Cîţu: Vom trece Carpaţii cu autostrada. PSD deţine recordul ruşinii la investiţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a declarat marţi că guvernul pe care îl reprezintă va „trece Carpaţii cu autostrada”, pentru că va termina Autostrada Sibiu - Piteşti şi că PSD deţine „recordul ruşinii” la capitolul investiţii.

Autostrada Sibiu-Piteşti va fi făcută de acest guvern liberal, iar eu vă garantez va fi primul Guvern din istorie care va trece Carpaţii cu autostrada, a declarat Florin Cîţu, ministrul Finanţelor, într-o conferinţă organizată de Ziarul Financiar.

"Proiectul este pus în acest plan de relansare, finanţările sunt pregătite. Este o promisiune liberală: Vom trece Carpaţii cu acest Guvern liberal. Veţi vedea că de la această autostradă vor apărea foarte multe oportunităţi", a spus Cîţu.

Este un lucru pe care îl cere toată lumea de 30 ani şi nu s-a făcut până acum.

"Toate resursele vor merge în această direcţie", a afirmat el.

Anterior, ministrul scrisese pe pagina sa de socializare că în primele 6 luni, în mijlocul celei mai mari crize economice, Guvernul a făcut ”un lucru fantastic”,a investit o sumă record, cea mai mare sumă investită de guvernul României în primele şase luni -16,1 miliarde lei, el remarcând că socialiştii de la PSD deţin recordul ruşinii, cele mai mici sume investite doi ani la rând.

”Am promis investiţii şi asta am făcut. Există o singură soluţie de a ieşi din criză: INVESTIŢII! În acelaşi timp, alocarea masivă a resurselor bugetare spre investiţii, nu spre cheltuieli neproductive, GARANTEAZĂ o economie cu creştere economică mare neinflationista în viitor.

În primele 6 luni, în mijlocul celei mai mari crize economice am făcut un lucru fantastic (pentru mulţi imposibil). Am investit o suma RECORD. Cea mai mare suma investită de guvernul României în primele şase luni -16.1 miliarde lei”, afirmă ministrul Finanţelor.

El susţine că ”socialiştii de la PSD deţin recordul ruşinii- cele mai mici sume investite doi ani la rand (2017 şi 2018)”.

Florin Cîţu subliniază că investiţiile mari reprezintă încă un argument pentru care este ”optimist raţional” atunci când vorbeşte desprre revenirea economiei..

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite