Cîţu a afirmat că România va intra în procedură de deficit excesiv, lucru care este inevitabil şi care se va întâmpla în luna martie.
„Domnul guvernator (al Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, n.r.) are dreptate în mare parte: în România, problema nu o reprezintă dobânzile direct, ci deficitele. Deficitul bugetar reprezintă o problemă, dar în 2020 am arătat că vrem să reducem această problemă în economie şi îl asigur pe domnul guvernator că intrăm pe o cale de reducere a deficitului bugetar sustenabilă. Vom reveni sub acel prag de 3%, în 2022 aşa cum am promis. Dobânzile sunt strâns legate de evoluţia deficitului”, a declarat el.
Ministrul Finanţelor a spus că România trebuie
să obţină acordul Comisiei Europene pentru acest termen în discuţiile pe
procedura de deficit excesiv.
„Procedura înseamnă să prezinţi un set de
măsuri prin care vei reduce deficitul în viitor. Şi le-am prezentat în
strategia fiscal-bugetară, care reduce deja deficitul în viitor, în 2022, sub
3%. Cred că singurul lucru care trebuie să fie negociat cu Comisia Europeană
este viteza cu care te întorci sub 3%. Bineînţeles, Comisia ar fi spus că
trebuie să ne întoarcem sub 3% anul acesta, noi spunem foarte clar că nu se
poate aşa ceva, pentru că asta ar însemna ca politica fiscală să afecteze
negativ economia şi nu vom face aşa ceva”, a spus ministrul Finanţelor.
Ministrul a adăugat că intrarea în procedura
de deficit excesiv s-a luat în calcul la construcţia bugetului pe acest an.
„Strategia fiscal-bugetară arată deja că
deficitul bugetar va scădea sub 3% în 2022. Noi am luat în calcul când am
construit bugetul pe 2020 că vom intra în procedura de deficit excesiv. Nu
aveam cum să evităm după ce am găsit acolo la execuţia bugetară pe ultimul an.
Ştiam foarte bine că vom depăşi 3%, am spus asta din prima zi, deci nu aveam
cum să evităm. Procedura de deficit excesiv este ceva automat, în momentul în
care ai trecut de 3% intri în discuţii cu Comisia Europeană despre această
procedură”, a declarat Florin Cîţu.
Acesta a precizat că, având în vedere execuţia bugetară pe primele două luni, s-ar putea să avem un deficit bugetar sub ţinta de 3,6% din bugetul pe 2020.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
1 Comentariu
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Vom trage câţiva ani pentru a elimina urmările crimelor economice PSD-iste. Dar datoriile care au fost făcute din cauza acestor crime economice vor fi plătite de generaţia următoare. Facem datorii, dar autostrăzile, şcolile şi sistemul de sănătate sunt la pământ. PSD a distrus România.