Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Cel mai mare exod de forţă de muncă: Aproape un milion de străini, printre care şi români, au părăsit Marea Britanie

59
24 Feb 2021 11:43:39
Autor: Afrodita Cicovschi

Aproape un milion de oameni au plecat din Marea Britanie spre sfârşitul anului trecut, acesta fiind cel mai mare exod de lucrători străini înregistrat până acum, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Conform datelor oficiale prezentate marţi, Oficiului naţional de statistică (ONS) sugerează că doar în ultimele trei luni ale lui 2020 în Marea Britanie erau cu 795.000 de lucrători străini mai puţini decât cu un an mai devreme şi cu aproape un milion mai puţini rezidenţi născuţi în străinătate cu vârsta peste 16 ani, transmite Reuters, citată de Agerpres.
 
Aceasta, în condiţiile în care Marea Britanie a înregistrat cel mai mare bilanţ al deceselor atribuite coronavirusului de tip nou din întreaga Europă şi a fost afectată în plan economic în mai mare măsură decât orice altă economie majoră. Impactul s-a resimţit mai ales în unele sectoare unde lucrau un mare număr de străini, cum este industria ospitalităţii, notează Reuters.
 
Cifrele difuzate marţi provin dintr-un sondaj oficial privind piaţa muncii din Marea Britanie şi nu se referă la principalele statistici privind imigraţia, care a fost suspendată din cauza pandemiei, iar Oficiul de statistică a atenţionat că trebuie "folosite cu prudenţă" din mai multe motive.
 
Aproape 6 milioane de români trăiesc în afara ţării, majoritatea dintre aceştia muncind în Marea Britanie, Italia, Spania, Franţa.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

59 Comentarii

Lucifer
24.02.2021, 11:53:40

Chestia asta cu Covidu' este un motiv ca să fie uşuiţi diasporenii. Aşa va fi peste tot prin Europa, diasporenii vor fi trimişi în ţara de origine. E groasă rău în Occident, mai ales în Spania şi Italia unde "vieţuiau" mulţi români. Iată, nici UK nu se simte prea bine, probabil nici Franţa. Apoi, de ce să dai cetăţeanului "european" român 1500€/ lună şi să nu dai 500€ la un african? Ce, africanii nu pot să culeagă sparanghel, să strângă gunoaiele, să lucreze în abatoare?....

-13 (25 voturi)
Sorin Constantin
24.02.2021, 12:08:09

@ Lucifer..., expedierea diasporenilor va mai însemna ceva, anumite servicii nu se vor mai face, că nu va mai avea cine să le presteze, comerțul va avea mai puțini clienți...

+14 (16 voturi)
ion damian
24.02.2021, 12:10:38

ma scaraotchi intunecimea ta tu ce lucrezi in comrat ? la salubrizare ?vino cu o sacosa de bani ((ruble tiraspoleze) in Romania si vezi daca-ti da cineva un sul de hartie igienica sa te stergi la gura !

+2 (12 voturi)
gigi banateanul
24.02.2021, 11:55:49

Parca acum cativa ani erau ingroziti de esticii care le invadau tara.... Cum au venit, asa au plecat...

-5 (23 voturi)
mitrut
24.02.2021, 12:22:54

Ca maine vor umbla in limba sa caute capsunari si sparanghelisti!

+7 (11 voturi)

Vezi toate comentariile (59)

Modifică Setările