Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Conductele de gaze crapă din cauza căldurii. O nouă criză ar putea apărea

1
11 Mar 2018 17:28:16
Autor: Elena Deacu

O nouă criză în sectorul gazelor naturale ar putea apărea, din cauza creşterii bruşte a temperaturilor din următoarele zile, avertizează Dumitru Chisăliţă, analist al pieţei de gaze, care consideră că trebuie să ne obişnuim cu acest tip de crize din cauza infrastructurii vechi. Această situaţie a mai apărut şi înainte de ultimul episod de ger, de la finalul lunii februarie, când Transgaz a cerut limitarea producţiei ca să nu explodeze conductele.

„Se prefigurează o nouă situaţie de criză în sectorul gazelor naturale. Creşterea bruscă şi mult peste nivelul mediilor a temperaturii aerului va determina scăderea masivă a consumului de gaze faţă de zilele anterioare, ceea ce poate determina suprapresurizarea conductelor de gaze mult peste limita normală de funcţionare cu reale pericole în asigurarea integrităţii fizice a acestora”, susţine Chisăliţă, pe pagina sa de Facebook.

De vină este infrastructura de gaze

Potrivit lui Chisăliţă, lipsa regândirii şi reproiectării infrastructurii de gaze determină ca aceasta să basculeze din criză în criză (una caldă, una rece, una caldă). „Atât timp cât nu se face ceea ce trebuia făcut de mult reengineringul (reproiectarea, n.r.) infrastructurii de gaze, trebuie să ne obişnuim cu crizele”, consideră analistul.

El spune că infrastructura de gaze a României a fost construită în vremea în care vârfurile de consum zilnice erau de maxim 1:2, faţă de variaţiile din ziua de astăzi de peste 1:10. Totodată, capacitatea calorică a clădirilor determina reacţii la nivelul consumului cu un interval de circa 3 zile, când majoritatea imobilelor erau încălzite prin intermediul energiei termice care avea un grad mare de inerţie, ceea ce făcea ca necesarul de energie să nu fie imediat transmis către necesarul de gaze. Mai mult, în acea vreme nu existau termostate cu senzori de exterior/interior care să determine corelarea instantanee a necesarului de gaze cu variaţia temperaturii. De asemenea, trecerea de la frig la cald se făcea în săptămâni şi nu în ore, iar încălzirea cu gaze nu se oprea, ci se deschidea geamul.

Situaţia se repetă

La începutul lunii martie, Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei a amendat mai multe companii din piaţa de gaze din cauza dezechilibrelor create în sistemul de transport apărute când temperaturile au fost foarte scăzute. Atunci sistemul a intrat în starea de „risc”.

Însă, înainte de acest episod, a fost foarte cald afară, şi a apărut alt risc, de explozie. Atunci, în condiţiile unor temperaturi mult peste medie, consumul a scăzut, dar operatorii au continuat să livreze pe baza contractelor încheiate în avans, mai ales din gazele înmagazinate, pentru că a ţine gaze în depozite costă, potrivit economica.net. Transgaz a solicitat atunci producătorilor scăderea producţiei de gaze cu cel puţin 25%, pentru că exista pericol de explozie a conductelor. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Herr Hoher
12.03.2018, 08:44:07

Si ziaricii crapa din cauza prostiei cu care s-au indopat la Spiru.

Modifică Setările