Comisia Europeană a aprobat finanţarea podului de la Brăila

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila va fi finanţat din fonduri europene, după ce Comisia Europeană a admis solicitarea României în acest sens.

„Am primit o veste bună de la Comisia Europeană. Pe Programul Operaţional Infrastructura Mare a fost dată alocarea bugetară pe fonduri europene pentru podul de la Brăila – Tulcea”, a declarat premierul Viorica Dăncilă, vineri, într-o conferinţă de presă.

Preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu, a declarat: „Podul peste Dunăre este un proiect strategic de importanţă majoră nu numai pentru judeţul Tulcea, ci pentru întreaga ţară. Comisia Europeană a aprobat finanţarea pentru construcţia Podului peste Dunăre şi cred că odată cu acest fapt orice urmă de îndoială cu privire la realizarea acestei investiţii se risipeşte. Îi asigur încă o dată pe tulceni că podul peste Dunăre Tulcea-Brăila se face, este o investiţie cu o importantă componentă economică pentru Tulcea, pentru regiune, o investiţie aşteptată de ani mulţi de toţi tulcenii, o investiţie care va genera dezvoltare locală, locuri de muncă. Cel mai important, spun eu, este respectarea termenului de punere în funcţiune, lucru de care sunt absolut convins. Sunt mulţumit de ritmul lucrărilor, cred că suntem deja în avans cu lucrările la această investiţie, dorită istoric de dobrogeni şi chiar de toată ţara”, a declarat

Ideea concretizării podului peste Dunăre Tulcea-Brăila a plecat de la Tulcea, a afirmat ministrul Eugen Orlando Teodorovici.

„Este cel mai ambiţios proiect de infrastructură din România din ultimele 3 decenii, cu o lungime de aproape 2 kilometri. Construcţia podului a început la finalul anului trecut şi va avea, pentru întreaga regiune Brăila, Galaţi, Tulcea şi Constanţa, imense beneficii economice, sociale şi de mediu.

Trăiesc un sentiment de bucurie şi mândrie pentru că solicitarea de finanţare, transmisă în scurtul meu mandat de ministru interimar al fondurilor europene, la finalul lunii mai a acestui an, a fost ieri aprobată de Comisia Europeană şi vom putea imediat începe decontarea facturilor din fondurile europene alocate prin Programul Operaţional Infrastructură Mare”, a spus Teodorovici.

Anterior autorităţile au anunţat că sunt disponibile finanţări de aproximativ 550 milioane euro, din care 363 milioane euro sunt fonduri europene.

        

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite