Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Cei 30 de ani de la căderea comunismului văzuţi prin ochii unui economist

20
19 Feb 2020 08:28:31
Autor: Afrodita Cicovschi
Ionuţ Dumitru spune că economia României a avut o perioadă destul de bună înainte de „nebunia lui Ceauşescu”.
Ionuţ Dumitru spune că economia României a avut o perioadă destul de bună înainte de „nebunia lui Ceauşescu”.

Economia României a avut o perioadă destul de bună înainte de „nebunia lui Ceauşescu”, iar primii 10 ani de după căderea comunismului au fost marcaţi de scădere economică şi abia apoi de creştere, a declarat economistul Ionuţ Dumitru.

Potrivit acestuia, cei 30 de ani de tranziţie pot fi împărţiţi în 10 ani de rătăcire şi 20 de convergenţă după ce a apărut ceva la orizont pentru noi şi anume aderarea la NATO şi la Uniunea Europeană, scrie Agerpres, citând declaraţiile economistului şef al Raiffeisen.
 
„România a avut o perioadă destul de bună în anii 70-80 în care economia a crescut foarte repede după care a urmat nebunia lui Ceauşescu pe care o ştim cu toţii, aceea de a plăti datoria externă. Am fost aproape de un faliment în 1980-1981, iar perioada anilor 80 a fost o perioadă foarte complicată economic. Vedem că am avut o creştere economică foarte proastă sau chiar şi ani de scădere. Am intrat în perioada de tranziţie când economia deja era în declin. Adică aveam o economie care nu se simţea bine de ceva timp, de vreo zece ani. Evident că transformările care s-au produs prin trecerea la economia de piaţă au adus o reacţie puternică în economie şi am avut o perioadă până în 2000 pe care o numesc în prezentare "perioada de rătăcire", adică 10 ani de rătăcire, 20 de ani de convergenţă. Cam aşa putem împărţi cei 30 de ani de tranziţie. Primii 10 am rătăcit şi n-am găsit calea, până a apărut ceva la orizont pentru noi şi anume aderarea la NATO şi aderarea la Uniunea Europeană, care ne-a schimbat complet perspectiva”, a declarat Ionuţ Dumitru, în cadrul unui eveniment informal cu presa economică.
 
El a spus că anii 90 au fost foarte complicaţi, iar între 1989 şi 2000 am avut o scădere economică de -1,6% pe an în medie, urmată în cei 20 ani, începând cu 2000, de o creştere economică foarte înaltă de 4,1% pe an în medie.
 
"Dacă ne uităm la nivelul PIB-ului şi fixăm 1989 la 100 vedem că în 2000 cei 10 ani de rătăcire am pierdut cam 16% din PIB în termeni reali, iar perioada care a urmat până în 2019, cu o creştere economică foarte rapidă am ajuns la un nivel al PIB-ului de 187% faţă de nivelul anului 1990. Deci după orice cifre nivelul de activitate economică de astăzi este mult mai mare decât în 1989. Pentru cei care încă regretă perioada comunistă în care economia era măreaţă, astăzi economia este aproape dublă", a spus Ionuţ Dumitru.
 
Economistul şef al Raiffeisen Bank a menţionat că la nivel de componente ale PIB-ului se observă o "foame de consum şi investiţii după o secetă foarte lungă în comunism".

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

20 Comentarii

Matei Basarab
19.02.2020, 08:36:26

Da!Au aparut ofiterii de securitate transformati in oameni de afaceri. Cei care nu au fost securisti au posturi de slugi. Nici o schimbare in bine ptr majoritatea oamenilor.

+5 (5 voturi)
Adrian Foangǎ
19.02.2020, 08:40:55

Au trecut 30 de ani, si gloabele care au capusat tara asta au tinut marea majoritate a populatiei in saracie. La 30 de ani de la comunism, apar cuvele de genul astuia, sa ne spuna ca e ok ca romanul sa traiasca cu salariul minim de 200 de euro! Iar cand oamenii au plecat in masa pe afara, sa munceasca pe bani mai multi, tot astia zbiara ca nu se gaseste forta d emunca in Romania. Capusele de la BNR si toti trepadusii lor care dau prin presa dume din astea, au urmarit doar interesele lor si ale celor care dadeau dreptul. Toate legile sunt facute ca ei sa castige cumv, direct sau indirect, altfel, cand e vorba de cresteri de salarii sau pensii pentru amarati, se scufunda planeta!

+5 (11 voturi)
gigi banateanul
19.02.2020, 08:56:50

Pentru pensii si salarii nu sunt bani >>>> Pentru avioane three hand sunt bani....Cand trebuiesc bani pentru popor plangem ca ne-am indatorat !!!! Puliticienii nostrii sunt cei mai jegosi din toti puliticienii uniunii.Si cei mai putin educati si scoliti.

+1 (7 voturi)
gigi banateanul
19.02.2020, 08:51:40

Economia este aproape dubla fata de 1989, dar nu mai este ROAMANEASCA !!!!! Este economia unei colonii...Profitul se duce afara....Romanii au emigrat de bine ce e la noi,samd...Plus ca au aparut binefaCERILE KAPITALISMULUI:DROGURILE,PROSTITUTIA,ANALFABETISMUL,ETC. Dar trebuie sa spunem ca e bine !!! Asa este manipularea ...asa spune departamentul de stat....Unii economisti,ziaristi,formatori de opinie nici nu pricep ca sunt in slujba cuceritorilor...nu pricep globalismul...nu au notiunile de baza(stat,economie nationala,patrie,scl) Am fost invinsi si am ajuns rau...dar sunt manipulati sa spunem ca suntem liberi si ca e bine !!! Incultura naste monsrti.

+1 (7 voturi)
Emil Popescu
19.02.2020, 09:20:14

Vai de capul ei economie vazuta de un golan raifaissen,Si o datorie externa de peste 100 miliarde euro,dar asta orbul raifaissen nu o vede.

+3 (5 voturi)

Vezi toate comentariile (20)

Modifică Setările