CEO Electrica, despre liberalizarea pieţei de energie: „Viitorul este al companiilor care vor vinde şi servicii asociate, pe lângă utilităţi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul
Foto: Arhivă Adevărul

CEO-ul Electrica, Corina Popescu, a transmis, joi, în cadrul unei dezbateri de specialitate că, liberalizarea bruscă a pieţei de energie din România face ca viitorul să fie al companiilor flexibile care vor fi nevoite să ofere şi alte servicii, nu doar să vândă utilităţi

„Viitorul este acela al companiilor care sunt foarte flexibile şi care vor începe să vândă servicii asociate, pe lângă utilităţi. Eu cred că această liberalizare bruscă, deşi vorbim despre ea din 2007, ne forţează să şi acţionăm în sensul acesta, nu numai să ne rezumăm la a stabili concepte, percepţii. Din ce în ce mai mulţi clienţi îşi doresc să devină prosumatori, să aibă propria staţie de încărcare a maşinii electrice în faţa casei, să fie beneficiarii unor servicii complexe.", a menţionat CEO-ul Electrica, potrivit Agerpres.

Aceasta consideră că viitorul furnizării este acela în care un furnizor să nu fie un simplu vânzător de „utilities", ci şi de servicii agregate, complexe, care să aducă plus valoare către clienţii finali. 

„Pe de altă parte, reţeaua de distribuţie trebuie pregătită să facă faţă acestor provocări. Sunt ţări care au avut probleme majore în a-şi gestiona reţelele de distribuţie şi nu numai, datorită acestei producţii distribuite. Fără să digitalizăm reţeaua şi fără să implementăm sistem de automatizare care să ne ajute să controlăm toate aceste procese lucrurile nu se pot controla în viitor şi cumva trebuie să meargă într-un ritm accelerat pe acest segment.”, a transmis Corna Popescu.

Despre investiţiile din sectorul energetic, sursa citată a menţionat că acestea se vor traduce în creşteri de preţuri dar soluţia pentru resetarea problemei este atragerea de fonduri europene.

„Nu trebuie să fim naivi şi trebuie să recunoaştem că investiţiile din sectorul energetic se vor traduce în creşteri de preţuri. Cum putem să resetăm lucrul acesta? Prin atragere de fonduri europene.”, a afirmat Popescu.

Potrivit acesteia, la nivelul Grupului, cel puţin în ultimii doi ani, sunt derulate proiecte pe fonduri europene. Unele se află în fază de semnare cu autorităţile din România pentru accesarea acestor fonduri nerambursabile. 

„Important este să direcţionăm în principal toate aceste fonduri către digitalizarea reţelei. Îmi doresc să fim mai mult decât nişte simpli ofertanţi. Pentru sustenabilitatea business-ului pe termen mediu şi lung, cred că Electrica trebuie să fie un pic mai curajoasă în a dezvolta propriile proiecte de producţie a energiei electrice. 

Aici avem planuri ambiţioase şi sper să se întâmple aşa cum s-au întâmplat cu planurile pe care le-am trecut în strategia de dezvoltare a Grupului pentru această perioadă. Sunt convinsă că în sectorul energiei avem oameni valoroşi", a transmis Corina Popescu.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite