Ce riscă românii care nu şi-au schimbat furnizorul de electricitate de la 1 ianuarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începând cu 1 ianuarie a fost eliminat în totalitate tariful reglementat de ANRE pentru consumatorii casnici, aceştia având posibilitatea de a-şi schimba furnizorul de energie electrică. Însă, mai mult de 90% au rămas fideli vechilor furnizori, neexprimându-şi dorinţa de a intra în piaţa concurenţială, asumându-şi implicit o serie de riscuri.

Până la 1 ianuarie, când a fost eliminată complet componenta de 10% reglementată de ANRE, mai puţin de 10% dintre consumatorii casnici au optat pentru alţi furnizori de energie electrică. Cei care au rămas fideli vechilor furnizori, neîncheind noi contracte, vor achita facturile la un preţ care depinde în totalitate de cel la care furnizorii cumpără electricitate de pe bursa de energie OPCOM.

Concret, mai mult de 90% dintre consumatori vor fi facturaţi la un preţ care, în mod normal, nu poate depăşi cu mai mult de 8% media preţului de achiziţie a energiei electrice de pe pieţele la termen OPCOM în trimestrul anterior, scrie profit.ro, precizând că aceştia vor achita un preţ variabil pentru energia furnizată. 

Altfel spus, în lunile în care furnizorii vor plăti preţuri mai mari de achiziţie a energiei de pe bursă (piaţa pentru ziua următoare – PZU a OPCOM), iar diferenţa dintre acest preţ şi cel de pe celelalte pieţe este mai mare de 10%, tariful va putea fi majorat astfel încât să acopere cheltuiala furnizorului. Adică, în lunile de iarnă, clienţii pot plăti preţuri mai mici pentru energia electrică, având în vedere că raportarea se face la trimetrul anterior, când preţurile de pe OPCOM sunt mai mici, dar vor plăti mai mult din primăvară, când raportarea se face la preţurile mai mari de pe OPCOM (justificate de consumul în creştere, aşa cum s-a întâmplat în iarna trecută).

Preţul energiei poate creşte şi pentru cei care şi-au schimbat furnizorii. Contractele sunt încheiate pe 1 – 2 ani

Chiar dacă, deocamdată, clienţii care şi-au schimbat furnizorii de energie electrică pot sta liniştiţi, având în vedere că în contract este precizat clar preţul la care vor plăti facturile, lucrurile se pot schimba în rău după ce perioada contractuală va expira.

Concret, în dorinţa de a atrage cât mai mulţi clienţi, furnizorii de energie au scăzut tarifele şi au încheiat cu consumatorii contracte de furnizare a energiei electrice pe o perioadă de 1 sau 2 ani.

Astfel, indiferent de preţul la care furnizorii vor cumpăra energie electrică de pe OPCOM, consumatorii vor plăti la preţul contractual. După expirarea perioadei pentru care a fost încheiat contractul, furnizorii vor putea însă majora preţul pentru a-şi acoperi pierderile din perioada contractuală.

Acesta este momentul în care clienţii care şi-au schimbat furnizorii pot consulta ofertele celorlalţi 150 pentru a vedea care sunt cei care au preţuri mai avantajoase.

Perioada contractuală îl obligă doar pe furnizor să asigure cantitatea de energie contractată la preţul fix din contract pe respectiva perioadă. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite