Comisia Europeană solicită României să acorde stimulente CFR, pentru reducerea tarifelor impuse transportatorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Europeană a cerut joi României să respecte legislaţia Uniunii Europene, asigurând echilibrul financiar al administratorului infrastructurii feroviare, prin acordarea de stimulente, pentru a permite astfel reducerea costurilor şi tarifelor practicate de companie în rândul transportatorilor, în special, de marfă.

Comisia Europeană (CE) îşi exprimă „îngrijorarea cu privire la echilibrul financiar al principalului administrator al infrastructurii din România în anii următori“ şi atrage atenţia că tarifele aplicate trenurilor de marfă sunt printre cele mai mari din Europa.

„Reţeaua feroviară a fost afectată de deficite semnificative, tot mai mari de la un an la altul, în timp ce tronsoane mari ale reţelei nu au fost menţinute în stare bună. În acelaşi timp, administratorul infrastructurii nu este stimulat să reducă costurile şi tarifele“, se arată într-un comunicat al CE, citat de Mediafax.

Executivul european aminteşte că Directiva privind spaţiul feroviar unic european solicită statelor membre să asigure echilibrul financiar al administratorului infrastructurii „prin intermediul unor stimulente eficiente, în vederea reducerii costurilor şi a tarifelor“.

Comisia Europeană se referă la tariful de utilizare a infrastructurii (TUI), taxă stabilită de CFR pentru operatorii de transport care acoperă peste 90% din veniturile administratorului reţelei.

Totodată, Comisia subliniază că, în timp ce toate coridoarele feroviare principale din România sunt electrificate, trenurile diesel trebuie să contribuie la finanţarea echipamentului electric al căilor ferate la acelaşi nivel ca trenurile electrice. 

„Având în vedere că directiva UE limitează tarifele la costurile directe ale serviciilor de transport feroviar, Comisia solicită României să nu impună aceste tarife trenurilor diesel“, se mai arată în comunicat.


Mai puteţi citi: 

Industria de apărare va beneficia de ştergerea unor datorii care totalizează un miliard de lei.Companiile cu capital majoritar de stat din industria de apărare vor beneficia de o ştergere de datorii de circa un miliard de lei, Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Ministerul Finanţelor dându-şi deja acordul pentru acest lucru, a declarat Andrei Gerea, ministrul Economiei.

Şeful Comisiei de buget din Camera Deputaţilor: Contribuţiile la asigurările sociale vor fi reduse cu 5 puncte dacă arieratele şi evaziunea vor fi diminuate. Contribuţiile la asigurările sociale pentru angajator vor putea fi reduse cu 5 puncte procentuale, dacă arieratele şi evaziunea fiscală vor fi diminuate, a declarat, marţi, Gheorghe Dragomir, preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor, după întâlnirea cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI).

Andrea Schaechter, şefa misiunii FMI: Guvernul a îndeplinit patru din cele cinci criterii de performanţă. Arieratele companiilor de stat sunt punctul sensibil. Executivul a îndeplinit patru din cele cinci criterii de performanţă, ratând "cu mult" ţintă privind arieratele companiilor de stat, a declarat, într-o conferinţă de presă, Andrea Schaechter, şefa misiunii FMI în România.

Statul va plăti jumătate din cheltuiala salarială pentru angajatorii care creează minimum 20 de locuri de muncă. Statul va plăti jumătate din valoarea totală a cheltuielilor salariale aferente pentru firmele care creează minimum 20 locuri de muncă, a anunţat luni seara premierul Victor Ponta, în urma discuţiilor finale cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI), Comisiei Europene şi Băncii Mondiale.

Victor Ponta: Acciza de 7 eurocenţi la carburanţi se aplică de la 1 aprilie. Cred că, până la urmă, preşedintele va înţelege că este important să avem acord cu FMI. Premierul Victor Ponta a anunţat luni seara, în urma discuţiilor finale cu reprezentanţii misiunii FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, că acciza suplimentară de 7 eurocenţi la carburanţi se va aplica de la 1 aprilie şi că scrisoarea de intenţie va fi semnată de preşedintele Traian Băsescu, întrucât acesta le-a transmis finanţatorilor internaţionali că va semna dacă "acciza" nu va apărea în document.

Preşedintele Băsescu ar semna scrisoarea cu FMI dacă acciza de 7 eurocenţi nu va fi menţionată în document. Liberalii ar dori mai mult reducerea CAS. Preşedintele Traian Băsescu va semna scrisoarea cu FMI dacă acciza de 7 eurocenţi la benzină nu va fi specificată în document, iar acciza la motorină va fi amânată cel puţin 3 luni, măsură agreată de premierul Victor Ponta, dar nu şi de PNL, care vede astfel diminuate şansele reducerii CAS din iulie, scrie Mediafax, care citează surse oficiale.

Ponta: „Nu se poate renunţa la acciza de 7 eurocenţi la carburant, asta i-a spus FMI şi lui Băsescu. Nu se poate redeschide bugetul“. Guvernul nu poate renunţa la introducerea accizei de 7 eurocenţi la carburanţi deoarece bugetul deja aprobat nu poate fi redeschis şi nici închis fără această taxă, afirmă premierul Victor Ponta, care susţine că acest punct de vedere i-a fost transmis şi preşedintelui Traian Băsescu de către reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi ai Comisiei Europene (CE).

Băsescu: Între mine şi FMI nu e o dispută, sunt un susţinător al continuării acordului. Nu vreau să punem taxe inutile pentru a face cheltuieli inutile. Preşedintele Traian Băsescu se declară un susţinător al continuării acordului cu FMI şi a anunţat că între el şi instituţia financiară internaţională nu este o dispută, însă respinge accizarea suplimentară a carburanţilor, care este folosită pentru "cheltuieli inutile".

Băsescu poate bloca acordul cu FMI din cauza accizei de 7 eurocenţi. Acordul cu FMI este din nou în pericol, după ce preşedintele Traian Băsescu a anunţat joi că nu semnează memorandumul dacă acciza suplimentară de 7 eurocenţi este aplicată.

Oamenii de afaceri cer Guvernului o politică de dezvoltare în detrimentul celei de austeritate, promovate de FMI. Scutirea impozitului reinvestit, pe listă. Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) solicită Guvernului să susţină în cadrul următoarelor negocieri cu FMI scutirea impozitării profitului reinvestit, creşterea finanţării unor programe care generează locuri de muncă şi reducerea impozitării salariilor pentru dezvoltarea economică.

Cât pierde statul din revoluţia şoferilor: amânarea introducerii accizei de 7 eurocenţi la motorină produce o gaură de aproape 125 de milioane de euro în buget. După ce a cedat la presiunile transportatorilor de marfă aflaţi în grevă şi a amânat cu trei luni supraaccizarea motorinei, statul va încasa cu peste 120 de milioane de euro mai puţin la buget.

Comisia Europeană: Propunerile alternative la acciză trebuie să aibă acelaşi impact bugetar.Alternativele pe care le propune România în locul accizei de 7 eurocenţi la motorină trebuie să aibă acelaşi impact bugetar ca această taxă, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al CE, Simon O’Connor.

Tom Bugeţel, cu acciza la Bruxelles. Pe când se potcovea acciza cu 99 de ocale de fier şi se dădeau economiştii Guvernului peste cap să spuie năzdrăvănia că vaca bugetară va da mai mult lapte păscând pe lângă staţia de benzină, Victor Ponta ce-mi făcea?

Liviu Voinea, ministrul Bugetului: Se putea face bugetul pe 2014 şi fără acciza de 7 cenţi pe combustibil. Ministrul Bugetului, Liviu Voinea, a explicat astăzi, la emisiunea „După 20 de ani“, modul în care a fost construit bugetul pe 2014. Voinea a precizat că în timpul negocierilor cu FMI s-a luat în calcul majorarea cotei unice de la 16% la 18%.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite