Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Coronavirus – orizont 2030

7
30 Oct 2020 12:20:20
Marius Văcărelu
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Anul 2020 a devenit reper pentru istoria umanităţii din motive medicale, iar faptul că tot acum au loc alegerile prezidenţiale în Statele Unite face ca borna deceniului II să fie importantă şi din motive politice. Anii-reper în istoria umanităţii au însă conotaţii extinse, ceea ce obligă la o minimă examinare a perspectivelor viitorului, iar o primă perioadă de analiză este aceea a unui deceniu.

Evident, nu credem că putem surprinde perfect şi mai ales complet toate liniile tabloului noului deceniu, dar este necesar să realizăm o proiecţie a viitorului, pentru a permite fiecărui cititor să îşi desăvârşească propria viziune pentru următorii 10 ani. Un element de sprijin a fost faptul că în această săptămână FMI a publicat prognoza sa pentru PIB/capita în termeni nominali pentru anii 2020 -2025 – vezi fişierul Excel All data.

Marile puteri sunt înregistrate cu următoarele sume: SUA – 63.051 dolari în anul 2020 şi 75.475 dolari în anul 2025; China – 10.840 dolari în anul 2020 şi 16.284 dolari în anul 2025; Marea Britanie – 39.228 dolari în anul 2020 şi 48.734 dolari în anul 2025; Franţa – 39.257 dolari în anul 2020 şi 51.768 dolari în anul 2025; Germania – 45.466 dolari în anul 2020 şi 60.890 dolari în anul 2025; Japonia – 39.047 dolari în anul 2020 şi 48.882 dolari în anul 2025; Israel – 41.560 dolari în anul 2020 şi 49.091 dolari în anul 2025; Rusia – 9.972 dolari în anul 2020 şi 12.973 dolari în anul 2025.

În zona noastră cifrele sunt altele: România – 12.813 dolari în anul 2020 şi 19.839 dolari în anul 2025; R. Moldova – 4.267 dolari în anul 2020 şi 6.134 dolari în anul 2025; Ucraina – 3.424 dolari în anul 2020 şi 5.173 dolari în anul 2025; Ungaria – 15.372 dolari în anul 2020 şi 22.825 dolari în anul 2025; Polonia – 15.303 dolari în anul 2020 şi 22.720 dolari în anul 2025; Cehia – 22.627 dolari în anul 2020 şi 32.288 dolari în anul 2025; Turcia –  7.715 dolari în anul 2020 şi 10.888 dolari în anul 2025; Grecia – 18.168 dolari în anul 2020 şi 25.441 dolari în anul 2025; Serbia – 7.497 dolari în anul 2020 şi 11.391 dolari în anul 2025; Bulgaria – 9.826 dolari în anul 2020 şi 14.856 dolari în anul 2025.

Aceste estimări – optimiste, la o analiză obiectivă – sunt totuşi expresia unui trecut de câteva decenii în sfera bunei guvernări, a bunei administrări, a unei bune organizări a sistemelor economice şi de educaţie. Orice om cu minim discernământ ştie că decalajele instalate timp de decenii sau secole nu pot fi înlăturate în cîţiva ani, ele influenţând marjele de manevră ale statelor pe scena geopolitică a lumii.

Aceste estimări optimiste reclamă totuşi prudenţă, iar la baza acestei rezerve faţă de cifrele oferite de către FMI stau trei factori: efectele Coronavirusului; starea generală a clasei politice din majoritatea statelor lumii şi efectele pe care tehnologiile ultimelor decenii le creează neîncetat. Istoria ne învaţă că viaţa statelor nu este liniară în direcţia progresului sau eşecurilor, iar un lider politic puţin atent la lecţiile pe care milenii de înţelepciune le-au oferit poate scufunda în bună măsură perspectivele de dezvoltare ale ţării pe care o conduce.

Ceea ce trebuie să ştim de la început este faptul că această criză a apărut într-un moment în care consecinţele crizei economice globale din anii 2008 – 2010 nu au fost complet eliminate. Chiar dacă o bună parte din statele lumii au reuşit să depăşească acei ani grei, datoriile publice ale multor ţări sunt ridicate, depăşind 70% din PIB la nivelul lunii decembrie 2019. Scăderea economică accentuată a acestui an – proces de degradare care va continua cel puţin până în 2022 – va face situaţia bugetelor de stat şi a liderilor naţionali mai complicată decât şi-ar fi imaginat cineva cu doar 12 luni în urmă.

Pentru a înţelege mai bine situaţia economică în care ne aflăm – şi consecinţele politice ale acestora – să menţionăm doar două ştiri din prima jumătate a anului: peste 12.000 de miliarde de dolari pierderi cumulate pentru economia mondială în 2020 şi 2021 din cauza pandemiei de coronavirus, potrivit estimărilor FMI din iunie ; 60 de milioane de joburi sunt în pericol doar în Europa, iar dacă UE nu reuşeşte să limiteze pandemia în trei luni, efectele se pot întinde până în 2024, potrivit unui raport Mckinsey. Putem adăuga că aproape 200 de aeroporturi din Europa sînt în pericol de insolvenţă, iar cele mai mari 20 dintre ele au acumulat datorii totale de 16 mld. euro; compania Lufthansa ar putea concedia 30.000 de angajaţi, iar cifrele în majoritatea domeniilor economiei arată la fel de neplăcut.

Pentru a fi mai clară situaţia economiei globală, în cel mai recent raport al The Economist Intelligence Unit prevede o adevărată „zombificare de lungă durată a economiilor dezvoltate”, chiar dacă eforturile anunţate pentru relansare la nivelul ţărilor G20 ar fi de 11.000 de miliarde dolari, cât PIB-ul cumulat la Japoniei, Germaniei şi Franţei.

Problema majoră este aceea că economia nu este un joc matematic, în care un dolar investit în ceva aduce automat alt dolar în alt punct; panica şi diferitele tendinţe – excelent explicate aici – ale investitorilor şi consumatorilor perturbă atât planurile de afaceri, cât şi proiectele guvernamentale de dezvoltare. În plus, chiar dacă abordarea problemelor ar fi perfect profesionistă de către mediul economic, nu sunt deloc excluse scurtcircuitările aduse de către mediul politic – iar în fapt nivel actual al clasei politice la nivel global predispune mai degrabă către aceste perspective sumbre, în urma cărora naţiuni întregi se vor vedea şi mai sărăcite decât sînt acum.

Criza Coronavirusului nu s-a terminat încă, iar raportul Mckinsey preciza că efectele sale vor dura cel puţin până în anul 2024; o estimare obiectivă spune că durata acestora va fi mai degrabă de 7 sau 8 ani, ceea ce transformă de fapt nu doar economia globală, ci şi toate alegerile parlamentare şi prezidenţiale ale acestui deceniu, precum şi alte sfere mai puţin avute în vedere la o primă privire – dorinţa de a avea copii, preţul locuinţelor, redimensionarea sistemelor de învăţământ etc.

Practic, marele câştigător la nivel global al acestei crize este mediul rural, care dintr-o dată este valorizat altfel, atât sub aspectul producţiei de alimente, dar mai ales din perspectiva spaţiului pe care îl oferă locuitorilor săi, mai puţin claustraţi decât cei din mediul urban. Practic, toate guvernele lumii sunt obligate să creeze soluţii pentru redimensionarea oraşelor, astfel încât să crească spaţiul locuibil şi cel de relaxare pe cap de locuitor. În absenţa acestor planuri eficace, părinţii ajunşi la limitele psihice vor lua măsuri pe două planuri: mai întîi, îşi vor căuta case – pentru a beneficia de spaţiul din jurul imobilului; iar apoi vor căuta candidaţi pentru structurile comunităţilor locale care au o viziune urbanistică în acord cu interesele lor.

Această redimensionare imobiliară este consecinţa faptului ca la nivelul lunii octombrie 2020 populaţia planetei conectată la internet este de 4,93 miliarde de persoane. În absenţa acestui progres tehnologic efectele crizei medicale ar fi fost mult mai puternice şi mult mai rapide, deoarece locurile de muncă se găsesc preponderent în mediul urban, iar oamenii nu ar fi putut părăsi oraşele decât pentru un scurt timp. Or, faptul că astăzi tehnologia permite lucrul de acasă este un avantaj nesperat pentru mediul rural, care are pentru prima dată în istorie şansa de a-şi dezvolta infrastructura, crescând astfel standardele de viaţă ale sătenilor din multe ţări ce au neglijat în ultimele decenii această componentă teritorială.

Redimensionarea urbană însă va trebui însoţită de o revoluţie a traficului în mediul urban, atât la nivel de străzi, cât şi de parcări. După cum arată raportul PwC Digital Auto 2020, pandemia scufundă transportul public de persoane, crescând enorm utilizarea automobilelor personale. Această schimbare presupune o aglomerare a şoselelor, care vor trebui reproiectate şi lărgite, în mod special în diecţia căilor de acces către punctele centrale de acţiune socială – unităţi medicale, şcolare şi sportive – fără a neglija însă întregul ansamblu urban, care include şi clădiri de birouri, spaţii comerciale etc.

Evident, oraşele nu se pot reproiecta peste noapte, iar fondurile pe care le necesită aceste transformări de substanţă ale modelelor de locuire şi muncă reclamă cooperare între guverne şi autorităţile administraţiei publice locale, precum şi sume mari de bani.

|FOTO EPA-EFE

O altă zonă puternic afectată este aceea a bugetelor asigurărilor sociale. Scăderea accentuată a încasărilor bugetare din aceşti ani, coroborată cu creşterea cheltuielilor medicale generale primeşte ca încărcătură suplimentară scăderea multor locuri de muncă. Cu toate acestea, populaţiile în curs de îmbătrânire ale statelor dezvoltate îşi vor reduce în următorii ani cheltuielile care sprijină recuperarea economică – cele dedicate turismului şi petrecerii timpului liber – ceea ce va afecta milioane de locuri de muncă la nivelul tuturor ţărilor lumii. Pentru ca problema cheltuielilor pentru asistenţă socială să fie şi mai mare, reamintim că în aceşti ani generaţia Baby-boom – născută între anii 1946 şi 1964 – iese la pensie, iar proporţia demografică a acestora în interiorul fiecărei ţări este una consistentă, ceea ce complică cu o tonalitate în plus planurile liderilor politici.   

Scăderea veniturilor populaţiei active va avea ca efect reducerea tuturor cheltuielilor în economie, iar politicile monetare, oricât de mult ar stimula cumpărarea de bunuri, nu pot concura cu realitatea: când veniturile omului scad, şi sumele pe care acesta le utilizează se reduc. Problema reducerii veniturilor nu a apărut strict din cauze economice, ci din motive medicale, care au blocat sectoare întregi ale economiei, iar câtă vreme Coronavirusul va acţiona, oricâtă bunăvoinţă ar avea cumpărătorii, multe tipuri de activităţi care presupuneau circulaţia liberă a persoanelor vor fi puternic afectate.

Această criză este mondială, afectând şi ţările dezvoltate, iar China nu mai poate astăzi să ridice o întreagă economie globală, deoarece perspectivele Beijingului din ultimii ani sînt mult mai modeste, în raport de competiţia în care se află cu SUA. În fond, creşterea economiei chineze are la bază exporturile, iar acestea nu pot creşte la nivelul dorit în absenţa cumpărătorilor din întreaga lume. Oricât de mult din producţia industrială proprie va fi reorientată către consumul intern, puterea de cumpărare a cetăţenilor chinezi nu se poate compara cu aceea a locuitorilor din ţările dezvoltate, ceea ce ce face ca scăderea veniturilor acestora din urmă să afecteze profund Beijingul.

Chiar dacă firmele chineze vor putea produce în continuare, statul subvenţionând producţia, scăderea puternică a sumelor provenite de la cumpărătorii europeni şi nord-americani va conduce în final la accentuarea datoriei generale a Chinei, ajunsă deja la 318% din PIB. Faptul că tot China este cea mai mare creditoare a ţărilor cu PIB scăzut – 5,5 trilioane dolari, reprezentând 6% din PIB-ul global – nu înseamnă că poate apela la sumele pe care aceste state trebuie să le restituie, deoarece şi ele sunt afectate de pandemie, iar revenirea economiilor lor va lua mult timp, în absenţa motoarelor turate ale economiilor dezvoltate, care acţionează transnaţional.

De aici apare întrebarea: cât timp va putea suporta China costurile unei economii globale slăbite, în raport de scopurile geopolitice pe care Beijingul şi le asumă în ultimii ani? Plenara Partidului Comunist Chinez din această săptămână a adoptat planurile economice pentru următorii 5 ani, dar îndeplinirea lor depinde nu doar de contextul intern, cât mai ales de starea generală a economiei globale, care nu va da semne clare de revenire mai devreme de anul 2023.

Această întîrziere este consecinţa faptului că în 2020 o bună parte a oamenilor trăieşte (şi) din rezervele acumulate în baza salariilor din ultimii ani, care se vor diminua în următoarele luni. Fiecare lună de prelungire a crizei medicale restricţionează revenirea activităţilor economice la normal, iar costurile acestei întârzieri va apăsa în bugetele familiilor – mai ales ale celor cu rate la bănci – şi va reduce şi mai mult consumul. Or, economiile orientate spre export – iar China, alături de Germania se includ în această categorie – vor trebui să se mulţumească cu puterea de cumpărare a pieţei interne, care nu este niciodată suficientă pentru o dezvoltare robustă.

Orizontul anului 2030 are însă în vedere un complex de factori şi acţiuni geopolitice, care vor fi influenţate mai mult ca oricând de starea economiei. Astfel, deceniul 2020 – 2030 va cunoaşte o schimbare a caracterului clasei politice la nivel global, deoarece acesteia i se vor cere soluţii pentru revenirea economică rapidă. Omul politic care nu va aduce rezultate pozitive în această direcţie va fi eliminat rapid din prim-plan, iar acest fenomen va fi înţeles destul de repede de către reprezentanţii vechiului stil de a face politică.

Astfel, demagogia va începe să îşi vadă adversarii, deoarece spre deosebire de celelalte timpuri ale istoriei, miliarde de oameni nu mai concep astăzi un trai în absenţa bunăstării, toleranţa faţă de sărăcie scăzând foarte mult în ultimele decenii. În plus, internetul – uriaşă bibliotecă gratuită – arată în timp real exemplele de bună guvernare, implicit şi cazurile în care revenirea economică este mai rapidă.

Astăzi oamenii sunt mai convinşi ca oricând că merită să trăiască confortabil, iar fiecare lună în care pandemia continuă va avea două efecte interesante: slăbirea imaginii Chinei pe plan global – ca stat ce a eşuat să blocheze criza ce a apărut pe teritoriul ei; precum şi punerea la îndoială a clasei politice actuale. Dacă primul efect va aduce un profit substanţial adversarilor Beijingului, cel de-al doilea ameninţă deopotrivă partide şi lideri politici, iar peisajul anilor 2021 şi 2022 pe planul politicilor interne se anunţă a fi punctat de proteste puternice contra politicienilor ineficienţi pe plan economic.

Cum rezultatele pozitive vor întârzia, faţă de mărimea cererii lor, oamenii secolului XXI – mult mai puţin toleranţi cu erorile în planul bunăstării şi bunei guvernări – vor presa în diferite modalităţi liderii politici din ţările proprii. Cum vor reacţiona aceştia? Evident, liderii care înţeleg că guvernarea presupune valori morale şi venituri consistente pentru o sferă cât mai largă a cetăţenilor vor avea decenţa să se retragă din poziţiile de conducere pe care le vor avea.

Cu toate acestea, istoria o fac de multe ori liderii care ţin cu dinţii de „sfântul scaun”. Aceştia poate că înţeleg contextul general intern şi extern, poate au aflat că şi preşedintelui de Gaulle i s-a atras atenţia de mase largi de cetăţeni că „sunt de ajuns 10 ani”, dar nu vor să renunţe la avantajele funcţiei supreme. Numărul acestor lideri nu este redus, iar populaţia ţărilor conduse în acest mod ineficient este una numeric ridicată.

În funcţie de poziţia geopolitică a statului pe care îl conduc, aceştia îşi vor purta războiul cu pandemia fie pe plan intern – dacă anvergura ţării este redusă – sau pe plan internaţional, pentru a putea profita de vechea tehnică a unirii în jurul conducătorului în faţa inamicului extern. Pentru a înţelege ecuaţia acestor lideri trebuie să analizam harta lumii, intervalul de timp în care respectivii sunt în funcţie şi indicatorii economici, în care cel prezentat la începutul textului este unul dintre cei mai relevanţi. În raport de aceste date, putem prognoza destul de bine comportamentul multor lideri politici autoritari în următorii ani, cu menţiunea că pentru mulţi dintre aceştia, cetăţenii propriilor ţări se vor dovedi principala ameninţare.


FOTO Shutterstock

După cum spuneam mai sus, cele aproape 5 miliarde de utilizatori de internet beneficiază astăzi de resursele acestei uriaşe biblioteci electronice, precum şi de lecţiile pe care istoria le-a plasat pe rafturile sale de terrabiţi. Astfel, este din ce în ce mai greu de păcălit pe termen lung o întreagă populaţie, dar poate fi stăpânită cu jandarmi şi arestări. Însă un astfel de comportament are consecinţe pe termen lung – emigrarea elitelor intelectuale; refugierea în alcool, droguri, promiscuitate ş.a. a celor rămaşi în ţară; pierderea loialităţii cetăţenilor faţă de întreaga structură politico-administrativă a statului – aspecte care în final de repercutează asupra scăderii speranţei de viaţă, mult mai redusă în statele conduse autoritar, după cum aceste statistici o evidenţiază.

Practic, Coronavirusul nu reprezintă doar un cataclism pentru sistemele economice ale fiecărui stat şi bugetele fiecărei familii; el este în fapt pentru următorul deceniu o ameninţare implacabilă la adresa clasei politice din fiecare ţară. Această a doua caracteristică a apărut pentru că dorinţa normală şi legitimă a oamenilor de a trăi în bunăstare nu este de fapt decât expresia voinţei acestora de a beneficia de o guvernare perfectă. De aceea tensiunile mocnite din societate pot conduce la izbucniri de furie în următorii ani: dacă un război este mai uşor de înţeles şi acceptat – prin raportare la istorie şi interesele de stat – comportamentul în faţa unei ameninţări medicale pune în discuţie mai întîi buna guvernare, iar mult mai apoi relaţiile neprietenoase cu alte ţări.

Din păcate, „trăim, la nivel planetar, o insurgenţă a ofuscaţilor şi o resurgenţă a complexelor de inferioritate. Ele nu vizează, însă, îmbunătăţirea condiţiilor generale ale vieţii, ci aducerea la acelaşi nivel a excelenţei şi a nulităţii”.

În faţa acestei noi viziuni a bunăstării pentru toţi, liderii politici trebuie să răspundă eficace, asumându-şi inclusiv demisiile, în cazul în care rezultatul acţiunilor lor nu vor readuce rapid nivelurile de trai din anii 2018 – 2019. Cu toate acestea, liderii care se cramponează de putere vor crea probleme mai mari ca oricând atât pe plan intern, cât şi extern, cu consecinţe negative pe termen lung atât asupra statelor lor, cât mai ales asupra cetăţenilor nevinovaţi.

Ceea ce trebuie avut în vedere este că în perioadele de nervozitate cetăţenească maximă – cum a fost aceea a anilor 1918 – 1920, iar sub acţiunea Coronavirusului pare a fi şi următorului deceniu – schimbările politice profunde pot deveni nu doar posibile, ci şi probabile. În această situaţie, crede cineva că schimbările de substanţă sunt controlabile?

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

7 Comentarii

Gherghisan Comandor
30.10.2020, 13:48:55

Poate este momentul ca UE sa intrebe China in legatura cu Cov 19. Poate si niste sanctiuni ba chiar si expulzari de cetateni chinezi in cazul in care raspunsul intarzie.

+2 (2 voturi)
Xi _ACId
30.10.2020, 15:06:29

normal :) gandesti ca un mamaligar stii pe ce loc sunteti in Europa cand este vorba de IQ general ?

-2 (2 voturi)
Gherghisan Comandor
30.10.2020, 15:19:57

Citeste-ti raspunsul si caracterizeaza-te! Complexat , sarantoc, vanzator de chinezarii. Cum corona 19 afecteaza mai mult barbatii eu inca mai sper. Aia a ta va .... la coturi unor colonei in rezerva.

+2 (2 voturi)
gigi banateanul
30.10.2020, 14:26:13

Ca de obicei, un articol-sinteza excelent! Mai are si Adevarul catva scriitori de calitate.... V-ati gandit vreodata sa intrati in politica, d le Vacarelu ? ps Nu putem fi toti la fel...nu putem trai toti bine....asa e viata asta facuta !!!! Poate pe lumea cealalta !!!

0 (2 voturi)
Expat Gabriel
2.11.2020, 13:05:47

Prognoza interesanta dar cu ceva lipsuri. De exemplu deplasarea de populatii/ emigratia nu este luata in calcul. Oricum gasesc ca este f. optimista.

+1 (1 vot)

Vezi toate comentariile (7)

Modifică Setările