Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Cîţu: Bunăstarea tuturor românilor se bazează pe investiţii. Investiţiile au permis plata salariilor crescute ale bugetarilor

4
10 Mar 2021 10:05:13
Autor: Afrodita Cicovschi
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Florin Cîţu afirmă, miercuri, că s-a reuşit ”imposibilul”, iar în 2020 investiţiile nete în economie au crescut. ”Am arătat că e posibil să creşti investiţiile chiar dacă economia trece prin cea mai mare criză economică din ultima sută de ani”, afirmă premierul.

Acesta adaugă că în 2021 investiţiile susţinute de buget cresc cu peste 8 miliarde lei.
 
”Am reuşit imposibilul! În 2020 investiţiile nete în economie au crescut! Am spus din prima zi de mandat că o economie liberală, o economie care produce bunăstare pentru TOŢI românii, se bazează pe investiţii.  Anul trecut am arătat că e posibil să creşti investiţiile chiar dacă economia trece prin cea mai mare criză economică din ultima sută de ani. Investiţiile au fost cele care au permis plata salariilor crescute din sectorul bugetar la timp, plata pensiilor crescute la timp, plata şomajului tehnic pentru 1.4 milioane de români. Dar mai ales investiţiile au fost cele care au menţinut locurile de muncă şi, astfel, România a avut cea mai mare creştere economică din UE”, a scris, miercuri, pe Facebook, Florin Cîţu.
 
Premierul afirmă că ”o economie liberală încurajează şi susţine investiţiile”.
 
”În 2021 accelerăm lucrurile, iar investiţiile susţinute de buget cresc cu peste 8 miliarde lei, la un nivel record din ultimii 30 de ani, de 62 miliarde lei. România, în sfârşit, merge în direcţia bună pentru toţi românii”, a mai afirmat premierul.
 
Potrivit Institutului Naţional de Statistică, în 2020 investiţiile nete realizate în economia naţională au însumat 106.195,3 milioane lei, în creştere cu 0,1% faţă de 2019.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

tomas frank
10.03.2021, 10:32:04

Bunastarea tuturor romanilor se diminueaza tot mai mult din cauza inflatiei , a veniturilor tot mai mici in raport cu cresterea pretului cosului zilnic , mai ales ale pensionarilor . Bunastarea romanilor se va diminua drastic in timpul cel mai scurt datorita managementului incompetent al ,,partidului meu '' !

-1 (1 vot)
Ionel Marcu
10.03.2021, 11:09:53

Cîțu are dreptate cu investițiile dar sunt curios cam care sunt aceste investiții noi de stat care deja aduc bani la buget? Traseul 5 de metrou? Nici vorbă? Șoseaua Firei? Bucățile de magistrale schimbate de Nicușor Dan? Podul de la Brăila? Arena nuștiucare, unde se joacă cu tribunele goale?

Ionel Marcu
10.03.2021, 11:11:37

Ia vezi, Afrodita, documentează-te și spune-ne și nouă câte ceva despre investițiile noi și deja profitabile, parcă nu-mi vine să cred că așa ceva e posibil la statul român!

adela popescu
10.03.2021, 11:36:27

Daca aceste investitii au dus la cresterea veniturilor bugetarilor, ce ar fi ca in continuare sa faceti investitii cu contributia bugetarilor la PIB-ul Romaniei?

Modifică Setările