Companiile româneşti de IT şi-au continuat planurile de recrutare în pandemie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul
Foto: Arhivă Adevărul

Peste o treime dintre companiile IT din România (36%) şi-au continuat planurile de recrutare de dinainte de începerea pandemiei, iar 60% dintre aceste organizaţii au avut o cifră de afaceri cu aproximativ 50% mai mare, în 2020, faţă de anul anterior, arată cel mai recent studiu realizat de Focal Hive.

„Ne-am propus să realizăm acest studiu pentru a înţelege unde se situează sectorul IT din România şi care sunt oportunităţile de creştere. Pentru că avem o bază de experţi cu mare potenţial, este important să înţelegem în ce măsură companiile româneşti se conformează la tendinţele de dezvoltare din pieţele internaţionale. 

Observăm deja o evoluţie optimistă în ceea ce priveşte performanţa financiară, adaptarea strategiilor de marketing şi previziunile managerilor respondenţi cu privire la tehnologiile noi pe care piaţa le adoptă în ritm rapid. 

În schimb, implicarea redusă a companiilor IT în educaţia noilor generaţii şi lipsa de interes pentru echilibrul de gen în această industrie sunt vulnerabilităţi importante, pe care le putem transforma în oportunităţi de viitor. Sperăm ca multiplele concluzii ale acestui studiu să fie utile pentru elaborarea strategiilor de dezvoltare ale companiilor din sector pentru anii următori”, a declarat Diana Masopust, Managing Director Focal Hive.

Evoluţia cifrei de afaceri a companiilor româneşti din industria de software a fost preponderent în creştere în 2020 faţă de anul anterior, cu procente situate între 11% şi 50% pentru 60% dintre companiile respondente. Prin comparaţie, 26% dintre antreprenorii din IT respondenţi la studiu au înregistrat o cifră de afaceri scăzută, diferenţa fiind dată de tipul de activitate desfăşurată de companie. 

Potrivit analizei, criza socio-economică generată de virusul Covid-19 a avut un impact pozitiv în măsură moderată pentru 25% dintre companiile participante la studiu, efectele fiind resimţite şi la nivelul profitului. Jumătate dintre respondenţi au observat o creştere a profitului, în timp ce pentru restul profitul s-a menţinut sau a scăzut.

Recrutarea în sectorul IT românesc

Studiul realizat de Focal Hive arată că provocările legate de echipă şi cele referitoare la relaţia cu clienţii au fost cel mai dificil de gestionat în 2020-2021, fiind urmate îndeaproape de provocările financiare şi nesiguranţa proiectelor. 

Astfel, 36% dintre companiile din IT şi-au continuat planurile de recrutare de dinainte de începerea pandemiei, în condiţiile în care 28% au pus stop recrutărilor. Extinderea echipelor cu angajaţi competenţi şi integrarea lor în activităţile curente au fost menţionate frecvent de către managerii respondenţi ca fiind problematice. 

Lucrul remote a avut prioritate, însă comunicarea în cadrul echipelor s-a dovedit a fi mai dificilă decât de obicei. 

„Acest aspect a afectat experienţa angajaţilor în general şi a scăzut rata de implicare în proiectele companiilor respondente.”, susţin autorii analizei. 

Modificări de strategie, buget şi impactul direct asupra afacerilor

Conform sursei citate, componenta de marketing a suferit schimbări esenţiale în sectorul IT, în 2020. 

Faţă de perioada anterioară, jumătate dintre companiile respondente au renunţat complet la bugetul de marketing, cel puţin în prima parte a crizei pandemice. Doar 6% dintre companii şi-au crescut bugetul de marketing planificat şi l-au reorientat către canalele digitale. 

Printre măsurile excepţionale cu impact major luate de când a început pandemia au fost menţionate:

- reevaluarea priorităţilor de marketing şi realocarea bugetului;

- reducerea cheltuielilor cu sediul fizic;

- colaborarea cu freelanceri;

- trimiterea angajaţilor în şomaj tehnic pentru a face faţă pierderii unor proiecte;

- reducerea echipei de QA (asistenţă).

Oportunităţile de creştere identificate de la debutul pandemiei au vizat lansarea de produse noi, vânzarea de tip up-sell şi cross-sell, serviciile de cloud şi digitalizarea platformelor deţinute. 

Cele mai utilizate tehnici în strategia de marketing au fost: creşterea conţinutului original oferit prin canalele proprii, parteneriatele şi generarea de leaduri prin recomandări directe, investiţiile mai mari în conţinut şi reclamă pe canalele de social media sau Google Ads (campanii PPC). 

„Practic, s-a pus un accent mai puternic pe îmbunătăţirea şi promovarea elementelor deja deţinute de companii, fără investiţii majore în noi tehnologii.”, susţin specialiştii Focal Hive.

Trenduri şi oportunităţi în sectorul IT 

Potrivit studiului, nevoia de specialişti în digitalizare s-a accentuat puternic în contextul pandemic. Managerii din sector se aşteaptă ca dinamica din piaţa muncii să ofere noi oportunităţi pe partea de dezvoltare de soluţii no-code/low-code, să accelereze adopţia de soluţii cloud-based, dar şi să determine o creştere a cererii pentru soluţii integrate, simplificate cu ajutorul elementelor de Machine Learning, AI şi RPA încorporate. 

Participanţii la studiul Focal Hive previzionează că tehnologiile cu cel mai mare grad de adopţie în următorii doi ani în România sunt: Inteligenţa Artificială şi Machine Learning (74%), iar la polul opus, Biometrics (7%). Cloud computing continuă să fie în topul preferinţelor în ceea ce priveşte mediile de stocare şi dezvoltare a soluţiilor noi (79%).

Specializările cele mai căutate de către companiile româneşti vor rămâne cele care implică dezvoltarea generală de software (22%), urmate de Business Intelligence & Analytics (13%), UX Development (12%) şi Cybersecurity (11%).

Inovaţia stă în topul preocupării managerilor din industria de software pentru 2022-2023, 64% dintre companiile incluse în studiu confirmând în sondajul Focal Hive că inovaţia este un factor decisiv pentru succes. 

La polul opus, studiul relevă o preocupare foarte mică pentru creşterea diversităţii şi diminuarea inegalităţilor sociale din companii.

În ceea ce priveşte implicarea în programe educaţionale menite să sprijine dezvoltarea de noi specialişti, 43% dintre liderii intervievaţi au în plan crearea de programe adresate studenţilor, webcast-uri şi podcast-uri educaţionale, 11% fiind deja implicaţi în activităţi de mentorat. 17% dintre managerii participanţi la studiu nu sunt deloc interesaţi de astfel de programe şi nu le includ în planurile pe termen mediu.

Studiul Focal Hive „Romanian Software Industry Survey 2021” este realizat pe un eşantion de 53 de companii reprezentative la nivel naţional şi a fost realizat în perioada 11.07.2021-12.10.2021.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite