Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Construcţia autostrăzii Câmpia Turzii-Ogra-Târgu Mureş, atribuită pentru 1,2 miliarde de lei

2
27 Jan 2015 18:40:30
Autor: Daniel Ionascu
Harta autostrăzilor ce vor fi construite în România
Harta autostrăzilor ce vor fi construite în România

Compania Naţională pentru Autostrăzi şi Drumuri din România (CNADNR) a desemnat asocierile Strabag-Straco Grup, Straco Grup-Specialist Consulting-Total Road, Lemacons-Vega 93-Arcada Company şi Geiger Transilvania-Wilhekm Geiger drept constructorii autostrăzii Câmpia Turzii-Ogra-Târgu Mureş, în lungime de 56,5 km, în valoare de circa 1,2 miliarde lei, scrie Mediafax.

Asocierea dintre compania austriacă Stabag şi firma românească Straco Grup va proiecta şi construi două tronsoane din autostradă, respectiv secţiunile Ogra (judeţul Mureş)- CâmpiaTurzii (judeţul Cluj) , lotul 2 şi Ungheni (judeţul Mureş )- Ogra, lotul 2. Primul tronson, în lungime de 17,9 kilometri, costă 397,7 milioane lei, fără TVA, durata de execuţie fiind de un an şi patru luni. Cel de-al doilea tronson costă 251,3 milioane de lei, fără TVA, şi are o lungime de 10,105 km, urmând să fie executat într-un an.
 
Straco Grup va proiecta şi executa încă 15,7 km din proiect (Secţiunea 2A, Orga-Câmpia Turzii, lotul 3), în asociere cu firmele Specialist Consulting şi Total Road, în valoare de 279,7 miliaone de lei, fără TVA. Durata execuţiei este de un an şi patru luni.
 
Pentru construcţia tronsonului TârguMureş - Ungheni, plus un drum de legătură, CNADNR a desemnat câştigător asocierea dintre firmele Lemacons, Vega 93 şi Arcada Company. Valoarea contractului este de 179,78 milioane de lei fără TVA pentru 9,2 km (din care 4,7 km drumul de legătură), durata execuţiei fiind de un an.
 
Firmele Geiger Transilvania şi Wilhelm Geiger vor realiza proiectare şi execuţie tronsonului Ogra - CâmpiaTurzii, lotul 1, în valoare de 55,8 milioane de lei, fără TVA, având lungimea de 3,6 km şi o durată de execuţie de un an şi patru luni.
 
Constructorii au fost desemnaţi în urma finalizării procedurii de licitaţie privind atribuirea contractelor aferente autostrăzii Câmpia Turzii - Ogra - Târgu Mureş, iar proiectele au ca sursă de finanţare fondurile europene nerambursabile.
 
"În prezent, ofertanţii pot depune contestaţii la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor - CNSC întermenul legal de 10 zile, calculat de la data comunicării rezultatelor. După expirarea termenului legal anterior menţionat, în cazul în care nu vor exista contestaţii, CNADNR va putea semna printre primele contracte pe anul acesta, cele aferente autostrăzii Câmpia Turzii - Ogra - Târgu Mureş. Aceste loturi în lungime totală de 56,51 km fac parte din Autostrada A3, Braşov - Cluj – Borş", a declarat ministrul Transporturilor, Ioan Rus.

Mai puteţi citi: 
 
 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

t mihai
27.01.2015, 22:59:50

"... Primul tronson, în lungime de 17,9 milioane de euro, costă 397,7 milioane lei..." Lungimile se masoara în milioane de euro :))) De ce verifica nimeni ce se scrie aici ?

+1 (1 vot)
Iris IRIS
28.01.2015, 07:53:25

Pai ce te joci ?!!!! Ultimele 5 mercedesuri a lui Don Corleone sunt vechi - au deja 4 luni, apoi trebuie sa va ganditi la conditiile precare in care Don Corleorne locuieste ...o biata vila cu 25 de camere ? da se poate !? Din aceasta cauza taxele....taxele trebuiesc platite ! Ca doar O COSA NOASTRA aveM si un DON CORLEONE ! Saracu Falcone ...s-a dus pe copca ...a vrut sa stie toate alea ....

Modifică Setările