Comisia Naţională de Prognoză: Importurile de gaze naturale vor creşte anul viitor cu 43%. Nivelul va fi, însă, tot minuscul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Importurile de gaze naturale vor creşte anul viitor cu 42,9% faţă de 2014, la 500.000 tone echivalent petrol (tep), după o scădere de 70,3% în acest an, conform Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP), citată de Agerpres.ro.

Producţia internă de gaze naturale utilizabile este estimată la acelaşi nivel ca şi în 2014 şi anume 8,6 milioane tep, potrivit sursei citate. Astfel, cele 500.000 de tone echivalent petrol ar însemna 5,49% din total, dacă adunăm producţia şi importurile.

Pentru 2016, CNP estimează o creştere a importurilor de gaze cu 20% şi a producţiei cu 0,6%, la 600.000 tep, respectiv 8,65 milioane tep, iar pentru 2017 o majorare a importurilor cu 16,7%, la 700.000 tep, şi a producţiei cu 1,2%, la 8,75 milioane tep.

Gazprom a redus ieri livrările către România cu 30%, însă ţara noastră este printre cele mai pregătite state din Europa pentru a rezista unui potenţial „război al gazelor“ cu Rusia. 

Nivelul de 30% este cel mai mare aplicat până acum României, aceste reduceri începând încă din luna septembrie, după introducerea unor noi runde de sancţiuni aplicate Rusiei de către Uniunea Europeană şi SUA ca urmare a anexării Crimeei şi a sprijinului acordat de către Moscova separatiştilor din estul Ucrainei.

România nu este singurul stat către care Gazprom a redus livrările, în ultimele luni atât Polonia, cât şi Slovacia, Ungaria şi Austria raportând astfel de perturbări în alimentare.

Reducerea livrărilor de gaze din Federaţia Rusă a fost o obişnuinţă în ultimele trei luni, dar România nu a fost afectată, sub nicio formă, nici în trecut, nici acum, a declarat luni, Andrei Gerea, ministrul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri.

România nu importă gaze naturale direct de la Gazprom, ci printr-o serie de intermediari agreaţi, respectiv WIEE, Conef şi Imex Oil. WIEE este deţinută în comun de către grupul german Wintershall şi Gazprom, la rândul său, Wintershall este controlat de către conglomeratul industrial BASF, cea mai mare companie chimică din lume. Conef şi Imex Oil sunt controlate de către oligarhul rus Vitali Machitski, proprietarul Alro.

Mai puteţi citi:

[<a href="//storify.com/phradamon666/razboiul-gazelor" target="_blank">View the story "razboiul gazelor" on Storify</a>]

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite