Compensarea facturilor la energie primeşte votul final. Tot ce trebuie să ştie consumatorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Shutterstock
Foto Shutterstock

Proiectul de lege pentru compensarea facturilor primeşte miercuri votul final în Camera Deputaţilor, care este for decizional, astfel încât să poată fi aplicat de luni, 1 noiembrie.

Proiect de Lege  pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării” a fost înscris pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, sub rezerva depunerii raportului Comisiilor.

În forma adoptată de Senat au fost introduse câteva amendamente, prin care este prevăzută majorarea sumelor plătite de la bugetul de stat în contul facturilor pentru consumatorii casnici, plafonarea preţului, pentru consumatorii casnici, precum şi exceptarea de la plată a certificatelor verzi, a contribuţiei de cogenerare şi a accizei şi reducerea TVA pentru cei noncasnici.

Schema de sprijin adoptată de Senat cuprinde următoarele masuri:

a) pentru clienţii casnici - acordarea unei compensaţii unitare în valoare de cel mult 0,291 lei/kWh, în cazul energiei electrice şi în valoare de cel mult 33% din valoarea componentei preţului gazului natural din contractul de furnizare al clientului beneficiar, în cazul gazelor naturale, în condiţiile prevăzute în prezenta ordonanţă;

b) pentru toţi operatorii economici, consumatori finali: exceptarea, în cazul energiei electrice, de la plata

contravalorii certificatelor verzi, contribuţiei pentru cogenerare de înaltă eficienţă, accizei pentru primii 200 MWh consumaţi lunar;

i) exceptarea, în cazul energiei electrice, de la plata contravalorii certificatelor verzi, contribuţiei pentru cogenerare de înaltă eficienţă, accizei pentru primii 200 MWh consumaţi lunar;
 

ii) exceptarea, în cazul gazelor naturale, de la plata contravalorii accizei pentru primii 500 MWh consumaţi lunar;

Membrii Comisiilor au propus eliminarea prevederii privind reducerea TVA, respectiv:

iii) aplicarea unei cote reduse a taxei pe valoarea adăugată de 5% asupra bazei de impozitare pentru furnizarea energiei electrice/gazelor naturale la clienţii finali, prin derogare de la prevederile art.291

alin.(l) şi (3) din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare în cazul unui consum cuprins între 0,1 - 500 MWh lunar.

Valoarea compensaţiei poate fi actualizata prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Energiei şi Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, cu minimum 5 zile lucrătoare înainte de perioada de aplicare.

Pentru clienţii casnici - acordarea unei compensaţii unitare în valoare de cel mult 0,291 lei/kWh (faţă de 0,21 lei/kWh în present – n. red.), în cazul energiei electrice şi în valoare de cel mult 33% (faţă de 0,33% în present) din valoarea componenţei preţului gazului natural din contractul de furnizare al clientului beneficiar, în cazul gazelor naturale, în condiţiile prevăzute în prezenţa ordonanţă.

Pentru consumatorii noncasnici, s-a convenit exceptarea, în cazul energiei electrice, de la plata contravalorii certificatelor verzi, a contribuţiei pentru cogenerare de înaltă eficienţă, accizei, precum şi exceptarea, în cazul gazelor naturale, de la plata contravalorii accizei. 

Preţul de referinţă al energiei electrice este de 0,68 lei/kWh şi include tarifele reglementate pentru servicii de reţea, contribuţia pentru cogenerare de înaltă eficienţă, contravaloarea certificatelor verzi, acciză şi TVA, aplicabile la data de 30 octombrie 2021.

Preţul de referinţă al gazelor naturale este de 125 lei/MWh şi nu include TVA, taxe şi tarife reglementate, tarife de înmagazinare, precum şi acciza, aplicabile la data de 30 octombrie 2021.

De compensare vor beneficia şi IMM-urile

Sumele rezultate din aplicarea schemei de sprijin pentru IMM-uri, microîntreprinderi, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprideri familiale şi documentele justificative se comunică de către furnizorii de energie electrică şi gaze naturale Ministerului Energiei în termen de 15 zile de la încheierea lunii calendaristice, în vederea decontării lunare a acestora.

Decontarea către furnizorii de energie electrică şi gaze naturale se realizează în termen de maximum 30 de zile de la data comunicării de către furnizori a informaţiilor prevăzute mai sus, prin plăţi directe către furnizori.

Furnizorii de energie electrică/gaze naturale, precum şi operatorii de distribuţie care revând energie electrică clienţilor finali, au obligaţia să emită clienţilor finali, până la data de 30 iulie 2022, facturi de regularizare pentru perioada 1 noiembrie 2021 - 31 martie 2022, pe baza datelor de măsurare comunicate de către operatorii de distribuţie de energie electrică/gaze naturale.

Facturile de regularizare emise clienţilor finali conţin şi recuperarea sumelor decontate necuvenit clienţilor care au depăşit limita de consum în perioada de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

Plafonarea preţurilor

Un alt amendament votat de Senat şi rămas neschimbat şi în dezbaterile de la Cemare Deputaţilor se referă la plafonarea preţurilor la energie electrică şi gaze naturale, pentru clienţii casnici, la cel mult 1 leu/kWh, din care componenta de preţ a energiei electrice va fi în valoare de maximum 0,525 lei/kWh.

Preţul final facturat al gazelor naturale se plafonează la cel mult 0,37 lei/kWh, din care componenta de preţ al gazelor naturale va fi în valoare de maxim 0,250 lei/kWh.

Plafoanele reprezintă preţul final facturat pentru clientul casnic.

Diferenţa între preţul mediu din perioada 1 aprilie 2021 – 31 martie 2022 şi plafonul maxim de 250 lei/MWh, reprezentând preţul gazelor naturale, va fi compensată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Energiei, de la o poziţie distinctă de cheltuieli bugetare.

Diferenţa între preţul mediu din perioada 1 aprilie 2021 – 31 martie 2022 şi plafonul maxim 525 lei/MWh, reprezentând preţul energiei electrice active va fi compensată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Energiei, de la o poziţie distinctă de cheltuieli bugetare.

Pentru a beneficia de compensarea facturilor la energie, consumatorii casnici nu trebuie să facă nimic, fiind nevoie doar să se încadreze în consum.

Limitele pentru consumurile de electricitate sunt cuprinse între 150 kWh şi 1.000 kWh pentru toate cele cinci luni ale sezonului rece (valorile se însumează), în timp ce, în cazul gazelor naturale, limitele de consum sunt, pentru aceeaşi perioadă, cuprinse între 100 m3 şi 1.000 m3.

Excepţii de la supraimpozitare

Legea de aprobare a OUG 118/2021 prevede şi o supraimpozitare pentru producătorii de electricitate. Venitul suplimentar realizat de producătorii de energie electrică rezultat din diferenţa dintre preţul de vânzare al energiei electrice şi preţul de 450 lei/MWh se impozitează cu 80%, este varianta votată în comisii.

Sunt exceptaţi producătorii de energie electrică pe bază de combustibili fosili, inclusiv cogenerare.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite