Comuniştii au făcut

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
canal dunare marea neagra santier comunism

Citesc încă un articol eronat despre modernizarea comunistă a României. Teza: comuniştii au industrializat zona Oneşti, au făcut acolo o platformă industrială care avea nevoie de muncitori calificaţi, ceea ce a dus la dezvoltarea învăţământului în regiune.

Cum pe vremea comuniştilor totul era „gratis”, de modernizarea şi şcoala „gratuită” au beneficiat locuitorii din Oneşti dintre care s-au ridicat vârfuri precum Nadia Comăneci, Loredana Groza şi Daniel Dines. Comuniştii au făcut, cel puţin aşa ne spune Vasile Ernu în articolul „Cazul Oneşti. Sau cum ajunge capitalist de succes un produs al şcolii comuniste”

Hai să începem cu gratuitatea. Robert Heinlein sau Milton Friedman ar zice TANSTAAFL! („There ain't no such thing as a free lunch”), cu atât mai mult într-o economie de sistem închis, dorit autarhic, din România anilor comunişti. Costurile pentru „şcoala gratis” erau deduse din plus-valoarea generată de oamenii muncii, plus-valoare administrată de casta activiştilor de partid. Şcoala nu era „gratis”, salariile erau foarte mici şi profiturile erau administrate de stat, iar meditaţiile au înflorit dintotdeauna în România (dacă citiţi cu atenţie romanele interbelice vedeţi că studenţii meditau liceeni ca să-şi câştige pâinea şi vă puteţi întreba părinţii şi bunicii despre sistemul de meditaţii din perioada comunistă, aproape identic cu cel din ziua de azi).

Cât de „comunistă” era şcoala? Cine nu cunoaşte istoria comunismului românesc poate zice că era „comunist” sistemul de educaţie dinainte de 1989. Doar că lucrurile sunt uşor diferite. Sistemul de cicluri de 4 ani (primar, gimnazial, liceal, universitar) cu examene la încheierea gimnaziului şi liceului (capacitate şi bacalaureat) este de inspiraţie franco-germană şi a fost pus în mişcare de părintele sistemului educaţional românesc Spiru Haret (pe vremea lui s-au construit peste 2000 de şcoli la sfârşitul secolului XIX). După venirea la putere a comuniştilor România a trecut la sistemul de învăţământ sovietic, cu 10 clase şi fără examene gen capacitate/ bacalaureat. După ce l-a convins pe Hruşciov să retragă trupele sovietice din România, treptat Gh. Gheorghiu Dej a renunţat la tot felul de chestii de inspiraţie sovietică, printre care şi la modelul educaţional (şi nu e vorba doar de ciclurile de învăţământ, dar şi la curriculă). Pe măsură ce au fost eliberaţi din închisori intelectualii regimului anterior curricula şcolară românească a revenit treptat la conţinutul/ stilul anterior, cel din perioada interbelică. Un exemplu: după 1990 am apucat să fac istoria cu manualul lui P.P. Panaitescu din 1940 într-o ediţie anastatică – manual care era 90% identic cu manualele „comuniste”, cel puţin până la Primul Război Mondial. Învăţământul „comunist” din România a fost „comunist” doar cât să-şi păstreze aparenţele, esenţa lui a fost o continuare a sistemului pus în mişcare de Spiru Haret. (Deja în secolul XXI am fi avut nevoie de o clonă a lui Spiru Haret, ca să se ocupe de adaptarea sistemului la ceea ce se întâmplă prin lume).

Acum despre industrializarea „comunistă” a României. Foarte pe scurt: tot ce au făcut „comuniştii” nu este altceva decât continuarea planurilor de dezvoltare puse pe hârtie şi începute de capitaliştii interbelici. Industrie petrolieră, drumuri şi poduri, hidrocentrale, termocentrale, combinate siderurgice, electrificare, conducte de gaze naturale, construcţii de automobile, construcţii de nave – toate, dar absolut toate îşi au originile în perioada interbelică. „Comuniştii” români nu au inventat nimic, iniţial în planurile de dezvoltare sovietice România trebuia să fie ţară agrară, planuri urmate o perioadă până când Gheorghe Gheorghiu Dej a început să se desprindă de planificarea sovietică şi au fost reluate fostele planuri „capitaliste”. Tot de prin a doua parte a domniei lui Dej s-a căutat permanent să se aducă în România tehnologie occidentală, tehnologia sovietică nu era foarte căutată pe aici.

Şi încă o chestie, destul de importantă cred: dezvoltarea din zona Oneşti a fost un proiect personal al lui Gheorghe Gheorghiu Dej, pe care îl legau amintirile tinereţii revoluţionare de zonă, făcuse parte din nişte greve pe acolo prin tinereţe. Acum, multă lume se lasă păcălită de cuvintele Republica Populară Română şi crede că România chiar a fost o republică. Denumirea corectă a sistemului politic românesc dintre anii 1947-1989 este tiranie ideologizată. Iar Oneştiul a fost proiectul tiranului, nu avea cum să nu meargă bine. Nu e niciun miracol că se dezvoltă o zonă în care sunt vărsate resurse la bunul plac al unui tiran, dezvoltarea este un efect de neevitat al accesului la resurse. Când accesul la resurse dispare vedem cât de viabilă este dezvoltarea: este în stare zona să facă faţă unei concurenţe libere? Administratorii zonei sunt capabili să menţină ritmul de dezvoltare sau fură tot ce le cade sub mână?

Una peste alta, Vasile Ernu construieşte cu talent un mit, mitul „dezvoltării comuniste”, în realitate o direcţionare discreţionară de resurse pe placul unei tiranii. Ceva asemănător cu „ploaia de aur” căzută asupra Spaniei după cucerirea Americii de Sud: tone de aur şi argint au intrat în Spania, dar s-au scurs către ţările europene care au dezvoltat mecanisme economice viabile.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite