Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Comisia Europeană susţine tiriştii români

1
28 Jul 2021 14:02:53
Deutsche Welle

De la începutul lunii iulie, transportatorii români de mărfuri care nu sunt vaccinaţi şi vin din zonele de risc ale Uniunii Europene ar trebui să intre în carantină 14 zile. Comisia are alte recomandări.

Comisia Europeană aşteaptă lămuriri de la autorităţile din România după ce transportatorii români s-au declarat îngrijoraţi de măsurile de carantinare a şoferilor de tir care vin din ţări covid-19 roşii sau galbene ale spaţiului comunitar.

Într-un răspuns la o întrebare Deutsche Welle şi Digi FM, Comisia admite că măsurile epidemiologice sunt apanajul fiecărui stat în parte dar sugerează aplicarea recomandărilor privind liberul transport al mărfurilor, care este o activitate esenţială.

Executivul de la Bruxelles aminteşte că, dincolo de nevoia de a opri răspândirea noilor variante ale virusului corona şi de protecţie a propriilor cetăţeni, statele membre trebuie să înţeleagă că transportul de mărfuri este fundamental pentru întreaga Uniune Europeană.

„Orice măsură care nu corespunde sistemului de culoare verzi pune în pericol funcţionarea pieţei unice. Testarea şi carantinarea muncitorilor din transporturi ar trebui evitate pentru a asigura că lanţurile de aprovizionare nu sunt întrerupte”, se arată în răspunsul primit de Digi FM. 

Amintim că Guvernul României a decis că de la 1 iulie, şoferii de tir nevaccinaţi care se întorc din zonele roşii sau galbene ale Uniunii Europene intră în carantină. Odată reveniţi din ţări cu risc epidemiologic ridicat, vor fi obligaţi să intre până la 14 zile în carantină. Iar patronii firmelor de transport spun că vor avea pierderi uriaşe şi se gândesc să apeleze la instanţă. 

În urmă cu aproximativ 10 zile, Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România a cerut guvernului să revadă măsurile adoptate, având în vedere că şoferii de camioane lucrează şi se odihnesc în cabină şi sunt în general izolaţi. UNTRR a cerut exceptarea de la carantinare pentru conducătorii de camioane cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone şi pentru cei care conduc maşini cu mai mult de 9 locuri pe scaune.

Cristian Ştefănescu - Deutsche Welle

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Jica contra
7.09.2021, 01:14:57

Spune si tu mai simplu Uniunea europeana nu da doi lei pe valori sau legi ...ei au mentalitate colonialista Conteza profitul si interesele de grup !

Modifică Setările