Cîţu, după şedinţa de Guvern: Această rectificare bugetară vine să aloce resurse pentru programele aprobate în prima parte a anului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a afirmat, vineri seară, după şedinţa de Guvern, că rectificarea bugetară aprobată ”vine să aloce resurse pentru programele aprobate în prima parte a anului, care au ca obiectiv menţinerea locurilor de muncă, creşterea economiei şi investiţiile”.

Ministrul de Finanţe, Florin Cîţu, a afirmat, vineri seară, după şedinţa de Guvern, că a fost aprobată rectificarea bugetară anuală.

”Facem rectificarea bugetară după ce avem execuţia bugetară la 6 luni de zile. La această rectificare bugetară am luat în calcul câteva elemente. Pentru noi este foarte important să continuăm injecţia de lichididate în economie, pentru a menţine ritmul investiţiilor, de a păstra locurile de muncă şi profitabilitatea firmelor, în condiţii de criză globală”, a declarat ministrul.

Forin Cîţu a precizat că ”şi Romnia a fost afectată de criză, dar într-o măsură mult mai mică, dacă ne uităm la ce se întâmplă la restul economiilor din UE”.
”În primul semestru din acest an, economia a scăzut cu 3,9% ceea ce reprezintă şi aproape estimarea noastră pe întreg anul”, a mai afirmat Cîţu.

Ministrul a precizat că rectificarea bugetară ”vine să aloce resurse pentru programele aprobate în prima parte a anului, programe care au ca obiectiv menţinerea locurilor de muncă, creşterea economiei şi investiţiile”.

Acesta a prezentat, din nou, câîteva dintre datele recificării bugetare.

”De la ce pornim? O estimare a contracţiei economice în acest an cu 3,8% este o înrăutăţire a prognozei făcută în aprilie cu 2 puncte procentuale pe care economia le-a pierdut în două luni când economia a fost închisă din cauza crizei de coronavirus. Asta înseamnă că şi PIB-ul a scăzut, din estimarea iniţială. (...) Pe partea de venituri avem o scădere a veniturilor din economie de 7,8 miliarde de lei, iar pe partea de cheltuieli, influenţa este de 18 miliarde lei. Deficitul bugetar consolidat creşte de la 73,4 miliarde la 90,9 miliarde”, a mai anunţat ministurl Finanţelor.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite