Consiliul Fiscal: Noul scenariu macroeconomic al Guvernului este mai realist, dar tot optimist

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Fiscal, condus de academicianul Daniel Dăianu, apreciază că noul scenariu macroeconomic al Guvernului, care prevede un declin economic de 3,8% şi un deficit de 8,6% în acest an, faţă de estimările iniţiale de 1,8% şi 6,7%, este mai realist faţă de cel anterior, însă tot s-ar putea dovedi optimist.

„CF apreciază că scenariul macroeconomic al Guvernului revizuit (publicat în data de 13 august a.c.) este mai realist faţă de cel anterior. Cu toate acestea, scenariul revizuit s-ar putea dovedi a fi mai optimist în raport cu ultimele evoluţii ale indicatorilor macroeconomici (cu titlu de exemplu, deflatorul PIB care, prin avansul său în 2020, relativ ridicat, aproape compensează reducerea volumului activităţii economice, contribuind, astfel, la menţinerea PIB nominal la un nivel similar anului anterior; sau, contracţia economică pentru 2020 ar putea fi mai amplă decât noua valoare prognozată de CNSP)”, arată o analiză preliminară realizată de Consiliul Fiscal cu privire la cea de-a doua rectificare bugetară din acest an.

Consiliul Fiscal notează că noua ţintă de deficit (8,6% din PIB) aparţine intervalului 8,1 - 8,9% din PIB pe care CF l-a avansat anterior pentru 2020, potrivit scenariului de declin al PIB de 4 - 6% (considerându-l mai realist), ceea ce constituie un element de adecvare a evoluţiei anticipate a economiei la realitate.

Consiliul fiscal remarcă şi majorarea proiecţiei de datorie publică către nivele relativ ridicate în 2020, care se apropie de valorile-prag prevăzute în Legea Responsabilităţii Fiscal Bugetare. Deosebit de importante sunt, din perspectiva, impactului bugetar, precum şi asupra datoriei publice, măsurile luate în privinţa pensiilor şi alocaţiilor (punctul de pensie urmând să crească cu aproximativ 14%, iar alocaţiile fiind într-un proces de majorare eşalonată).

„Aceste măsuri cu important impact fiscal, dar şi alte măsuri, se constituie într-o sursă de incertitudine la nivelul evoluţiilor viitoare. Modificarea sau invalidarea traiectoriei ca impact bugetar a măsurilor deja adoptate, cât şi noi iniţiative legislative pot constitui tot atâtea surse pentru o evoluţie diferită a situaţiei bugetului public şi a economiei în general, la acesta putându-se adăuga şi efecte ale deciziilor Curţii Constituţionale”, afirmă Consiliul Fiscal.

Potrivit instituţiei, la aceste riscuri la adresa traiectoriei descrise de a doua rectificare bugetară din 2020 se pot adăuga cele generate de un posibil nou val al pandemiei, de evoluţia economică a principalilor parteneri comerciali ai României, precum şi a economiei mondiale, de impactul incert al măsurilor fiscale şi monetare adoptate pe plan internaţional şi naţional etc. O altă sursă a unor riscuri în amplificare este reprezentată de incertitudini din mediul politic – ce pot accentua sursele de risc descrise anterior.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite