Compania care îşi testează preventiv toţi angajaţii de infecţie cu noul tip de coronavirus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Testare coronavirus

Compania La Fântâna, ce oferă servicii de hidratare cu apă şi cafea pentru birouri şi locuinţe, a ales să demareze, preventiv, testarea regulată pentru SARS-CoV-2  a tuturor celor peste 800 de angajaţi ai companiei, atât timp cât va fi necesar. Testarea, demarată pe 20 iulie, se face din fondurile companiei.

Angajaţii sunt testaţi în funcţie de echipa din care fac parte, prioritare fiind echipele aflate în halele de producţie şi cele de logistică, mentenanţă şi vânzări. Aceste echipe vor fi, de altfel, testate cel mai frecvent. În cazul depistării unor cazuri de infecţie cu noul coronavirus, vor fi puse în aplicare procedurile stabilite de Direcţia de Sănătate Publică (DSP), aceasta însemnând comunicarea situaţiei către DSP, anchetă epidemiologică, izolarea şi testarea contacţilor direcţi.

Testarea tuturor angajaţilor vine în continuarea măsurilor de protecţie suplimentară luate de                   La Fântâna încă de la începutul crizei sanitare globale declanşate de Covid-19, printre care:

„Suntem o companie care are în centrul activităţii sale un element vital – apa –, ceea ce ne-a obligat dintotdeauna să acordăm prioritate zero pentru tot ce ţine de siguranţă şi protecţie. Încă de la începutul crizei sanitare mondiale ne-am asigurat că La Fântâna rămâne un loc protejat, pe cât e posibil, de ameninţarea pandemiei.  Considerăm, de altfel, că e un gest de normală responsabilitate - atât faţă de colegii şi de clienţii noştri, cât şi faţă de siguranţa produselor şi serviciilor noastre - să nu facem niciun rabat de la o atenţie riguroasă şi precauţie maxime în ce priveşte siguranţa. Am investit şi investim mulţi bani, timp şi alte resurse in scopul asta. Rămânem optimişti, dar prudenţi şi facem tot ce putem pentru a respecta cele mai înalte standarde de siguranţă a tuturor colegilor”, declară Cristian Amza, CEO La Fântâna.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite