CEC Bank împrumută 1,4 miliarde de lei de la Ministerul Finanţelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
cec bank

CEC Bank va contracta un împrumut de 1,4 miliarde de lei de la acţionarul său, Ministerul Finanţelor Publice, pentru a se conforma cerinţelor europene privind capitalizarea băncilor (MREL), a anunţat vineri banca.

CEC Bank va iniţia în perioada următoare demersurile pentru contractarea împrumutului subordonat de 1,4 miliarde de lei aprobat în şedinţa de guvern de azi (n.r. 26.11.2021), pentru a asigura conformarea cu cerinţele europene privind capitalizarea băncilor (MREL). Acest împrumut subordonat a fost inclus în Planul de Afaceri 2019-2023 care a stat la baza procesului de majorare de capital şi care a fost aprobat de Comisia Europeană în 2019, trecând testul investitorului privat prudent. Pentru acest împrumut, CEC Bank va plăti trimestrial dobânzi stabilite la nivelul pieţei şi îl va rambursa la expirarea termenului de 10 ani, într-o singură tranşă. 

Fondurile din acest împrumut îndeplinesc condiţiile reglementate pentru încadrarea în categoria fondurilor proprii de nivel II, şi se vor adăuga fondurilor proprii ale băncii şi permit CEC Bank să-şi continue dezvoltarea şi să finanţeze economia. Contractarea de împrumuturi subordonate este o practică uzuală pentru conformarea cu cerinţele de capital MREL, atât la nivelul băncilor din România (prin împrumuturi subordonate de la băncile mamă), cât şi la nivel european.

Începând din 2019, când a fost aprobat Planului de Afaceri şi majorarea capitalului social al băncii în condiţii de piaţă, CEC Bank a demarat un amplu program de modernizare şi consolidare a poziţiei sale. Activele băncii au crescut cu peste 35% în perioada 2019-septembrie 2021, până la 45,15 miliarde de lei, iar banca a finanţat activ economia României: peste 17 miliarde de lei  finanţări acordate sectorului privat şi peste 5 miliarde lei - finanţare netă acordată sectorului public (în special prin intermediul titlurilor de stat).  

Simultan cu procesul de creştere, CEC Bank a demarat un amplu program de modernizare şi eficientizare şi s-a concentrat pe îndeplinirea indicatorilor din Planul de afaceri aprobat la nivelul Comisiei Europene.  În perioada 2019 - septembrie 2021, banca şi-a îmbunătăţit performanţa şi a generat un profit net cumulat de 1,05 miliarde de lei, în fiecare an fiind raportate profituri record. 

În acelaşi timp, CEC Bank intenţionează să îşi asigure în viitor necesarul de pasive eligibile pentru acoperirea cerinţei MREL prin emisiune de obligaţiuni, sursele tradiţionale ale băncii constând în depozitele atrase de la clientelă, acestea nefiind eligible pentru scopul menţionat. În acest sens, banca a demarat deja primele acţiuni premergătoare pentru accesarea pieţelor de capital, prin iniţierea discuţiilor cu una dintre cele mai mari agenţii de rating de credit şi prin punerea bazelor unui viitor birou de relaţii cu investitorii. Următorii paşi sunt obţinerea ratingului de credit şi aprobarea unui program de tip MTN (Medium Term Note), în baza căruia banca poate realiza emisiuni succesive de obligaţiuni.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite