Companiile internaţionale, sub focul autorităţilor fiscale

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Companiile internaţionale, globale, sunt o trăsătură a globalizării afacerilor, a expansiunii comerţului şi internaţionalizării producţiei. Ele au existat şi în istoria mai îndepărtată, fiind vehicule pentru expansiunea colonială a Marii Britanii,  Olandei, Franţei, Belgiei etc.

În vremurile noastre, multe companii cu operaţiuni globale, cu greu pot fi privite ca având identitate naţională; forţa lor este foarte mare şi, adesea, ele sunt incluse în galeria de actori non-statali care mişcă treburile în spaţiul global. 

Globalizarea din ultimele decenii a înceţoşat reperele de formulare a politicii economice pentru state, guverne; mă refer, de pildă, la problematica fiscală, la preocuparea statelor pentru a avea venituri fiscale adecvate. Operaţiuni crosfrontaliere s-au dezvoltat în virtutea lanţurilor de activităţi globale (global supply chains), în condiţii diferite de dotare cu factori de producţie ale statelor, de regimuri fiscale nu similare. Companiile globale sunt atrase de randamente diferite, de costul factorilor de producţie, de regimuri de fiscalitate mai favorabile; ele încearcă să maximizeze câştiguri, să minimzeze costurile, inclusiv taxe şi impozite – altfel spus, să optimizeze în sensul cel mai larg. Optimizarea (fiscală şi nu numai) face parte din logica de mişcare şi fructificare a capitalului. 

Criza financiară şi economică din ultimul deceniu a accentuat dificultăţi ale statelor şi a scos în evidenţă practici mai puţin bune ale firmelor globale. Contextul este definit de deficite bugetare în creştere fulgurantă în nu puţine ţări după izbucnirea crizei în 2008, cu preluarea la datoria publică a unor datorii private, erodarea capacităţii statelor de a furniza bunuri publice de bază, slăbirea puternică a coeziunii sociale (a „cimentului” ce ţine o societate împreună) etc. Acest context explică de ce tot mai multe guverne din statele industrializate reexaminează regimurile fiscale care permit firmelor globale să „optimizeze fiscal”, cu bune şi rele. OCDE (organizaţie ce reuneşte ţările industrializate), G-20, alte organizaţii internaţionale (inclusiv FMI şi Banca Mondială), Comisia Europeană (ca reprezentant al statelor membre ale UE), SUA, etc. redesenează cadrul fiscal în care operează firmele globale. Şi lupta contra paradisurilor fiscale (tax havens) face parte din acest efort. Sunt de evocat aici dezvăluirile legate de Panamaleaks, Luxleaks, ce ilustrează extensia şi adâncimea corupţiei, a evaziunii fiscale şi a evitării plăţii taxelor şi impozitelor – „portiţe” şi subterfugii pe care le folosesc oameni avuţi, politicieni, firme cu operaţiuni crosfrontaliere, bănci şi alte entităţi financiare. La acest şir trebuie adăugate crima organizată, persoane ce au legături cu finanţarea terorismului.

Firmele globale aduc beneficii când contribuie la o bună alocare a resurselor, la transfer de know-how, la progres economic în ţări mai puţin dezvoltate. Ele sunt prezumate a promova practici bune (good practices), mai ales că nu ezită să critice practici „neprietenoase” ale statelor când interesele le sunt afectate. De aceea, când practicile lor sunt discutabile, inclusiv în privinţa conformării fiscale, este temei pentru a fi luate la întrebări. O clasificare a conduitei companiilor ce operează în mai multe jurisdicţii fiscale, în funcţie de modul în care plăţile fiscale sunt făcute, este realizată în continuare:

  • legale şi corecte (fair), în sensul că se respectă legea în literă şi spirit;
  • legale şi mai puţin corecte (unfair) când se fructifica portiţe din legislaţie şi, adesea, se influenţează cadrul normativ (şi prin presiuni politice) pentru obţinere de facilităţi;
  • ce este (pare să fie) legal, dar este în fapt furt de valoare adăugată când se recurge la operaţiuni financiare de extragere de resurse (gen profit-shifting) şi care sunt detrimentale, mai ales pentru state mai puţin dezvoltate, cu probleme bugetare acute.

Oricât ar fi de faimoase şi de promotoare de progres, dacă nu îşi onorează obligaţiile fiscale, firmele au de ce să fie sub focul autorităţilor naţionale. Şi are deplină justificare efortul de combatere a acestor practici. Aşa se cuvine să înţelegem aplicarea în legislaţia din România şi a Directivei (UE) 2016/881 în ceea ce priveşte schimbul obligatoriu de informaţii de natură fiscală (obligaţia firmelor de a furniza sistematic rapoarte ce includ informaţii privind venituri, câştiguri şi pierderi, capitalul declarat, profitul nedistribuit, personalul şi imobilizările corporale). Audierile din Parlamentul European privind Luxleaks, evaziunea fiscală (care înseamnă pierderi anuale de sute de miliarde de euro pentru autorităţile naţionale) indică atitudinea opiniei publice faţă de acest fenomen. 

În România, unde veniturile fiscale sunt cca 26% din PIB (2016), cele mai scăzute din UE, combaterea evaziunii fiscale trebuie să fie o prioritate maximă; date privind gradul de conformare, indisciplina financiară (a se vedea şi analize ale unor colegi de la BNR), ilustrează slăbiciuni instituţionale mari, conivente blamabile, pratici rele ale unor firme autohtone şi ale unora controlate de capital străin, ale unor firme internaţionale. 

Companiile globale au vizibilitate şi putere. Într-o lume tot mai frământată şi supusă unor şocuri adverse multiple, ele trebuie să se dovedească buni cetăţeni (naţionali, globali) în ce priveşte onorarea obligaţiilor fiscale. Fiindcă nu poţi avea afaceri prospere şi să te bucuri de respect dacă oamenii suferă.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite