. probabil desteptii mioritici vor sa sustina ei ucrainienii, facand pe plac americanilor. ori vor sa danseze pentru conducta azero-turca.

-10 (24 voturi)
m wakki
22.02.2021, 15:37:45

LPG din Grecia, gaz metan din Azerbaidjan sau chiar Iran via Turcia, gaz metan din Mediterana, din perimetrele Israelului, etc etc. este de unde

-3 (15 voturi)
Mihai Popescu
22.02.2021, 15:23:46

Pe rusi ii doar in cour de Romanica. Suntem prea mici pt. ei desi facem mult zgomot. Doar ca am devenit tinte rusesti de cind avem Deveselu si alte baza americane in tara. Ceea ce este ceva normal. Jos Putin si sus Trump, pardon Obama, Pardon Bidon !

-8 (26 voturi)
m wakki
22.02.2021, 15:33:33

suntem așa de mici încât tactu putler cheltuiește în România sume considerabile cu propaganda și cu dezinformarea, cu plata ziariștilor corupți, cu racolarea politicienilor căzuți în kakao gen Bombonel Năstase, și așa mai departe nu te uita la ce luați voi, postacii, ăla e praful de pe tobă în comparație cu altele

-2 (22 voturi)

Vezi toate comentariile (34)

Modifică Setările