Cine poate obţine bilete gratuite pentru tratament balnear şi ce acte sunt necesare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pensionari la tratament balnear. Foto

59.622 de bilete la tratament balnear vor fi acordate în acest an prin unităţile deţinute de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), actul normativ fiind deja publicat în Monitorul Oficial.

Cele 59.622 de locuri la tratament balnear din acest an, cu 95 mai multe decât anul trecut, vor fi repartizate în maximum 19 serii de trimitere, biletele fiind distribuite de către CNPP, prin intermediul caselor teritoriale de pensii. 

Durata sejurului este de 16 zile, iar a tratamentului balnear, de 12 zile.

Pentru aceste aproape 60.000 de bilete, Guvernul a alocat suma de 335 milioane de lei.

Ce acte sunt necesare 

• cererea tip de acordare a biletului de tratament;

• actul de identitate (copie);

• talonul de plată a pensiei (original sau copie);

• biletul de trimitere - formular cu regim special, unic pentru serviciile medicale de recuperare-reabilitare acordate de către societăţile de turism balnear şi de recuperare, eliberat de către medicul de familie sau medicul de specialitate, aflat în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate (copie, cu prezentarea actului original);

• programul de recuperare (copie, cu prezentarea actului original).

Cine beneficiază de tratament balnear în mod gratuit

• pensionarii de invaliditate, în cadrul programului de recuperare întocmit de medicul expert al asigurărilor sociale;

• persoanele beneficiare de drepturi stabilite în baza prevederilor Decretului-lege nr.118/1990, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi persoanele care au calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, stabilită în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.214/1999, cu modificările şi completările ulterioare;

• persoanele beneficiare de drepturi stabilite în baza prevederilor Ordonanţei Guvernului nr.105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, din motive etnice, aprobată prin Legea nr.189/2000, cu modificările şi completările ulterioare;

•  persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; 

• persoanele beneficiare de drepturi stabilite în baza prevederilor Legii 49/1999 privind pensiile I.O.V.R., cu modificările şi completările ulterioare;

• persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare;

• persoanele care beneficiază de cure balneoclimaterice potrivit art. 22 din Legea nr.346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, republicată, cărora li s-a stabilit de către medicul expert al asigurărilor sociale din cadrul caselor teritoriale de pensii, program individual de recuperare;

• persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 757/2008 pentru aprobarea acordării biletelor de tratament balnear, în mod gratuit, salariaţilor care lucrează în mediu radioactiv – zonele I şi II de expunere la radiaţii, la prospectarea, explorarea, exploatarea, prepararea minereului de uraniu, precum şi la conservarea şi închiderea perimetrelor miniere.

Care este ordinea în care se acordă biletele de tratament

 Ordinea de ierarhizare a cererilor prin care se solicită bilete de tratament balnear este dată de ordinea descrescătoare a punctajelor aferente fiecărei cereri.

Punctajul aferent fiecărei cereri este obţinut prin însumarea punctajelor acordate pentru fiecare criteriu în parte raportat la numărul de criterii prevăzut pentru categoria respectivă.

Dacă, în urma calculării punctajului în aplicaţia SPA, mai multe cereri au acelaşi punctaj, ele se ordonează descrescător după punctajul primit conform numărului de bilete de care a beneficiat în ultimii 2 ani.

Dacă, după această etapă mai multe cereri au acelaşi punctaj pentru criteriul 1, atunci ele se ordonează crescător după venit. Dacă şi după parcurgerea acestor două etape se identifică cereri cu acelaşi punctaj final, atunci persoanele se ordonează după numărul cererii, având prioritate cererea cu numărul cel mai mic.

Prin Casa de Pensii se pot şi cumpăra bilete de tratament balnear, la costuri rezonabile.

Lista poate fi văzută AICI.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite