Comisarii europeni pentru agricultură şi mediu, Cioloş şi Potočnik, vin în vizită în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisarii europeni pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, şi mediu, Janez Potočnik, vor face, joi şi vineri, vizite în România, ei urmând să meargă şi în Delta Dunării împreună cu premierul Victor Ponta.

Comisarul Cioloş va participa, joi, la Bucureşti, la conferinţa "Mediafax talks about agriculture" şi la o sesiune interactivă de întrebări şi răspunsuri în încheierea conferinţei "Comunitatea rurală: provocări şi oportunităţi în dezvoltarea rurală din România în perioada 2014 - 2020", organizată de Reţeaua Naţională de Dezvoltare Rurală, informează un comunicat al Comisiei Europene.

De asemenea, comisarul Janez Potočnik va avea, joi, la Bucureşti, întâlniri cu premierul Victor Ponta, cu ministrul Mediului şi pădurilor, Rovana Plumb, şi cu ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban.
Totodată, la invitaţia Guvernului României, Cioloş şi Potočnik, vor merge în Delta Dunării, împreună cu premierul Victor Ponta, cu ministrul Agriculturii şi dezvoltării rurale, Daniel Constantin şi ministrul mediului, Rovana Plumb.

Cei doi comisari europeni vor participa la o serie de întâlniri cu reprezentanţi ai autorităţilor locale, ai Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, ai organizaţiilor de mediu şi asociaţiilor de pescari, pentru a discuta subiecte legate de mediu, de sprijinirea agro-turismului şi a activităţilor economice durabile în Delta Dunării.

În încheierea vizitei, comisarul Cioloş va susţine o conferinţă de presă la Crişan, judeţul Tulcea, alături de comisarul european pentru mediu Janez Potočnik şi miniştrii Daniel Constantin şi Rovana Plumb.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite