Cîţu, despre amnistie şi pensii speciale: Dragnea şi Vâlcov vor să dea un tun financiar de 100 miliarde de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatorul PNL, Florin Cîţu, susţine că liderul PSD Liviu Dragnea şi consilierul premierului Viorica Dăncilă pregătesc un tun financiar de 100 miliarde de lei, prin ştergerea datoriilor unor companii de stat care au mari restanţe la pensii.

„Dragnea şi Valcov vor să stearga datorii ale companiilor de stat de 100 miliarde lei, 21.44 miliarde euro !!! Ăsta tun financiar”, susţine Cîţu.

În opinia senatorului, în ciuda datoriilor pe care companile de  stat le au la fondurile de pensii, cei care s-au pensionat îşi primesc lunar veniturile, deşi n-au contribuit cu niciun leu.

„Datoriile sunt către fondul de pensii, în special. Dar, şi aici este ticăloşia acestei manevre, angajaţii acestor companii care nu au contribuit niciun leu la fondul de pensii primesc astăzi pensii. Un fel de pensii speciale pentru toţi angajaţii la stat”, a precizat Cîţu.

„Restul românilor primesc pensii în funcţie de cât au contribuit. Iar majoritatea mai sunt şi investigati de câteva ori ca nu cumva să "înşele" statul. Aceste datorii nu se şterg pentru că aceşti angajaţi care nu au contribuit primesc pensii în continuare. Noi vom continua să le plătim”, scrie Cîţu pe pagina sa de Facebook.

Citeşte şi

Pe cine vrea Guvernul să ierte de datorii

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite