Consiliul ASF a avizat proiectul noii legi RCA, după ce a acceptat mai multe propuneri ale transportatorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noua Lege RCA va permite plata în rate lunare a asigurării auto, suspendarea asigurării pe perioada în care vehiculul nu este utilizat, compensarea directă şi plata despăgubirilor pentru vătămări corporale pe baza unui punctaj stabilit în funcţie de "nivelul mediu prezumat al suferinţei îndurate", calculat de către medicii specialişti în medicină legală.

Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (ASF) a renunţat la intenţia de a include în proiectul de act normativ prelungirea automată a poliţelor, dacă asiguratul nu înaintează o cerere de încheiere înainte de expirare, transmite News.ro.

În proiect au fost acceptate mai multe propuneri ale transportatorilor, după ce aceştia au protestat faţă de mai multe prevederi din documentele iniţiale.

„Contractul RCA poate fi suspendat la cererea asiguratului care a încheiat un contract RCA pe perioada suspendării dreptului de circulaţie al vehiculului conform prevederilor legale sau pe perioada imobilizarii vehiculului; în situaţia producerii riscului pe perioada suspendarii contractului RCA, asiguratorul este obligat la plata despăgubirii, acesta având drept de regres împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului“, se arată în proiectul de lege.

Potrivit documentului publicat de ASF, asigurătorii sunt obligaţi să prezinte, la cerere, modul de calcul a preţului poliţelor RCA. ASF fixează şi un termen de trei luni în care firmele de asigurare trebuie să răspundă cererii de despăgubire sau să notifice în scris, cu confirmare de primire, motivele pentru care nu a aprobat despăgubirile, în totalitate sau parţial, mai notează News.ro.

Proiectul de lege stabileşte despăgubiri pentru firmele de asigurări care nu respectă termenele stabilite.

„Dacă asigurătorul RCA nu îşi îndeplineşte obligaţiile (...) sau şi le îndeplineşte în mod defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, se aplică o penalizare calculată pentru fiecare zi de întârziere, prin aplicarea dobânzii Banca Naţională a României ROBOR plus o marjă anualizată de 30 de puncte procentuale pentru întreaga sumă de despăgubire cuvenită sau la diferenţa de sumă neachitată, care se plăteşte de asigurător“, mai scrie News.ro, care citează proectul legii RCA.

Noua lege a RCA reglementează după o procedură nouă şi despăgubirile pentru vătămările corporale. Acestea se vor acorda pe baza unui punctaj.

„Despăgubirile cuvenite persoanelor prejudiciate ca urmare a vătămării integrităţii corporale ori a sănătăţii persoanelor sau decesului acestora se evaluează pe baza punctajului obţinut prin însumarea punctelor, comunicat de către Institutul Naţional de Medicină Legală şi prevăzut în reglementările ASF, corespunzător categoriilor de prejudicii nepatrimoniale rezultate în urma producerii accidentului de vehicule“, se arată în proiectul de lege.

 ASF propune ca  evaluarea despăgubirilor să se facă pe baza unui „nivel mediu prezumat al suferinţei îndurate de persoanele prejudiciate“.

„Valoarea unui punct traumatic este egală cu dublul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată de la data producerii accidentului“, se arată în textul actului normativ, citat de News.ro.

În prezent, salariul minim brut pe ţară este de 1.050 de lei, iar de la 1 mai, valoarea va creşte la 1.250 de lei, astfel că, dacă noua lege intră în vigoare în acest an, un punct traumatic va avea o valoare de 2.500 de lei.  

Stabilirea punctajului pe baza căruia se evaluează prejudiciul în urma vătămării corporale sau a sănătăţii se realizează de către medicii legişti din reţeaua naţională de Medicină Legală. ASF propune o limită maximă a acestor despăgubiri.  

„Suma punctajului aferent leziunilor multiple nu va putea depăşi 200 de puncte traumatice, echivalentul stării vegetative persistente – SVP, indiferent de numărul, natura sau gravitatea leziunilor“, se precizează în proiectul de lege.  

Astfel, la o valoare a unui punct traumatic de 2.500 de lei, despăgubirea maximă ar fi de 500.000 lei, adică aproximativ 110.000 euro.  

În caz de deces al unei persoane care nu este responsabilă de accident, rudele au drept la despăgubiri, deoarece „durerea încercată prin decesul victimei se prezumă pentru ascendenţii, descendenţii, colateralii privilegiaţi şi soţul supravieţuitor“.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite