Ce se întâmplă cu 3,75% din salariu după retragerea de la Pilonul II şi cine-i va plăti pe cei care se vor pensiona peste 15 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul nu are un plan de rezervă pentru cei care vor ieşi la pensie după anul 2033, deşi toate studiile demografice arată că raportul dintre salariaţi şi pensionari va fi de 1 la 2,5, faţă de un salariat la 0,9 pensionari în prezent.

„Evoluţiile demografice pe termen mediu indică faptul că, în următorii 15 ani, fiecare angajat din România va ajunge să susţină aproximativ 2.5 pensionari. Mai mult chiar, dacă tendinţele actuale de îmbătrânire a populaţiei şi de migraţie se menţin, până în anul 2050 România va deveni ţara din Europa cu populaţia cea mai îmbătrânită şi cu un număr de persoane active în scădere semnificativă. 

Ca atare, reforma sistemului public de pensii nu este o soluţie suficientă pentru problema cu care ne confruntăm. În acelaşi timp, dezvoltarea sau cel puţin menţinerea la nivelul actual a sistemului de pensii private lansat în perioada 2007-2008 este minim necesară pentru îmbunătăţirea capacităţii generale a întregului sistem de pensii de a face faţă aşteptărilor populaţiei active”, susţine Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR).

Potrivit Asociaţiei, în lipsa unui fond de pensii administrat separat de sistemul public de pensii, aceşti viitori pensionari sunt condamnaţi la sărăcie.

piramida varstelor

Potrivit AOAR, fondurile de pensii private nu sunt importante doar pentru viitorii pensionari, fiind investitori pe termen lung, odată ce contribuie la reducerea volatilităţii pe pieţele financiare. 

„Acestea deţin plasamente de peste 850 milioane de euro pe Bursa de Valori Bucureşti, asigurând aproximativ 15% din lichiditatea bursei şi având un rol crucial în succesul ofertelor publice, inclusiv al celor de stat (18,6% din IPO-ul Electrica, 20,6% din IPO-ul Nuclearelectrica, 22,8% din IPO-ul Romgaz)”, precizează Asociaţia.

Ca atare, o retragere masivă a celor care contribuie la Pilonul II va bulversa întreaga piaţă, neaducând prea multe beneficii celor care-şi vor primii înapoi contribuţiile, mai puţin comisionul de 2% pe care-l virează statului.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite