Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Cîţu anunţă noi măsuri pentru economie

5
21 Oct 2020 17:17:03
Autor: Elena Deacu
Florin Cîţu FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Florin Cîţu FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Finanţelor Florin Cîţu anunţă, pe Facebook, că nu se vor face executări silite până pe 25 decembrie, rambursarea TVA cu control ulterior se va extinde până pe 25 ianuarie, iar cota la majorări de întârziere pentru obligaţiile ce fac obiectul eşalonării simple se reduce cu 50%.

„Ne gândim la anul viitor, pentru că se pare că această criză nu s-a terminat. Vom avea şi la anul costuri legate de această criză şi va trebui să luăm măsuri prin care să susţinem sectoare din economie. Vă pot spune în premieră că, deja, am lucrat puţin la varianta de Ordonanţă de Urgenţă care o să fie aprobată mâine pentru amânarea declaraţiilor. Vom permite ca, până la 25 decembrie 2020, să nu existe penalităţi pentru cei care nu reuşesc să plătească la timp şi, în plus, extindem rambursarea TVA cu control ulterior până în 25 ianuarie (2021 - n. r.), cred. Lăsăm lucrurile cât mai flexibile, cât mai uşoare pentru oameni, pentru companii să poată funcţiona în acest mediu dificil. Reducem cu 50% şi acea dobândă pe care o percepea statul zilnic celor care aveau întârzieri la plată. Acestea sunt lucruri pe care le-am decis ieri şi astăzi şi vor fi în şedinţa de Guvern de mâine. Poate până mâine vom veni şi cu alte facilităţi”, declarare anterior Florin Cîţu, la conferinţa anuală a Asociaţiei Berarii României.

Ministrul de Finanţe a spus că „şocul asimetric” care a lovit România a fost contraatacat cu măsuri de ajutor pentru toate sectoarele, inclusiv pentru HoReCa.

„Şocul care a lovit România a lovit asimetric. Nu a lovit pe toată lumea la fel. Sunt anumite sectoare din economie, cum este HoReCa, care au fost lovite mai puternic şi atunci a fost nevoie de măsuri care să meargă exact pentru acest sector. Aici revin asupra impozitului specific, ceea ce înseamnă că măsurile pe care le vom lua în şedinţa de Guvern de mâine (joi, 22 octombrie - n. r.) efectiv înseamnă că în 2020 sectorul nu trebuie să plătească impozit specific. Am prelungit pentru autorităţile locale posibilitatea de a reduce taxele la clădiri (chirii etc.) până la finalul anului. Eu spun că IMM Invest a fost un program care, deşi a început într-un stil mai ciudat, astăzi vorbim de 20.000 de companii care au accesat credite de capital şi investiţii, iar sectorul HoReCa este între locul 3 şi 4 ca beneficiari ai acestei măsuri. Măsura de ajutor de şomaj tehnic se derulează până la finalul anului”, a spus ministru.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

5 Comentarii

Till Eulenspiegel
21.10.2020, 17:27:46

Totul e roz pana pe 6 decembrie. Dupa aia se va scoate la suprafata dezastrul. Toti cunoscutii mei care au firme sunt disperati iar situatia se inrautateste pe zi ce trece. Cu cat se va merge mai mult cu minciuna inainte, cu atat catastrofa va fi mai mare.

+1 (1 vot)
pathfinder
21.10.2020, 17:39:32

"Toti cunoscutii mei care au firme sunt disperati..." In ce domenii de activitate?

Till Eulenspiegel
21.10.2020, 17:51:34

3 in turism, 2 in comert, 4 in agricultura si 1 cosmetice

pathfinder
21.10.2020, 18:09:10

Pe primii trei si pe ultimul il inteleg. Pe aia din comert si agricultura, nu.

ion carutasul
21.10.2020, 18:30:56

Nu iti bate capul cu politica lui Cațu ! Vom merge inainte cu imprumuturile . Oricum pe termen lung vom fi morti cu totii !(J.M.K)

Modifică Setările